Acasa Actualitate-InternaInvestigatiiLumea justitiei Dosarul ICA: Fiicele lui Dan Voiculescu contestă sechestrul

Dosarul ICA: Fiicele lui Dan Voiculescu contestă sechestrul

scris de Laurentiu Banches
5 afisari

Camelia și Corina Voiculescu, au depus joi, 14 august, la Tribunalul București, două contestații la executare în legătură cu sechestrul pus pe mai multe bunuri în dosarul ICA.

Dosarul ICA: Fiicele lui Dan Voiculescu contestă sechestrul

Tribunalul București va judeca cele două contestații în datele de 25 și 29 august, potrivit Agerpres. Acțiunea vine după ce unul dintre avocații familiei Voiculescu, Maria Vasii, a anunțat miercuri că va fi atacată decizia instanței de punere sub sechestru a mai multor bunuri, printre care se află și imobilul din str. București — Ploiești nr. 25—27, unde funcționează televiziunile din trustul Intact. Curtea de Apel București a dispus, săptămâna trecută, printr-o decizie definitivă, confiscarea mai multor proprietăți, terenuri și imobile aparținând lui Dan Voiculescu, „care vor trece în patrimoniul statului libere de orice sarcini”.

Printre bunurile confiscate se află „imobilul teren intravilan în suprafață de 29.220,03 metri pătrați, situat în București, sector 1, strada Gârlei nr.1D și a construcțiilor aferente’, precum și a altor două și a construcțiilor aferente acestora, în suprafață de 4.457 de mp și respectiv de 3.000 de mp, ambele situate în București, sector 1, strada Gârlei, nr. 1B. Judecătorii au mai decis confiscarea imobilului situat în șoseaua București — Ploiești, nr. 25 — 27, sector 1, compus din teren în suprafață de 4184,41 mp și construcție de 3.140 mp edificată pe o suprafață construită la sol de 1986,25 mp, care vor trece în patrimoniul statului liber de orice sarcini.

3 comentarii

pathfinder 14-08-2014 - 12:17

E dreptul lor…

Mircea 15-08-2014 - 07:33

Surpriză pentru românii care şi-au dat casele pentru Antena 3: Se confiscă şi alea!

„Românii care s-au solidarizat cu Antena 3, donându-şi casele s-au trezit cu mascaţii, care le-au confiscat. Oamenii legii le-au explicat că în decizia instanţei se spune că se confiscă sediul Antenei 3, fără a se face vreo distincţie şi că din moment ce au donat casa, şi acolo e tot sediul Antenei 3. Mulţi români şi-au bătut nevestele, spunând că numai din cauza lor s-au solidarizat cu varanul şi că de fapt ei erau băsişti de mici, folosindu-se de aceste tertipuri pentru a scăpa de sechestru.”

Comments are closed.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. OK Mai mult