Acasa Actualitate-InternaInvestigatiiLumea justitiei Dosarul Microsoft. Fostul ministru al Comunicaţiilor Adriana Țicău, audiată la DNA

Dosarul Microsoft. Fostul ministru al Comunicaţiilor Adriana Țicău, audiată la DNA

scris de A.B.
67 Afisari

Dosarul Microsoft. Fostul ministru al Comunicaţiilor, Adriana Țicău, unul dintre cei nouă foști demnitari vizați de ancheta în scandalul licențelor, a fost audiată astăzi la sediul DNA.

Fostul ministru al Comunicaţiilor Adriana Țicău.

Fostul ministru al Comunicaţiilor Adriana Țicău.

Ţicău este suspectată că ar fi aprobat bugetul pentru derularea Programului „Sistem Educaţional Informatizat” şi respectiv pentru proiectul ce a vizat licenţierea Microsoft. De asemenea, Ţicău ar fi iniţiat şi avizat proiecte de Hotărâri de Guvern prin care s-ar fi urmărit favorizarea firmelor Fujitsu Siemens Computers şi Siveco, respectiv firmele colaboratoare ale acestora.

Faptele sale ar fi avut având drept consecinţă prejudicierea bugetului de stat ca urmare a achiziţiei de servicii şi produse la preţuri peste valoarea de piaţă, respectiv licenţe cu circa 30 – 40% mai scumpe, calculatoare şi produse software la preţuri cu până la 50% mai mari decât cele pentru aceleaşi produse sau produse similare de pe piaţă, potrivit DNA.

DNA a cerut preşedintelui aviz pentru începerea urmăririi penale în cazul Adrianei Ţicău, ministru al Comunicaţiilor şi Tehnologiei Informaţiei în perioada iulie-decembrie 2004, pentru abuz în serviciu, luare de mită, trafic de influenţă şi spălare de bani.

Cererea DNA a fost avizată, în 3 octombrie, de preşedintele Traian Băsescu, atât pentru Adriana Ţicău, cât şi pentru foştii miniştri Alexandru Athanasiu, Mihai Tănăsescu, Gabriel Sandu şi Daniel Funeriu.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. OK Mai mult

BREAKING NEWS