Acasa Actualitate-InternaInvestigatiiLumea justitiei Dumitru Buzatu rămâne în arest preventiv

Dumitru Buzatu rămâne în arest preventiv

scris de A.P.
385 Afisari

Tribunalul Vaslui a admis, miercuri, solicitarea procurorilor DNA de prelungire a arestului preventiv în cazul lui Dumitru Buzatu, acuzat de luare de mită. Fostul lider PSD poate contesta decizia instanței în termen de 48 de ore.

Cât despre expertul arestat preventiv în același dosar, instanța a dispus ca Radu Judele să fie plasat sub control judiciar pentru o perioadă de 60 de zile. În tot acest timp, bărbatul nu va avea voie să ia legătura cu o serie de martori, printre care angajaţi ai Consiliului Judeţean Vaslui, notează Agerpres.

„Admite în parte propunerea Direcţiei Naţionale Anticorupţie, Serviciul Teritorial Iaşi. (…) Prelungeşte durata măsurii arestării preventive a inculpatului Buzatu Dumitru, cercetat pentru săvârşirea infracţiunii de luare de mită prevăzută de art. 6 şi art. 7 lit. a din legea 78/2000 raportat la art. 289 alin.1 Cod Penal, pe o perioadă de 30 de zile, de la data de 24.10.2023 şi până la data de 22.11.2023, inclusiv. În baza art. 237 alin. 1 Cod procedură penală, respinge cererea privind prelungirea măsurii arestării preventive a inculpatului Judele Radu, cercetat pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de influenţă. În baza art. 237 alin. 2 Cod procedură penală, înlocuieşte măsura arestării preventive a inculpatului Judele Radu, cu măsura controlului judiciar pe o durată de 60 zile începând cu data rămânerii definitive a prezentei încheieri”, se arată în decizia instanţei.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. OK Mai mult