
Magistraţii Judecătoriei Sectorului 5 au judecat în şedinţă secretă, pe 16 noiembrie, procesul în care ministrul Dezvoltării şi Turismului, Elena Udrea, a dat-o în judecată pe Lia Olguţa Vasilescu, senator PSD, pentru afirmaţiile făcute în legătură cu arestarea primarului democrat liberal al Craiovei, Antonie Solomon. Elena Udrea şi Olguţa Vasilescu s-au prezentat la sediul Judecătoriei Sectorului 5 pentru a fi audiate în procesul care se desfăşoară numai în prezenţa avocaţilor celor două.
La primul termen al procesului, avocatul Elenei Udrea a promis că, pe 29 iulie, va depune la dosar o documentaţie voluminoasă, respectiv declaraţii ale senatorului PSD, articole de presă şi practica CEDO în materie. „Din cauza unor acuzaţii extrem de grave formulate în mass-media de Olguţa Vasilescu la adresa mea, acuzaţii care nu au niciun fundament real, dar care mi-au adus importante prejudicii morale, am depus la Judecătoria sectorului 5 o cerere de chemare în judecată a acesteia”, a anunţat Elena Udrea, într-un comunicat de presă. Democrat liberala precizează că a cerut instanţei „să dispună obligarea pârâtei la plata sumei de 100.000 de lei, cu titlul de despăgubiri civile”, pentru prejudiciul moral pe care aceasta i l-a adus. De cealaltă parte, Olguţa Vasilescu a replicat: „S-au scumpit poşetele Vuitton?”. Aceasta susţinea, într-o declaraţie dată la Craiova la începutul lunii martie, că exista un zvon potrivit căruia „Antonie Solomon va da cu subsemnatul la DNA şi că va fi chiar arestat cu cătuşe, pentru că a scos de pe piaţă firmele doamnei Udrea”.