Acasa Actualitate-InternaInvestigatiiLumea justitiei Fostul director al CFR Mihai Necolaiciuc și medicul Șerban Brădișteanu, achitați

Fostul director al CFR Mihai Necolaiciuc și medicul Șerban Brădișteanu, achitați

scris de C.S.
1 afisari

Fostul director general al CFR Mihai Necolaiciuc și medicul Șerban Brădișteanu au fost achitați astăzi de Judecătoria Sectorului 1, respectiv Tribunalul București. Deciziile pot fi atacate cu recurs în termen de 10 zile.

Fostul director CFR Mihai Necolaiciuc și medicul Șerban Brădișteanu au fost achitați. (foto: Mediafax)

Procurorii Direcției Naționale Anticorupție (DNA) au dispus pe 12 mai 2011 trimiterea în judecată a lui Mihai Necolaiciuc,  în cel de-al patrulea dosar, în care este acuzat pentru o fraudă de 2,7 milioane euro, legată de achiziţionarea unor bunuri în cadrul unui proiect de reconstruire a infrastructurii afectate de inundaţiile din 2000.

Alături de Necolaiciuc a mai fost achitată Viorica Olăeru pentru săvârșirea infracțiunii de utilizare a creditului garantat din fonduri publice în alte scopuri decât cel pentru care a fost acordat în scopul obținerii pentru sine sau pentru altul de bani, bunuri sau alte foloase necuvenite.

La cererea procurorilor anticorupție, în cursul anului 2009, Judecătoria Sectorului 1 București a emis mandate de arestare preventivă și de urmărire internațională pe numele inculpatului Necolaiciuc. În 22 iunie 2009, Mihai Necolaiciuc a fost arestat de autoritățile judiciare din SUA și, după derularea procedurilor de extrădare, la data de 1 martie 2011, s-a dispus extrădarea acestuia în România.

Medicul Șerban Brădișteanu a fost achitat marți de Tribunalul București pentru săvârșirea infracțiunilor de abuz în serviciu și luare de mită, într-un dosar în care a fost trimis în judecată de procurorii DNA.

Şerban Brădişteanu a fost acuzat de procurorii anticorupţie că ar fi primit o mită de jumătate de milion de dolari şi o alta, în mai multe tranşe, de trei milioane şi jumătate de euro, toţi banii fiind daţi de o firmă austriaco-elveţiană ce distribuie produse medicale, CC Med AG. În schimbul banilor, Brădişteanu ar fi facilitat companiei câştigarea unei licitaţii pentru echiparea spitalelor penitenciar din România, procedură desfăşurată în anii 2001-2002.

Instanţa Tribunalului Bucureşti l-a achitat pe Brădişteanu în baza articolului 11, raportat la articolul 10 din Codul de procedură penală, stabilind în cazul uneia dintre faptele de care a fost acuzat de procurorii anticorupţie că aceasta nu există şi în cazul celeilalte, că îi lipseşte unul dintre elementele constitutive ale infracţiunii.

La începutul lunii decembrie 2009, o altă instanţă de la Tribunalul Bucureşti l-a achitat pe medicul Şerban Brădişteanu, pentru ambele fapte de care a fost acuzat.

88 comentarii

urbos 07-01-2014 - 16:32

In aplauzele si guitaturile dementilor basisti, iata inca o dovada a independentei Justitiei Kiorului si a corectitudinii ei. Mori de ras.

salut 07-01-2014 - 16:49

Pai, in tara procurorilor, asa numita de unii ” stat de drept „, cine plateste inapoi zeci de mii de „ore-munca” ale acestor procurori politici, ore salarizate din banul public? Milioanele de lei cheltuite din taxele si impozitele oamenilor pentru cercetari ca astea, ordonate politic, impotriva lui Bradisteanu, cine le recupereaza? ” Independenta” Justitiei? Independenta fata de cine? Fata de adevar, probabil.

pathfinder 07-01-2014 - 17:06

1. Bilanţul DNA – 2006 – 2011
„În perioada 2006 – 2011, procentajul de decizii de condamnare definitive reprezintă cca 90% din totalul cazurilor trimise de DNA. ”
http://hortusanima.blogspot.com/2012/01/bilantul-dna-2006-2011.html

2. RL, Daniel Morar:
Potrivit unei statistici a DNA, raportat la numărul persoanelor definitiv judecate, în 2011 achitările în cauzele Direcţiei au o pondere de 10,3 la sută.
Astfel, procurorul şef Daniel Morar a spus că procentul de zece în materie de achitări este bun pentru orice ţară europeană.
„Sunt procurori care se laudă cu procente de 60-70. Eu m-aş îngrijora dacă aş avea 90-100 la sută de condamnări. Se întâmplă în regimuri închise, totalitare, unde procurorii dictează ritmul şi soluţiile. Nu se întâmplă într-o societate deschisă”, a declarat Morar, adăugând că şi lui i-ar plăcea ca DNA să înregistreze un număr mai mic de achitări în dosare.

3. Ce spun altii:
„Am publicat astăzi în Dilema veche un interviu important cu Daniel Morar, procurorul şef al DNA. Morar pregăteşte bilanţul celor două mandate în fruntea DNA. Mi-a pus la dispoziţie nişte cifre, care sunt aproape definitive şi va ieşi curând cu un raport complet. Cifrele sunt impresionante, şi în ce priveşte numărul de trimiteri în judecată, chiar şi în ce priveşte condamnările, dar mai ales în ce priveşte funcţiile celor vizaţi. Dacă înainte de 2004 ne plângeam că avem corupţie, dar condamnări numai la naşii de tren, situaţia s-a schimbat.

Cum ramane pitic atomic cu:
„Milioanele de lei cheltuite din taxele si impozitele oamenilor”?!?

salut 07-01-2014 - 17:27

Mda, e frumos si destept. Asa zice ma-sa DNA – ului. Ca si blogurile si presa lui Basescu. Si cine mai zice? Pai chiar seful DNA. Ce surpriza! Cata obiectivitate !

Lasa-ne mai rujatule, lasa-ne ! Ramai monosilabic, asa pari destept.

pathfinder 07-01-2014 - 17:32

Mai pitic atomic te rog frumos sa oferi tu alte statistici.

Eu am incercat sa arat cat de gaunoasa era postarea ta.
Si am reusit.

Cand ai niste statistici (de oriunde vrei tu) care sa le contrazica pe cele postate de mine poti sa „vorbesti”.
Altfel … gura mica.

salut 07-01-2014 - 17:45

Mai rujatule, tu ” ai reusit sa demonstrezi” ce vrei tu, ca singura persoana careia ” i-ai demonstrat” esti tu. Acum iti demonstrezi ca esti Rujatul, maine iti demonstrezi ca esti NuLUL, dupa amiaza ca esti Mircea…si ce ” demonstratii ” mai faci mata pe acolo. Unii isi demonstreaza ca sunt Napoleon, chestie de gusturi in ale … demonstratiei.
In rest, pentru un om normal, postarea mea ramane valabila. Tu….demonstreaza. Ma-sa lui Morar nu s-a inscris la cuvant? Asa, pentru o ” demonstratie…obiectiva” ?

ValVerde 07-01-2014 - 17:48

@pathfinder

Hahahah…ai luat boul la suturi.
E obisnuit cu incasatul…tot nu intelege nimic.

Reactia lui ? Insulte!!!

ValVerde 07-01-2014 - 17:51

@boul salut

Nu ma rumegatorule, postarea ta nu ramine valabila nici pentru boii de inteligenta medie.
E poate valabila pentru boii loviti de tren.

Nu esti de acord cu statisticile oficiale ???
De ce ???
Ce oferi in schimb ???

Napoleoni, rujati, nuli…e clar ca asta e tot ce poti !

salut 07-01-2014 - 17:54

Alta. Dumnezeule, auzi tu ” statistici oficiale” !

UnUL 07-01-2014 - 18:01

E clar, Salaud habar nu are ce este aceea o „statistică oficială”. Singurii credibili sunt Ponta și Felix – și, evident, lacheii lor!, care fac afirmații fără acoperire.

pathfinder 07-01-2014 - 18:02

@piticului atomic
Incet, incet il ajungi din urma pe urbos: zero argumente, zeci de insulte. Felicitari!

P.S. Toata treaba asta cu „piticul atomic” tu ai starnit-o. Daca te-a mancat gura aia spurcata…

ValVerde 07-01-2014 - 18:12

Du-te ma cretinule la Institutul National de Statistica, capitolul Justitie si ai sa vezi ca sursa statisticilor OFICIALE e Ministerul Justitiei, Consiliul Superior al Magistraturii, Inspectoratul General al Politiei, etc.

E drept ca statisticile DNA mentionate de pathfinder (anul 2013) inca nu au aparut in Anuarul Statistic deci inca nu sunt „oficiale” dar numai un cretin ca tine isi poate inchipui ca declaratiile de presa si datele facute publice sunt diferite de ceea ce s-a raportat la INS

ttp://www.insse.ro/cms/ro/content/anuarul-statistic-2011

ValVerde 07-01-2014 - 18:16

@boul salut

Hahahah….acum vad ca statisticile mentionate sunt pina in anul 2011, deci le gasesti in Anuarul Statistic pe care ti l-am trimis.

Asa ca sunt OFICIALE, mai boule !!!

Apuca-te sa numeri cazurile si condamnarile si vezi daca nu cumva au gresit aia la INS

salut 07-01-2014 - 18:27

Mai NuLULe, cand ai postat cu nick-ul lui Rujatul, ai pus o statistica de pe un blog. Asta numesti tu ” oficial”?
Ca lindica se baga in vorba dupa cum isi freaca lindicu, e demonstrat, dar nu in fiecare postare zice la inceput: ” e oficial” apoi, „ma rog, nu e oficial”‘ ca motzul curcanului, cand pe stanga, cand pe dreapta.
In plus, de la bun inceput, nu la tipul asta de ” statistici” se referea comentariul meu ci la ” eficienta cheltuirii banului public” . Ati sarit toti basistii ca gaina la flegma, dar nici unul nu a vrut sau nu a putut sa observe esentialul din comentariul meu.
De ce? Pentru ca rolul vostru nu e sa comentati decent un articol, ci aveti o „misie”, voi trebuie sa combateti.
Sunteti lamentabili.

UnUL 07-01-2014 - 18:31

Domnule Pathfider, domnule ValVerde, explicați-i, vă rog, vitei încălțate de Salaud – cu care nu mai discut – că eu nu postez cu numele nici unuia dintre dumneavoastră, ci doar cu nick-ul UnUL.

UnUL 07-01-2014 - 18:32

Scuze pentru tastare : „Pathfinder”.

pathfinder 07-01-2014 - 18:33

Mai boule, ba exact la eficienta cu care este cheltuit banul public faceam referire.

De aia ti-am oferit statistica. Ofera o imagine asupra eficientei. (repetitie intentionata)

Acu ai inteles, pitic intelectual atomic?

pathfinder 07-01-2014 - 18:35

Postarea anterioara a picat prost.
Ca sa fie clar: era adresata piticului atomic.

@UnUL: Ce sa-i explici boului? Ca-i bou? A postat Mircea azi ceva frumos, citez:
„E o sansa pentru ei sa se autosugestioneze ca cei pro sunt doar vreo 2-3 din aia cu scoala, ca asta ii enerveaza cel mai rau.”

ValVerde 07-01-2014 - 18:39

@ Boul salut

” In plus, de la bun inceput, nu la tipul asta de ” statistici” se referea comentariul meu ci la ” eficienta cheltuirii banului public”

===

Imi fac mila cu o cornuta incapabila sa faca asociatii logice evidnte.

Opreste-te din rumegat si pune-ti stomacul sa gindeasca:

1. Satatisticile oficiale arata o rata a condamnarilor de 90%. Pentru o societate deschisa este o cifra remarcabila.

2. Avind o rata a succesului atit de ridicata, inseamna ca banul public nu a fost irosit pe anchete inutile, sau cu sanse de condamnare reduse.

3. Cind banul public nu e irosit pe cazuri fara multe sanse de succes (din punctul de vedere al procurorilor) se cheama ca activitatea institutiei a fost eficienta.

Hai acu’ fugi si da iama in furaje.

Antibasistul 07-01-2014 - 18:43

Handicapatule basist VallV., vad ca sari prmanent, cu vitejie, în apararea retardațilpr tăi basiști!

pathfinder 07-01-2014 - 18:46

@ValVerde
Cata rabdare poti sa ai….

Antibasistul 07-01-2014 - 18:46

prmanent=permanent
retardațilpr=retardaților basiști

ValVerde 07-01-2014 - 18:46

Bravo huhule, esti perspicace.

Am initiat o actiune de masa pentru un referendum de schimbarea Constitutiei care sa ii permita dlui. Basescu sa mai ramina in putere doua mandate.
Atit !
Dupa aia trebuie sa lase locul la tineri.

pathfinder 07-01-2014 - 18:49

@ValVerde
Am ras de m-am spart.
Oare se prinde? 🙂

pathfinder 07-01-2014 - 18:50

Huhule, spune repede, despre ce este vorba aici?

ValVerde 07-01-2014 - 18:50

@ValVerde
Cata rabdare poti sa ai….

===

De fapt creste eficienta comunicarii.

Tot o sa mai injure, dar mai putin pentru ca poate…poate intelege si el ca il emotioneaza doar pe Huhu.

Asa ca o sa posteze mai putin (au fost cunoscute cazuri unde a disparut complet vreo doua saptamini, pina cind a uitat ce mardeias incasator e el) si deci ne economiseste noua timpul necesar sa-i mai explicam o data.

Antibasistul 07-01-2014 - 19:16

Cacatfinder, aici si peste tot pe Net, e vorba de gunoaiele basiste, CRETINE, care o fac pe deștepții!!!

pathfinder 07-01-2014 - 19:21

@Huhu
Am inteles.
Tu, daca esti antibasist, o faci pe-a prostul.

Antibasistul 07-01-2014 - 19:33

Cacatfinder, e mult mai onorabil sa fi deștept antibasist dar sa o faci pe prostul, decit sa fi cretin basist si sa o faci pe deșteptul!!!!!

pathfinder 07-01-2014 - 19:36

Bine huhule.
Fiecare cu scara lui de valori.

urbos 07-01-2014 - 18:18

Cititi ma scarbelor si altceva, apoi sa grohaiti. http://www.luju.ro/
Dar mai bine va dati foc, ca e tot degeaba, ca sinteti bolnavi psihic, prosti cu spume, lepre ratate, slugi limbiste, nascute de scroafele imputite care v-au fost mame, blestemate sa fie!

UnUL 07-01-2014 - 18:24

De unda ai scos fițuica asta de tot rahatul, Scârboșel?
Să înțeleg că hârtia asta igienică e mai demnă de încredere decât datele furnizate de Institutul Național de statistică?

urbos 07-01-2014 - 18:30

Din burta ma-tii. Acuma mori bosorog blestemat.

UnUL 07-01-2014 - 18:36

Buboșel, despre tine se potaie (pardon : se poate – eroare de tastare!) spune, cu cuvintele lui Nenea Iancu : „E măgar, e violent și n-are maniere, dom’le!”

UnUL 07-01-2014 - 18:25

Oricum, în calitate de godac șef, văd că ai obsesia grohăitului.

pathfinder 07-01-2014 - 18:29

@urbosica
juju.ro este un site platit de Antenele lui Felix.
La fel si ala de l-a citat Europeanul si pentru care si-a luat-o de a vazut stele verzi.
Sunt folosite ca acoperire pentru stirile false de la postul tau preferat.

Treaba sta cam asa: posteaza acolo cineva o tampenie si astia de la A3 fac o emisiune avand sursa „sigura”.
Chestia e ca tot un om de al lor a postat „stirea”.
Tampitii ca tine inghit galusca si spun: mamaaaa ce tare sunt astia. Si ce surse au… Sigur nu mint!

@UnUL
Vezi ca ai raspunsul mai sus…

pathfinder 07-01-2014 - 18:30

ce tari sunt…

urbos 07-01-2014 - 18:33

Mai muistule, tu citezi p-aici numai presa platita de Kior, asa ca mars in mortii ma-tii. Presupunand ca ar fi platit de Felix, tot ar fi mai bine taratura rujata, ca ala e un privat. Dar asta e ce poti tu sa gohai, ca asa te-a facut nenorocita aia pe post de mama, blestemata sa fie.
Daca vrei sa storci ceva legat de dovezile si faptele de netagaduit de-acolo, bine, daca nu, taci in mortii ma-tii de jartea.

pathfinder 07-01-2014 - 18:38

@urbosica
„presa platita de Kior”???
Poti sa oferi macar o singura dovada a afirmatiei tampite pe care ai facut-o?

urbos 07-01-2014 - 19:02

Tu ai dat vreo dovada ma secatura mica si infecta ca siteul ala ar fi platit de Felix?
Dar mai intai, te-ai uitat sa vezi ma scarba despre ce e vorba acolo, platit sau neplatit? Nu. Deci mars in mortii ma-tii de scursura ridicola. Mai guiti si dupa dovezi. Cretinule!
Voi nu vedeati cum da naparca in copil, ce dovezi mai cereti ma starpiturilor?

pathfinder 07-01-2014 - 19:11

urboase,
Daca nu ai intels nimic din ce am postat la 07-01-2014 at 18:29 inseamna ca esti un caz pierdut.
Bine, bine, nici nu prea imi faceam iluzii…

UnUL 07-01-2014 - 19:40

Nu e doar un caz pierdut; e un caz patologic.

urbos 07-01-2014 - 20:22

Labagiule, ai dovezi ca Felix plateste? Nu ca ar conta labagiule, caci ala e un privat, dar daca tot ai grohait, grohaie!

UnUL 07-01-2014 - 20:27

(Nă)dragul nostru Bubos pare obsedat sexual. Un asemenea „morman” de cuvinte cu conotație sexuală – indiferent că e vorba de homo sau de heterosexualitate – nu se regăsește decât la persoanele aflate într-o stare avansată de impotență. Cunoaștem deci una dintre sursele frustrărilor lui Scârboșel – pe lângă ratarea socială și profesională.

Mircea 07-01-2014 - 18:49

Surse sigure din serviciile secrete ne-au informat ca minoritarul urbos a terminat teologia. Instalatiile sanitare nu le-a mai terminat caci si-a prins fuduliile cu cheia franceza. De aici i se trage vocabularul academic.

pathfinder 07-01-2014 - 18:51

🙂
Cred ca trebuia sa pun vreo zece, dar era cumva inestetic…

urbos 07-01-2014 - 18:59

Si cum spuneam, grohaitorii basisti nu au nimic de zis legat de achitarea lui Necolaiciuc.
Ce starpituri infecte, ce gunoaie, ce jeguri, ce slugi, ce taraturi demne de spanzuratoare! Viermii iesiti dintre hemoroizii comunistului Basescu care mai si grohaie „statistici”, dau lectii de democratie, stat de drept, economie(ca-s toti ca Ceasca) frecandu-si lindicu putred… Doamne Dumnezeule!

UnUL 07-01-2014 - 19:35

Măi boule, justiția judecă, dă sentințe (bune sau proaste, mai face și greșeli, etc.) Ce naiba are justiția cu politicul, în general și cu dl. Băsescu în special. Vezi că ești tâmpit.!

UnUL 07-01-2014 - 19:37

NU EXISTĂ „JUSTIȚIA LUI BĂSESCU”, AȘA CUM SPER (DEȘI AM SERIOASE ÎNDOIELI!) SĂ NU EXISTE NICIODATĂ NICI „JUSTIȚIA LUI PONTA” SAU „JUSTIȚIA LUI ANTONESCU”, SAU A DREAKU ȘTIU CUI !

Mircea 07-01-2014 - 19:03

Fenechiu la tribunal despre transformatoarele noi vindute de el:

„Majoritatea produselor sunt achiziţionate de la persoane de etnie rromă. Da, şi există o explicaţie. Centrele de transformare au fost vândute şi afaceriştii au chemat rromii să facă curat. Am făcut toate plăţile prin bancă.”

pathfinder 07-01-2014 - 19:09

La o prima citire am vrut sa spun: buna gluma.
O cautare google m-a lamurit. Nu e gluma.
Inseamna ca e cu un picior in groapa. Sau, ma rog, in puscarie…

Mircea 07-01-2014 - 19:17

Daca mai adaugi faptul ca e jurist….ma rog cred ca nu e doctor.

pathfinder 07-01-2014 - 19:28

Uite ce zice google:
2010 – Universitatea „Dunărea de Jos” din Galaţi, Facultatea de Economie şi Administrarea Afacerilor, Studii universitare de doctorat – domeniul Management; Teză de doctorat cu titlul „Strategii de adecvare a organizaţiilor la situaţiile de risc şi criză”
2008 – Universitatea Ecologică Bucureşti, Facultatea de Management, Cursuri de masterat – specializarea „Economia şi Managementul Mediului”
2007 – Universitatea Româno-Americană, Master in Marketing
2006 – Colegiul National de Apărare, București
1990 – Universitatea Tehnica Gh. Asachi, Iași, Facultatea de Mecanică, specializarea „Tehnologia construcției de mașini”

Carevasazica e inginer mecanic cu doctorat in management!!!

Mircea 07-01-2014 - 19:31

Atunci e tare. Amaritii aia de judecatori au incurcat-o.

urbos 07-01-2014 - 19:20

Labagiule, despre Necolaiciu ceva?

Mircea 07-01-2014 - 19:26
pathfinder 07-01-2014 - 19:30

Inteleg ca ai pus asta pentru pulime, in urma unei emisiuni pentru tampiti de la un anumit post TV…
Nu cred sa-i lamureasca nimic!

Mircea 07-01-2014 - 19:33

Poate ca picatura chinezeasca are efect.

urbos 07-01-2014 - 19:37

Labagiule, ceva despre Necolaiciuc?

pathfinder 07-01-2014 - 19:40

@urbos.
Da, labagiule:
„A fost numit la conducerea CFR în anul 2000, de către ministrul transporturilor de atunci, Anca Boagiu.”

Ai inteles, sau trebuie sa-ti explic si tie pe litere?

UnUL 07-01-2014 - 19:46

Domnule Mircea, îți trimit și eu un link; imaginea m-a amuzat copios;
http://karikaturapolitika.wordpress.com/tag/iulia-timosenko/

Mircea 07-01-2014 - 19:57

Oare Voiculescu cum ar arata ? Cred ca mai sexi.

ValVerde 07-01-2014 - 20:46

Cum isi mai freaca palmele baietii la inchisoare…se intoarce jucaria.
Nastase se tine serios si pretinde ca nu-l intereseaza, dar in inima lui e trist…trist ca cu toate legile astea umaniste isi lasa prietenii singuri in numai citeva luni…
Statea cu valiza pregatita si a alergat spre inchisoare ca eroina din „Pe aripile vintului”, la prima stigare a judecatorului…nici nu a mai astepta sa ia masa…egoistul, numai la el se gindeste…

- - प्रिंस Parpanghel Carpathian LORD 07-01-2014 - 20:52

Copios , in ultima vreme !
La jugulara , ai o mica
Advertentza ,gunoiule !

Semne bune, anul are …!

Semne bune, anul are …!
http://1.bp.blogspot.com/-kWl-uChyO7U/UsVgwDh2JYI/AAAAAAAAQ8g/Il4DCb0Gg4w/s1600/Semne+bune,+anul+are+…!.jpg

ValVerde 07-01-2014 - 20:40

Pentru antibasisti

Dragii mei,
sunteti asa de tampiti ca nici macar nu stiti cum sa-l atacati pe presedinte.
Injurati si…cam atit.
Pai ce fel de opozitie politica credeti voi ca faceti injurind???

M-am gandit sa va educ si sa va ajut.

Cazul Necolaiciuc.

Citeva date de plecare: este clar ca Basescu ii are la mana nu numai pe fiscali, procurori, avocati si dactilografe, ci si pe judecatori.
Pe toti judecatorii.
Basescu este un dictator atit de complet incit ar putea cu usurinta sa obtina 100% condamnari in otate procesele pe care le orchestreaza din umbra.

Dar are o slabiciune. Slabiciunea lui se cheama EBA si se pregateste sa-i lase ei mostenire Romania. Datorita faptului ca EBA e mai tinara si mai focoasa, fara multa experienta politica, Basescu vrea sa-i lase o Romanie in care inca se mai pastreaza o urma a statului de drept.
Nu ca i-ar pasa lui, dar o face pentru ea.

In cazul Necolaiciuc, Basescu ar fi putut obtine cu usurinta o condamnare, dar el e perfid !
Le-a ordonat judecatorilor sa-l achite ca sa le inchida gura celor care ziceau ca-i dictator si ca statul de drept e o himera.

Da tuturor impresia ca magistratii sunt independenti si onesti.
Pentru ca acum vine premiul cel mare: Voiculescu !

Pai cind l-or judeca ei si-l vor condamna sa traiasca cu sopirlele pina la sfirsitul vietii, cine va avea curajul sa acuze justitia ca e courupta??
Cum corupta, daca l-a achitat pe Necolaiciuc??
Urmatoarea miscare e sa-l gratieze pe Nastase si sa schimbe legea plagiatului, ca sa-l scape pe Ponta.

Dupa aia, vom avea presedinta pe viata: EBA

Cind eu va spun ca Basescu e diabolic !!!!

urbos 07-01-2014 - 20:49

Lindicule, antibasistii sint oamenii sanatosi la cap, adica toti CEILALTI, care nu-s basisti. Asa ca mars in mortii ma-tii de redus mintal.
Atat ai putut sa pricepi ma vierme?

Antibasistul 07-01-2014 - 20:53

Porc/scroafa ValV., JEGULE BASIST, MARE PACAT CA PORCII BASIȘTI VA-ȚI NASCUT!!!!!!!!!!

ValVerde 07-01-2014 - 20:54

Deci dl. Basescu e inocent?
Nu e asa cum am zis eu ???

Basistule fara minte !!!

UnUL 07-01-2014 - 21:59

Dragul meu agramat, „PORCII BĂSIȘTI VA-ȚI NĂSCUT” (corect – dar infect ! – „Porci” nearticulat, adică cu un singur i, și V-AȚI – adică „v” liniuță „ați” și nu „va” – liniuță „ți”)

UnUL 07-01-2014 - 22:02

Huo. „absolvent de master” ce ești, mă tem că pentru toți cei de pe acest forum, „psihologule” va deveni sinonim cu „imbecilule” sau cu „analfabetule”!

- - प्रिंस Parpanghel Carpathian LORD 07-01-2014 - 22:31

Este ATRIBUIT definitiv , doat tie .
gunoiule !

UnUL 07-01-2014 - 23:26

☼ ﷲ ﷼ ﺥﺱ ﺶﻍ ﯔ שּׂ ♯ ♠ ‡ ???? ☼☼☼☼☼☼ † ‼ !! † ‼ !! † ‼ !! † ‼ !! † ‼ !! ‼ !!

ancuta 07-01-2014 - 20:56

E diabolic!
Si cand plange si cand rade!
De fiecare data parca-l vad pe crizAntenescu: razand si plangand!
Ca sa nu o mai punem la socoteala pe aia cu hemoroiDAN!
Dom’ne, cand rade base, parca ar plange crizAntenescu si se puroiaza hemoroiDAN , iar cand base plange, parca ar rade crizAntenescu si seaca hemoroiDAN.
Ai dreptate !

- - प्रिंस Parpanghel Carpathian LORD 07-01-2014 - 20:58

La cortexul tau ,doar vortexul polar , mai ajuta !
Sa-ti inghete putzulika !

ValVerde 07-01-2014 - 21:00

Da !!! dar s-o prinda sculata…

- - प्रिंस Parpanghel Carpathian LORD 07-01-2014 - 21:02

Skully/new …skully ,
C R I O G E N I C -treatmentsuri !

urbos 07-01-2014 - 21:03

Asadar, nici o grohaiala de la basisti despre achitarea leprei Necolaiciuc, mucles. Scarbele basiste se ling in cur ca potaile, latra si grohaie despre orice altceva. Nici o revolta la scarbele basiste, nici un sunet, viermii basisti, viermii basiti…

Undeva, lindicul sifilitic, incercand sa fie spiritual, facea misto despre cum ar controla Bashina toti judecatorii(cretinopatul oricum habar nu are cum se face si care e situatia,dar da din cioc ca muyerea), insa, dincolo de asta, ramane exact FONDUL problemei Necolaiciuc, adica achitarea unui ticalos, care a furat CFR pe fata. Grohaitorul tace malc. Imbecilul mai si zice ce sfaturi da el.
Pai ba lindicule, daca voi basistii erati un gram inteligenti, macar va prefaceati revoltati ma scarbelor ma. Si daca Bashina nu are judecatorii, grohaiai tu lindic, ca uite, judecatorii „ie independenti” dar rai, ba chiar ca Ponta e de vina.
Dar tot lindic e ala care invata „antibasistii” cum sa fie antibasisti. Hahaha! Lindic prost cu spume nenicule, nenicule!

Si toate astea pentru ca taratura Necolaiciuc e mana in mana cu idolul lor sifilitic, Basescu.
Ce era de demonstrat.

- - प्रिंस Parpanghel Carpathian LORD 07-01-2014 - 21:10

Necolaiciuc , care a UMFLAT 2, 8 milioane de EURO din FONDURI EUROPENE , a fost A C H I T A T de acest SIMULACRU de IN JUSTITIE ,

asigurandu-se cu LEGATURI cu Anca Boagiu , alta PUPILA a HENTACHIORULUI ,
si , scriind si o carticica de AIDE-MEMOIRES !

SEMIDDCTUL de C O M A N este INCHIS pentru suma de 3000 Roni=

750 EURO !

PROPORTIONALA , JUSTITIA in epoqa Basescu !

ValVerde 07-01-2014 - 21:13

Basistule fara minte, postarile tale o dovedesc…

- - प्रिंस Parpanghel Carpathian LORD 07-01-2014 - 21:16

Aici , m-ai prins !
de karici !
Vezi ca e
VANATA -rau !

….!

ValVerde 07-01-2014 - 21:17

Cangrena ?

- - प्रिंस Parpanghel Carpathian LORD 07-01-2014 - 21:24

NAturell , naturell !
da ,
E, groasa rau !

Si , spalata des !
Dwuppa pholosintza !

ValVerde 07-01-2014 - 22:04

Adica-i putreda pe cale naturala…
Cangrenarea e un proces natural, tzigane.

Groasa?? Intii se umfla si pe urma cade.
Higiena tardiva nu are nici un efect. Trebuia sa te gindesti la asta cind inca mai functiona.
Si sa nu dai cu ea dupa plosnitze

- - प्रिंस Parpanghel Carpathian LORD 07-01-2014 - 22:22

Cangrenarea ca proces natural , carevasazica !
Ehe , amice pornesty , din experientza personala !
Debutul in cazurile de natura spongiforma, nu te indreptatzeste sa faci aici aberatii dupa care chiar Bwulla si Pro’S tache , te …invidiaza !
Sa ‘ tzi, inghetze , putzulica !

Pribeagul 07-01-2014 - 21:54

Am asteptat acest proces. A meritat. Verdictul mi-a depasit toate asteptarile.

Necolaiciuc,
– pus director la Regionala Iasi de Ministrul Transporturilor Traian Basescu;
– numit director al companiei naționale Căile Ferate Române de catre ministrul transporturilor Anca Boagiu, mentinut in functie de catre ministrul transporturilor Miron Mitrea;
– a pus la cale jaful CFR prin metoda clasica de furt – se cumpara scump si se vinde ieftin – beneficiari fiind el si acolitii: Udrea, Cocos, Bucsaru. Basescu da indicatie lui Dobre, ministrul transporturilor, ca onestului Bucsaru sa-i fie achitate facturi de cca 100 mld lei vechi, desi tranzactiile respective erau sub ancheta. Bucsaru, om de isprava, si-a luat trei apartamente in Miami, SUA, iar Basescu, punind la lucru aparatul prezidential, care tot pierde vremea, o mosie – a vechilor Bratieni, probabil, bagati in inchisore de Basescu senior, probabil – de 300 de ha la Nana. CFRul este angajat pe drumul ferm al falimentului.
– Necolaiciuc,incoltit de potera puterii,pusa in miscare de opinia publica oripilata, a fugit din tara si adevenit cel mai cautat infractor roman al ultimului sfert de secol.
– i s-au deschis multe dosare penale. Primul dintre ele a fost judecat de justitia pe care Basescu si-a facut-o independenta, si infractorul, unul dintre cei mai mari dintre multii pe care-i are Romania, a fost gasit… Nevinovat.

Justitia libera si independenta pe care si-a facut-o Basescu a dat liber la furt! Furtul nu mai este pedepsit. Falimentarea voita a unitatilor economice de stat nu mai este pedepsita.

Furati la liber, mai flacai!

Ia mai mânati, mai flacai! Si strigati cu totii mai!
Hai,haï, hai!

ValVerde 07-01-2014 - 22:00

Corect !!!

Cu doua mentiuni:
1. S-a dat drumul la furt cu strigaturi, asa cum zici, dar numai la basisti.
2. Sigur i-au aplicat aia vreo tehnologie, ceva, in Amerlocia de l-au scos basma curata. Ce ? Ii lasati fara injuraturi pe americani?

שׂפֿבּשׂפֿהּשׁ 07-01-2014 - 22:00

Inceputul anului ne aduce si primele “surprize, surprize” ! Arestarea lui Nastase era previzibila, singurul lucru care nu putea fi predictibil era cit va primi Dana, nevasta-sa, una dintre cele mai oribile creaturi pe care am vazut-o in viata mea, alaturi de Hillary Clinton. Dana e tipic “femeia sarpe” care musca fara s-o vezi. Fiind fata unui alt mare nemernic care a distrus Romania, fostul ministru al agriculturii de pe vremea lui Ceausescu, Angelo Miculescu. Acest “crai” de Nastase se “daduse” la o alta otreapa, si ea fiica de “barosan” comunist, dar de pe vremea lui Dej, Ilinca preoteasa, fata fostului ministru de externe din perioada 1955-1957. Deci, “eroul sinucigas”, craiul Nastase a facut parte din grupul de prieteni : Jean Maurer, Gyuri Fazekas, cei trei nepoti ai lui Gheorghiu-Dej, Florin Danalache, Nicu Ceausescu si Petre Roman. Vedeti cum se leaga lucrurile? Cam asta este “imaginea” acestui politruc odios, spagar si nemernic care a pus umarul la greu sa distruga Romania.

Care este, insa, perceptia publicului romanesc de pe intreg teritoriul tarii privind arestarea “craiului” ? E greu sa o aproximam, insa, mergind pe calea logicii ne putem da seama ce simt romanii auzind ca mega baronul Nastase e din nou la puscarie : cu totii sunt de acord ca Nastase a avut doua fete in politica : una, aceea plina de dorinta de a fi perceput de catre “vestici” ca un “campion” al indreptarii Romaniei spre vest, iar cealalta fata era cea a unui mega spagar, rapace si nesatios in a-si aduna averi icomensurabile. Pe site-ul hot news se pot vedea citeva din fotografiile din castelele acestui nemernic, incit nici macar nu mai putem avea vreun dubiu privind moralitatea acestui ordinar. Cu Nastase sau fara Nastase, Romania tot ar fi ajuns in structurile vestului si ale NATO-ului. Nastase s-a folosit de aceasta tranzitie NUMAi pentru a-si asigura lui insusi averi, si a condus tara dupa vechea moda a comunistilor, singura pe care o stie si o poate urma, adica : inauntru dictator, afara spoitor! (sa o iei … la Mercador!)

Aseara, singura televiziune care a transmis “live” imagini cu urmarirea masinii care-l ducea pe Nastase la Rahova, SI INSOTITE DE SUNET, a fost B1 ; din aceste imagini si din sunetul insotitor, s-a auzit cum bucurestenii il Huiduiau pe Nastase si se bucurau ca acesta e trimis la puscarie. cam asta este si impresia pe care o au toti romanii, cu foarte, foarte, foarte mici exceptii care nici macar nu pot fi luate in consideratie.

Sentinta Justitiei a fost atit de dura (desi pentru mine, doar patru ani e o nimica toata, Nastase meritind cel putin 50 de ani de puscarie cu executare si far nici un fel de reducere a pedepsei), incit i-au suprins pe toti : si pe acolitii lui, si pe dusmanii lui, atit pe guvernanti cit si pe opozitie. Tuturor ce-a fost tirsala sa se pronunte sau sa-si exprime opiniile lor privind REARESTAREA lui Nastae.

Momentul cel mai naucitor al acestei afaceri a fost cel de imediat dinaintea rostirii sentintei, cint toata suflarea romaneasca astepta verdictul, iar politicienii psd-eului se pronuntau in privinta verdictului ca ei asteapta, ghici ghicitoarea mea, sa se faca Dreptate. “Sa se faca dreptate !” Asta asteptau penalii pesedeului de la justitie. Dupa ce s-a facut dreptate si Justitia s-a pronuntat, ghici ce-au spus aceiasi politruci? “E un dosar politic”, e “razbunarea lui Basescu”, etc., etc., aceleasi huhuisme spurcate !

Pe undeva Nastase are dreptul sa se supere pentru soarta lui. De ce? Pentru simplul motiv ca oameni precum nemernicul de truica, fostul lui “purtator de servieta”, cel care-i facea pantofii cu crema si scuipat, si-a pus de-o avere de peste trei sute de milioane de euro si e liber, bine mersi, fara ca cineva sa-l caute la “momitze” de unde a avut el banii pentru afacerile lui ? Din salariu de consilier al lui Nastase? Aida-de! Si ca truica, sunt inca multi baroni care ar trebui sa zaca in aceeasi celula cu “seful” lor, Nastase.

In Romania viata e trepidanta : intr-o parte, niste hamesiti se calca in picioare la o “promotie” de deschidere a unui nou magazin arabesc la “tigai care nu lipesc”, in alta parte o mama este ucisa de fiul ei, in alta parte ungurii se freaca la miini si sunt gata sa cumpere cu japca intreaga Transilvanie, in alta parte fosti sau actuali parlamentari sau ministri isi maninca unghiile asteptindu-si deciziile Justitiei de a fi trimisi incorpore la Mititica. Romania ramine o tara de rahat, cu oameni de rahat si cu un destin oribil. “Sa zaceti bine”, mizerabililor!

Ad 07-01-2014 - 22:11

Stii cum era pe vremea lui? Usi trantite in nas, plangeri refuzate si multe altele numai in dusmanie si ura . Acum e victima. Culmea! E interesant ca e prima stire pe toate televiziunile se vorbeste numai de un individ si in schimb au disparut toate subiectele grele pentru care intr-o tara normala ar fi iesit revolutii.

Comments are closed.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. OK Mai mult