Acasa Actualitate-InternaInvestigatiiLumea justitiei Fostul secretar de stat Ioan Andreica, reţinut de DNA

Fostul secretar de stat Ioan Andreica, reţinut de DNA

scris de A.B.
6 afisari

Fostul secretar de stat în Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului Ioan Andreica şi preşedintele Consiliului Judeţean Bistriţa-Năsăud, Liviu Rusu (PDL), au fost reţinuţi de procurorii DNA pentru 24 de ore într-un dosar privind deturnarea de fonduri.

ioan andreicaSecretarul general al PDL Ioan Oltean a declarat, sâmbătă, că Andreica şi Rusu au fost reţinuţi pentru 24 de ore, în timp ce vicepreşedintele CJ Bistriţa-Năsăud Luca Iancu (PDL) a fost chemat şi el la audieri, însă nu a fost reţinut, în prezent fiind în drum spre Bistriţa.

Surse judiciare au confirmat pentru MEDIAFAX că în dosarul privind deturnarea de fonduri şi corupţie procurorii au emis ordonanţe de reţinere, fără a preciza pe numele cui sau pentru câţi inculpaţi. Sursele citate mai arată că toate persoanele reţinute vor fi prezentaţi instanţei cu propunerea de arestare preventivă. Potrivit surselor citate, dosarul a fost trimis deja instanţei.

Ioan Oltean nu a dorit să facă niciun fel de comentarii legate de reţinerea celor doi care, vineri, au fost ridicaţi de DNA şi duşi la Bucureşti pentru audieri împreună cu Luca Iancu şi Simona Bodnariu, director Integrare Europeană în cadrul Consiliului Judeţean Bistriţa-Năsăud.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. OK Mai mult