Acasa Actualitate-InternaInvestigatiiLumea justitiei Fostul şef al Parchetului Buftea, şase ani la închisoare

Fostul şef al Parchetului Buftea, şase ani la închisoare

scris de C.S.
7 afisari

Fostul prim-procuror al Parchetului Judecătoriei Buftea Nelu Carpen a fost condamnat definitiv, marţi, de instanţa supremă, la şase ani de închisoare cu executare, în dosarul în care a fost acuzat de fapte de corupţie.

Fostul şef al Parchetului Buftea, Nelu Carpen.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a respins apelul lui Nelu Carpen formulat împotriva deciziei din 10 februarie 2012 a Curţii de Apel Braşov, care l-a condamnat pe fostul prim-procuror al Parchetului Judecătoriei Buftea la şase ani de închisoare cu executare.

Din pedeapsa lui Nelu Carpen va fi scăzută durata reţinerii şi arestării preventive, respectiv din 23 aprilie 2010 până în 25 noiembrie 2010.

În acelaşi dosar, instanţa supremă a respins, ca nefondate, apelurile declarate de avocatul Adrian Richartt Zamfirachi, Mihail Vişan, Gheorghe Cojocaru, Aurică Sterea, Marian Cazacu, Marian Cărbunaru şi Aurelia Cărbunaru împotriva aceleiaşi sentinţe.

În cazul avocatei Ileana Claudia Gîlceavă, instanţa supremă a dispus ca aceasta să execute pedeapsa de trei ani de închisoare. Curtea de Apel Braşov dispusese suspendarea executării pedepsei.

Totodată, judecătorii instanţei supreme au luat act de retragerea apelurilor declarate de Daniel Niţu, Gigi Alexandru Lovasz şi Adriana Gheorghe.

Instanţa a menţinut celelalte dispoziţii ale deciziei Curţii de Apel Braşov.

Decizia instanţei supreme este definitivă, Nelu Carpen şi ceilalţi inculpaţi condamnaţi al pedepse cu executare urmând să fie încarceraţi.

În 10 februarie 2012, Curtea de Apel Braşov l-a condamnat pe Nelu Carpen la şase ani de închisoare cu executare. Instanţa a mai dispus ca pedeapsă complementară interzicerea exercitării dreptului de a fi ales în autorităţile publice sau în funcţii elective publice, a dreptului de a ocupa o funcţie implicând exerciţiul autorităţii de stat şi a dreptului de a ocupa funcţia de magistrat, pe o durată de cinci ani după executarea pedepsei închisorii.

Avocatul Adrian Richartt Zamfirachi a fost condamnat la cinci ani de închisoare cu executare şi interzicerea unor drepturi pe o durată de cinci ani după executarea pedepsei închisorii, printre care şi aceea de a exercita profesia de avocat.

Avocata Ileana Claudia Gîlceavă a fost condamnată de Curtea de Apel Braşov la trei ani de închisoare cu suspendare, iar Mihail Vişan a primit o pedeapsă de şase ani de închisoare cu executare.

Prin sentinţa din februarie 2012, instanţa i-a mai condamnat pe Gheorghe Cojocaru la trei ani de închisoare cu suspendare, pe Gigi Alexandru Lovasz la patru ani de închisoare cu suspendare, pe Adriana Gheorghe la patru ani de închisoare cu suspendare, pe Daniel Niţu la trei ani de închisoare cu suspendare, pe Aurică Sterea, fost judecător la Judecătoria Buftea, la un an de închisoare cu suspendare şi pe Marian Cazacu la doi ani de închisoare cu suspendare.

Pedepse cu suspendarea executării au fost dispuse de Curtea de Apel Braşov şi în cazul lui Marian Cărbunaru – condamnat la patru ani de închisoare, Aurelia Cărbunaru – patru ani de închisoare şi Bogdan Vornicu – trei ani de închisoare cu suspendare.

Procurorii DNA i-au trimis în judecată în iulie 2010 pe fostul şef al Parchetului Judecătoriei Buftea Nelu Carpen şi pe celelalte 12 persoane acuzate de fapte de corupţie, printre care doi avocaţi din Baroul Bucureşti şi un judecător la Judecătoria Buftea, pentru constituire de grup infracţionat organizat, dare şi luare de mită, trafic de influenţă, cumpărare de influenţă, favorizarea infractorului şi fals în înscrisuri oficiale, respectiv complicitate la unele dintre aceste infracţiuni.

Potrivit rechizitoriului procurorilor, în perioada octombrie – decembrie 2009, Nelu Carpen, în calitate de prim-procuror al Parchetului de pe lângă Judecătoria Buftea, a pretins, prin intermediul avocatei Claudia Ileana Gîlceav, 4.000 de euro de la două persoane, dintre care una era cercetată într-un dosar penal aflat pe rolul DNA, pentru a facilita dispunerea unei soluţii de netrimitere în judecată în acea cauză.

Anchetatorii au mai stabilit că, în cursul anului 2009, Nelu Carpen, împreună cu avocata Gîlceavă, ar fi pretins şi primit de la o persoană 3.000 de euro, spunând că pot interveni pe lângă procurori de la Parchetul Judecătoriei Sectorului 5 Bucureşti pentru a urgenţa procedurile judiciare şi a obţine o soluţie favorabilă într-un dosar penal aflat pe rolul acestei unităţi de parchet.

Avocata Claudia Ileana Gîlceavă a fost acuzată şi că, în perioada iulie – august 2009, a pretins şi primit 450 de euro de la un denunţător, lăsând să se creadă că are influenţă asupra unui ofiţer de la Brigada de Poliţie Rutieră şi îl poate determina să finalizeze cercetările într-un dosar penal aflat pe rolul Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 2 Bucureşti cu o propunere favorabilă denunţătorului.

„În cursul lunii iulie 2009, inculpatul Carpen Nelu, împreună cu inculpaţii Vişan Mihail şi Cojocaru Gheorghe (foşti lucrători de poliţie) au constituit un grup infracţional organizat, a cărui activitate s-a desfăşurat în perioada iulie 2009 – martie 2010, în scopul comiterii unor infracţiuni de corupţie. Activitatea grupului s-a derulat în mod coordonat şi a constat în: racolarea unor persoane cercetate penal interesate să obţină măsuri judiciare favorabile în schimbul remiterii unor sume de bani şi a altor bunuri pentru influenţarea sau coruperea magistraţilor, asigurarea transmiterii foloaselor pretinse în cadrul grupării infracţionale, precum şi facilitarea dispunerii unor soluţii de netrimitere în judecată în diferite cauze penale aflate în instrumentarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Buftea şi a altor unităţi de parchet”, arătau procurorii în actul de sesizare a instanţei.

În perioada septembrie – decembrie 2000, Nelu Carpen ar fi primit de la Marian Cărbunaru bani şi foloase de 1.500 de euro şi 200 de lei pentru a dispune o soluţie de netrimitere în judecată într-un dosar penal al Parchetului de pe lângă Judecătoria Buftea în care acesta era cercetat pentru nerespectarea regimului armelor şi muniţiilor.

„În cursul anului 2009, lui Carpen, împreună cu Sterea Aurică, judecător la Judecătoria Buftea, au ajutat o persoană, cercetată într-un dosar penal al unităţii de parchet conduse de Carpen Nelu, pentru o infracţiune prevăzută în Codul rutier, să beneficieze în mod nelegal de o soluţie de netrimitere în judecată, prin determinarea şi îndrumarea acesteia de a susţine, în cuprinsul declaraţiilor pe care urma să le dea în respectiva cauză, a unor împrejurări nereale cu privire la împrejurările comiterii faptei”, mai arătau procurorii.

De asemenea, în octombrie 2009, Vişan, împreună cu Gheorghe Cojocaru, Bogdan Vornicu şi avocatul Adrian Richartt Zamfirachi, a constituit un grup infracţional organizat, a cărui activitate s-a desfăşurat în perioada octombrie 2009 – martie 2010, în scopul comiterii unor infracţiuni de corupţie, precizau procurorii.

„În concret, acţiunile s-au derulat în mod coordonat, presupunând racolarea unor persoane cercetate penal interesate să dobândească beneficiul unor măsuri judiciare favorabile în schimbul remiterii unor sume de bani şi a altor bunuri, asigurarea transmiterii foloaselor pretinse în cadrul grupării infracţionale, precum şi traficarea influenţei pe lângă magistraţi din cadrul unor diferite instanţe”, arătau anchetatorii.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. OK Mai mult