Acasa Actualitate-InternaInvestigatiiLumea justitiei UPDATE – Gabriel Oprea, la Parchet pentru poliţistul mort

UPDATE – Gabriel Oprea, la Parchet pentru poliţistul mort

scris de A.P.
115 Afisari

UPDATE – Vicepremierul Gabriel Oprea a precizat, miercuri, după ce a fost audiat la Parchetul de pe lângă Tribunalul București în dosarul privind decesul polițistului Bogdan Gigină, că el nu a beneficiat de „nimic în plus” față de ceilalți miniștri de Interne.

„Eram în timpul serviciului, îmi făceam datoria. Veneam de la o instituție a statului român. Am declarat aceste lucruri, nu am voie să spun mai mult decât am declarat. N-am avut nimic în plus față de ceilalți miniștri de Interne. N-am avut anul acesta nicio zi de concediu, am muncit de dimineața până seara într-un context greu de securitate. Am avut mai multe deplasări. Ori de câte ori voi fi chemat la Parchet, voi declara. Am trimis toate documentele. Și vreau să știți că în toată activitatea mea de ministru sau de vicepremier nu am încălcat legea”, a arătat vicepremierul Oprea.

Gabriel Oprea s-a prezentat miercuri la Parchetul de pe lângă Tribunalul București pentru a fi audiat în dosarul privind decesul polițistului Bogdan Gigină.

gabriel oprea la prachet„M-am prezentat în calitate de martor la Parchet. Voi răspunde la toate întrebările procurorilor”, a declarat Gabriel Oprea la intrare în sediul Parchetului, adăugând că va da mai multe detalii după ce va sta de vorbă cu procurorii.

Prezența lui Gabriel Oprea la Parchet este legată de accidentul în urma căruia a murit polițistul de la Rutieră Bogdan Gigină, în timp ce se afla în coloana oficială a vicepremierului.

Luni, într-o conferință de presă, Oprea arăta că speculația apărută în presă că ar fi utilizat echipajul de însoțire în trafic fără temei legal este „nefondată”, precizând că detaliile accidentului din 20 octombrie au fost puse la dispoziția Parchetului.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. OK Mai mult

BREAKING NEWS