Acasa Actualitate-InternaInvestigatiiLumea justitiei Gigi Becali a găsit 1.000 de euro. Anchetă la Jilava

Gigi Becali a găsit 1.000 de euro. Anchetă la Jilava

scris de L.M.
10 afisari

Penitenciarul Jilava a început o anchetă internă, după ce Gigi Becali a anunţat că a găsit în buzunarul unei perechi de pantaloni 1.000 de euro, bani pe care i-a predat agentului supraveghetor.

Gigi Becali a găsit 1.000 de euro. Anchetă la Jilava

Gigi Becali a găsit 1.000 de euro. Anchetă la Jilava (foto: ziarulring.ro)

Potrivit unor surse din Administraţia Naţională a Penitenciarelor, Gigi Becali a anunţat agentul supraveghetor al secţiei de deţinere, în 1 august, că într-o pereche de pantaloni a găsit două bancnote de câte 500 de euro.

În urma sesizării a fost întocmit un raport de eveniment, iar la nivelul Penitenciarului Jilava a fost declanşată o anchetă internă, pentru a se stabili cum au ajuns banii în buzunarul pantalonilor lui Gigi Becali.

Purtătorul de cuvânt al Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor, Monica Pană, a declarat, pentru Mediafax, că la data de 1 august „o persoană privată de libertate aflată în custodia Penitenciarului Jilava a anunţat că a găsit în buzunarul unui obiect de îmbrăcăminte două bancnote, pe care le-a predat agentului supraveghetor”.

Gigi Becali s-a plâns în faţa instanţei, la ultimul termen de judecată, că a primit oferte de la mai mulţi deţinuţi, care i-au propus să îi dea telefoane mobile şi cartele SIM, arătând că a refuzat de fiecare dată, pentru că nu vrea să încalce legea.

1 comentariu

zweistein 06-08-2013 - 14:02

Este clar ca a fost o minune si ii prieste, deci 2 ani spor de pedeapsa, ca e liberal de baza.
Mare lucru de nu ajunge sa-i si ia locul lui Antonescu.

Comments are closed.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. OK Mai mult