Acasa Actualitate-InternaInvestigatiiLumea justitiei Gigi Becali rămâne la închisoare. Contestația pedepsei, respinsă

Gigi Becali rămâne la închisoare. Contestația pedepsei, respinsă

scris de A.P.
17 afisari

Gigi Becali rămâne la închisoare. Magistraţii Tribunalului Constanţa au decis să respingă ca nefondată contestaţia la executare depusă de avocaţii omului de afaceri, încarcerat în prezent în Penitenciarul Poarta Albă.

Gigi Becali rămâne la închisoare.

Decizia instanţei nu este definitivă, având drept de contestaţie în termen de trei zile de la comunicare.

Gigi Becali, condamnat la trei ani şi jumătate de închisoare, a cerut, în 4 iulie, să îi fie redusă cu şase luni pedeapsa pe care o are de executat, în condiţiile în care condamnarea dată în dosarul „Valiza” nu mai este incriminată de noul Cod Penal.

Becali are de executat o pedeapsă de trei ani şi jumătate de închisoare, după ce a fost condamnat, în 20 mai 2013, la trei ani de închisoare în dosarul schimbului de terenuri cu Ministerul Apărării şi a primit ulterior un spor de şase luni, după alte două condamnări, în dosarul „Valiza” şi în cel al sechestrării celor care i-au furat maşina.

Becali a fost încarcerat la Penitenciarul Jilava până în 29 octombrie 2013, când a fost transferat la Penitenciarul Poarta Albă, după ce Administraţia Penitenciarelor a aprobat cererea acestuia.

Finanţatorul FC Steaua execută pedeapsa în regim deschis.

3 comentarii

Tache 20-08-2014 - 17:05

Antena 3: Sfârşit de drum

Trebuie să recunosc că am privit cu o oarecare satisfacţie finalul procesului lui Dan Voiculescu. S-a adeverit, din nou, o prognoză făcută de mine în iunie 2013.

Aproape un an în urmă, am publicat articolul ”Requiem pentru Antena 3 şi mogulul Voiculescu”, din care citez doar finalul:

”Marea eroare a lui Dan Voiculescu a fost decizia de a nu lupta până la capăt în vara anului 2012. Atunci, ar fi avut alături 7,4 milioane de români, dar nu a avut curajul necesar. Acum, a rămas aproape solo în faţa tandemului Ponta & Băsescu care controlează atât serviciile cât şi justiţia. Jocul se apropie de un sfârşit tragic, dar previzibil. Poate, o capitulare dezonorantă îi va permite să rămână în libertate, dar în afara jocului politic. Este destul de probabil ca cei care controlează tandemul Ponta & Băsescu nu vor fi satisfăcuţi cu o capitulare şi vor dori ceva mai umilitor. Vae victis!”

Strategia adoptată de Voiculescu a fost comică. El s-a bazat pe următoarea idee: dacă este util americanilor, atunci americanii nu-i vor permite lui Băsescu să-l bage la închisoare. De aici se trag vizitele în SUA, discuţiile cu lobbyişti şi congresmani americani, multele aluzii publice la ”spatele american” al trustului Voiculescu şi alte chestiuni demne de pana lui Caragiale. Cred că toate scrisorile şi rapoartele adresate Ambasadei SUA, în care se descrie cu lux de amănunte cât de utilă este Antena 3 pentru promovarea valorilor euro-atlantice în România, adunate împreună, cântăresc vreo sută de kilograme. Evident, toate au fost aruncate la gunoi, la propriu sau la figurat, dar asta nu l-a împiedicat pe Voiculescu să creadă în continuare ca va fi salvat.

Antena 3 a fost transformată într-un templu televizat al americanofiliei. Pastorul Gâdea are experienţă în domeniu şi trebuie recunoscut că i-a reuşit o copie destul de credibilă a emisiunilor ”teleevagheliştilor” americani. Doar că în locul lui ”Jizăz”, anteniştii se închină la Marele Licurici, cel care aduce dreptatea, adevărul şi prosperitatea celor mai fideli adepţi ai sectei ”Sfântul Washington”. Antena 3 arată aşa cum ar fi arătat Fox News dacă era făcut de echipa de producţie de la Scânteia. Aşa osanale precum cele dedicate Americii în emisie la Voiculescu, nu a auzit nici tovarăşul Ceauşescu şi nici tovarăşul Kim Jong-un.
Mă gândesc, ce va răspunde Radu Tudor dacă va fi întrebat: unde-i dumnezeul vostru acum? Unde-i ”dreptatea americană” care veghează asupra României în numele sfântului NATO şi al ”parteneriatului strategic româno-american”?

Washington-ul a permis executarea judiciară a lui Voiculescu pentru că nu-i pasă. Oricând are nevoie, găseşte sute sau mii de admiratori înflăcăraţi, dispuşi să facă orice pentru a intra în graţiile Ambasadei SUA.

Ceea ce se întâmplă astăzi este penibil. Jenant. Acum, după ce şi-a trădat publicul în 2012 şi a fost trădat de americani, Voiculescu iarăşi apelează la suportul pop.ular pe care crede că-l are. Prea târziu. Poate sfârşitul tragic al mogulului va fi o lecţie pentru alţii. Partea comică este că Băsescu are toate şansele să sfârşească la fel ca şi Voiculescu. Preşedintele Ponta sigur nu-l va lăsa în liberate. Nu ar fi simpatic dacă Voiculescu şi Băsescu ar ajunge colegi de celulă?

Valentin Mândrăşescu

CONGO 21-08-2014 - 00:14

Ohoho, pai asta e ditamai bulşit rusesc, ma mir ca nu scoti direct ideea cu o noua Varşovie!

CONGO 21-08-2014 - 00:19

…..ideea cu o noua Varşovie, CA ASTA-I TELUL LUI KKTUL DE PUTIN, PLESNI-I-AR TARTACUTA DE DEMENT

si lui, si slugilor lui, buninteles.

Comments are closed.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. OK Mai mult