Acasa Actualitate-InternaInvestigatiiLumea justitiei UPDATE: DNA, recurs în cazul Cătălin Voicu

UPDATE: DNA, recurs în cazul Cătălin Voicu

scris de A.B.
3 afisari

UPDATE: DNA face recurs la completul de cinci judecători al instanţei supreme împotriva deciziei prin care senatorul Cătălin Voicu şi afaceristul Marius Locic au primit cinci, respectiv patru ani de detenţie, iar judecătorul Florin Costiniu şi omul de afaceri Costel Căşuneanu pedepse cu suspendare.

DNA face recurs la completul de cinci judecători al ICCJ împotriva deciziei de vineri a completului inferior, prin care senatorul PSD Cătălin Voicu şi omul de afaceri Marius Locic au fost condamnaţi la pedepse de cinci şi, respectiv, patru ani de detenţie (cu executare), iar judecător Florin Costiniu, fostul şef al Secţiei civile a instanţei supreme, şi omul de afaceri Costel Căşuneanu au primit trei, respectiv patru ani de închisoare cu suspendarea executării pedepsei pe o perioadă de şase ani, respectiv şapte ani. Fostul senator PSD Cătălin Voicu a fost condamnat la două pedepse de trafic de influenţă, respectiv la patru şi cinci ani de închisoare, iar pentru fals în înscrisuri a primit o pedeapsă de un an şi două luni de închisoare, el urmând să execute pedepasa cea mai mare, adică cinci ani, din care judecătorii au scăzut perioada de arest preventiv executată de parlamentar, din 30 martie 2010 până în 18 iulie 2011.

Omul de afaceri Marius Locic, administrator al SC Locic Imobiliare SRL, a primit patru ani de închisoare pentru cumpărare de influenţă, un an şi două luni pentru fals în înscrisuri şi un an şi jumătate pentru fals intelectual, astfel că va avea de executat în regim de detenţie pedeapsa cea mai grea, de patru ani, pentru că instanţa nu a dispus suspendare executării ei. Fostul preşedinte al Secţiei civile a instanţei supreme Florin Costiniu a fost găsit vinovat de infracţiunea de complicitate la trafic de influenţă, judecătorii aplicându-i o pedeapsă de trei ani de închisoare cu suspendarea executării pedepsei, pentru un termen de încercare de şase ani (timp în care dacă săvârşeşte o faptă penală, suspendarea va fi ridicată-n.r.). Omul de afaceri Costel Căşuneanu a fost condamnat la patru ani de închisoare pentru cumpărare de influenţă, judecătorii instanţei supreme suspendându-i executarea pedepsei pentru un termen de încercare de şapte ani.

Senatorul PSD Cătălin Voicu a fost condamnat la 5 ani de închisoare cu executare în dosarul de corupţie în care a fost trimis în judecată alături de fostul judecător Florin Costiniu şi de oamenii de afaceri Costel Căşuneanu şi Marius Locic. Decizia nu este definitivă.

voicu

foto: intactnews.ro

În acelaşi dosar, omul de afaceri Costel Căşuneanu a fost condamnat la 4 ani de închisoare cu suspendare pentru cumpărare de influenţă, judecătorii instenaţei supreme suspenâdndu-i executarea pedepsei pentru o perioadă de 7 ani. De asemenea, fostul judecător Florin Costiniu de la ICCJ a fost condamnat la 3 ani de închisoare cu suspendare. Decizia nu este definitivă, ea putând fi atacată cu recurs la completul de 5 judecători. Procurorul DNA a cerut luni, instanţei supremă, pedepse cu executare pentru toţi inculpaţii din dosarul lui Cătălin Voicu, în cazul senatorului şi a lui Florin Costiniu solicitând câte nouă şi, respectiv, şase ani de închisoare, iar pentru Locic şi Căşuneanu, câte cinci ani de închisoare. În pledoaria finală, acuzarea a cerut judecătorilor constatarea ca probate a acuzaţiilor şi faptelor comise de cei patru, context în care a cerut condamnarea acestora la pedepse cu executare. Astfel, în cazul senatorului Cătălin Voicu, procurorul DNA a cerut condamnarea acestuia la două pedepse de câte şapte de ani de închisoare pentru două fapte de trafic de influenţă, precum şi doi ani de închisoare pentru fals.

Procurorul a arătat că, în urma contopirii pedepselor, Cătălin Voicu trebuie condamnat la şapte ani de închisoare, cerând totodată şi aplicarea unui spor de pedeapsă de doi ani de închisoare, pedeapsa finală ce ar urma să fie executată de demnitar fiind cea de nouă ani. Magistratul DNA a precizat că se impune scăderea perioadei de mai bine de un an pe care senatorul Voicu a petrecut-o deja după gratii în perioada arestului preventiv. În cazul fostului judecător Florin Costiniu, procurorul a arătat că acesta trebuie condamnat pentru complicitate la trafic de influenţă la şase ani de închisoare. Senatorul Cătălin Voicu, Florin Costiniu, Costel Căşuneanu şi Marius Locic au fost trimişi în judecată de procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie, pentru trafic de influenţă, complicitate la trafic de influenţă, cumpărare de influenţă şi, respectiv, fals în înscrisuri sub semnătură privată.

Procurorii afirmă că, în perioada iulie – septembrie 2009, Cătălin Voicu, prevalându-se de prerogativele ce derivă din calitatea sa de senator, ar fi primit de la Costel Căşuneanu, în două tranşe, sumele de 250.000 de lei (echivalentul a 60.000 de euro) şi 200.000 de euro, în schimbul intervenţiei pe lângă magistraţi din cadrul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie (Florin Costiniu, n.r.), în vederea adoptării unei soluţii favorabile societăţii comerciale la care omul de afaceri era asociat. De asemenea, în luna august 2009, Voicu ar fi pretins şi primit de la Marius Locic suma de 119.000 de lei în schimbul promisiunii că va interveni pe lângă poliţişti pentru a-i determina să propună o soluţie favorabilă într-un dosar în care acesta era cercetat pentru fapte penale.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. OK Mai mult