Acasa Actualitate-InternaInvestigatiiLumea justitiei ÎCCJ: Corneliu Iacobov condamnat la 7 ani de detenţie

ÎCCJ: Corneliu Iacobov condamnat la 7 ani de detenţie

scris de Laurentiu Banches
21 afisari

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (ÎCCJ) a respins recursurile în procesul Rafo Oneşti şi a decis condamnarea definitivă a omului de afaceri Corneliu Iacobov la 7 ani de închisoare.

Corneliu Iacobov a fost condamnat definity la 7 ani de detentie de ICCJ (foto:ziaruldebacau.ro)

În dosarul privind prejudicierea Rafo Oneşti, în afară de Corneliu Iacobov, ÎCCJ i-a mai condamnat pe Toader Găurean la şase ani de închisoare şi pe Marin Marin la şapte ani de închisoare. Potrivit Mediafax, în urma deciziei ÎCCJ de joi, 28 iunie, instanţa de executare urmează să întocmească actele de încarcerare ale celor trei, mandatele urmând a fi puse în aplicare de poliţie, care îi va duce pe condamnaţi în locuri de deţinere în funcţie de domiciliile lor.

În 2005, Corneliu Iacobov, Toader Găurean şi alte două persoane, au fost trimişi în judecată, pentru prejudicierea Rafo Oneşti, după ce aceştia au încheiat cu o firmă din Câmpina, Metal EuroEst, un contract de vânzare-cumpărare având ca obiect un pachet de acţiuni la Electrocarbon Slatina. Conform rechizitoriului întocmit de procurorii DIICOT, Corneliu Iacobov, Toader Găurean – administrator unic la SC Rafo SA, Liliana Luchian şi Marin Marin sunt acuzaţi că, în perioada 2000 – 2003, s-ar fi asociat în vederea prejudicierii Rafo cu 24.289.450 de RON. Pe 28 mai 2012, ÎCCJ a judecat recursurile făcute de omul de afaceri Corneliu Iacobov şi de ceilalţi inculpaţi condamnaţi de Curtea de Apel Bucureşti (CAB), unde au făcut contestaţie procurorii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism (DIICOT) privind achitarea tuturor celor din acest dosar de către prima instanţă, Tribunalul Bucureşti.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. OK Mai mult