
Procurorii DNA au dispus trimiterea în judecată în stare de arest preventiv a senatorului Cătălin Voicu, acuzat de două fapte de trafic de influenţă în formă continuată şi fals în înscrisuri sub semnătură privată în legătură cu fapte de corupţie, în formă continuată.
În acelaşi dosar, au fost trimişi în judecată Florin Costiniu, judecător la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, fost preşedinte al Secţiei civile şi de proprietate intelectuală din cadrul ÎCCJ, acesta fiind deferit justiţiei pentru complicitate la trafic de influenţă; Costel Căşuneanu, asociat la SC PA&CO Internaţional SRL Bacău, pentru cumpărare de influenţă, în formă continuată; Marius Locic, administrator al SC Locic Imobiliare SRL, pentru cumpărare de influenţă, fals în înscrisuri sub semnătură privată în legătură cu fapte de corupţie, participaţie improprie la infracţiunea de fals intelectual la legea contabilităţii în legătură cu fapte de corupţie, toate în formă continuată.
0 comentariu
Se pare ca stimatul autor al celor scrise mai sus este cam analfabet. Pentru el intre milion și miliard nu exista nici o diferența. De fapt este o deosebire ca intre un leu cu care nu cumperi nici măcar un bilet de autobuz și 1000 de lei, bani din care unele familii trăiesc o luna.