Acasa Actualitate-InternaInvestigatiiLumea justitiei Instanta: Locic nu are repere morale iar Costiniu si Casuneanu ar intari neincrederea romanilor in justitie, lasati liberi

Instanta: Locic nu are repere morale iar Costiniu si Casuneanu ar intari neincrederea romanilor in justitie, lasati liberi

scris de Ziua Veche
2 afisari

.Lasarea in libertate a unor persoane de anvergura judecatorului Florin Costiniu si a omului de afaceri Costel Casuneanu ar potenta neincrederea opiniei publice in actul de justitie, arata judecatorul Corina Jijiie de la instanta suprema, in motivarea deciziei de arestare a celor doi.

In ceea ce-l priveste pe Marius Locic, judecatorul a apreciat ca acesta nu are repere morale si e dispus sa rezolve totul cumparand influenta. „Inalta Curte constata ca inculpatii Casuneanu Costel si Costiniu Florin se constituie in persoane carora conditia educationala, profesionala si materiala, pozitia sociala le confera statutul unor repere, unor etaloane pentru ceilalti membri ai societatii. Casuneanu Costel este avocat si este considerat un om de afaceri important. Costiniu Florin este magistrat la instanta suprema de stat, sef al Sectiei civile si de proprietate intelectuala si cadru universitar”, scrie judecatorul Jijiie, in motivarea deciziei date de ea in noaptea de vineri spre sambata si in urma careia cei doi au ajuns in arest, alaturi de cel de-al treilea implicat in aceasta cauza, Marius Locic, si el un cunoscut om de afaceri, informeaza Mediafax. Ludecatorul Jijiie afirma ca „tocmai calitatea sociala si profesionala a acestor persoane le situeaza intr-o pozitie din care trebuie, intr-o ordine sociala normala si legala, sa excluda recurgerea la savarsirea de acte si fapte de coruptie„. „Faptul ca un important om de afaceri sa isi rezolve problemele judiciare prin recurgerea la coruperea magistratilor, ca si indeplinirea de catre un inalt magistrat a actelor de trafic de influenta pentru a deservi interesele omului de afaceri constituie, in mod cert, imprejurari care tulbura profund si grav opinia publica, determinand reactii justificate de insecuritate, framantari, luari de pozitie, atitudini de neincredere fata de sistemul judiciar si corpul judecatoresc. Oricand astfel de fapte, savarsite la un asemenea nivel, sunt de natura sa creeze si sa induca opiniei publice convingerea ca legea se opreste si nu are eficienta in fata si fata de astfel de persoane care, prin statutul lor, ar trebui sa asigure increderea societatii in modul in care mediul de afaceri si justitia functioneaza; cu atat mai mult, lasarea in libertate a acestor persoane ar potenta starea de neincredere a opiniei publice cu privire la modul in care organele judiciare aplica legea si protejeaza respectarea valorilor sociale care reglementeaza buna si corecta desfasurare a actului de justitie”, apreciaza judecatorul Jijiie in motivarea deciziei de a-i aresta pentru 29 de zile pe cei doi.

„Penetrarea” lui Locic

Pe de alta parte, Instanta suprema afirma, in motivarea deciziei de arestare a lui Marius Locic, ca omul de afaceri „ignora” ordinea de drept si ca nu are repere morale reale, fiind in schimb dispus sa rezolve totul prin cumpararea de influenta. Pentru a demonstra pericolul concret pentru ordinea publica pe care l-ar reprezenta lasarea lui Locic in libertate, judecatorul Corina Jijiie – cea care a decis arestarea lui pentru 29 de zile – afirma in motivare ca „gravitatea infractiunii si modalitatea in care inculpatul a savarsit pretinsele fapte demonstreaza ignorarea deliberata a ordinii de drept si convingerea ca legea trebuie folosita doar ca instrument de infrangere a acesteia, in realizarea unor scopuri personale, materiale, imediate„. „Inculpatul nu pregeta in intenia sa de a penetra mediile sociale care pot sa-i asigure siguranta si confortul propriu, indiferent ca pentru aceasta trebuie sa recurga la savarsirea de fapte de corupere si la falsificarea evidentelor si inscrisurilor oficiale”, scrie Corina Jijiie. Magistratul acuza apoi faptul ca lui Locic i-ar lipsi reperele morale reale, fiind in schimb dispus sa rezolve „totul” prin cumpararea de influenta. „Serviciile pe care le ofera, ca si sumele mari de bani demonstreaza lipsa unor repere morale reale si disponibilitatea de a rezolva totul prin cumpararea de influenta. Totodata, inculpatul are abilitatea de a-si disimula faptele pretins ilegale in fapte oneste, creand o imagine distorsionata a realitatii(…)”.scrie judecatorul Jijiie in documentul obtinut de Mediafax, motivandu-si astfel decizia de a-l aresta pe Locic.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. OK Mai mult