Acasa Actualitate-InternaInvestigatiiLumea justitiei Iohannis: La Înalta Curte se lucrează mult și bine

Iohannis: La Înalta Curte se lucrează mult și bine

scris de A.B.
1 afisari

Președintele Klaus Iohannis s-a declarat convins miercuri că problemele privind condițiile de muncă de la Înalta Curte de Casație și Justiție se pot rezolva, însă a apreciat că, în ceea ce privește conținutul, la instanța supremă se lucrează „mult și bine”.

iohannis la iccjEl a arătat că a fost prima sa vizită la Înalta Curte, pe care a efectuat-o la invitația președintelui instanței, Livia Stanciu.

„Am văzut cum se lucrează aici. Am văzut oameni foarte dedicați. Am văzut oameni care lucrează mult peste program, care lucrează în condiții dificile și fac o treabă excepțional de bună”, a spus Iohannis.

Șeful statului a precizat că, în ce privește condițiile de muncă de la ÎCCJ, trebuie găsite foarte multe soluții.

„Sunt convins că, dacă se dorește, se pot rezolva aceste probleme. Important este să vedem conținutul și aici stăm foarte bine. La Înalta Curte se lucrează mult și bine”, a declarat Iohannis.

Președintele Klaus Iohannis a vizitat miercuri sediul Înaltei Curți de Casație și Justiție. El a fost întâmpinat de președintele ÎCCJ, Livia Stanciu, care i-a făcut un tur al sediului instituției. Șeful statului a vizitat sălile de ședință și birourile ÎCCJ, iar la final a purtat o discuție de câteva zeci de minute cu Livia Stanciu.

Președintele Înaltei Curți de Casație și Justiție (ÎCCJ), Livia Stanciu, a declarat miercuri că președintele Klaus Iohannis i-a transmis că nu și-a putut imagina în ce condiții își desfășoară activitatea judecătorii, motiv pentru care a arătat că va face demersurile necesare pentru găsirea unei soluții care să permită desfășurarea activității în condiții de normalitate.

„Președintele ne-a transmis că și-a imaginat că se lucrează în condiții anormale, pentru că a mai auzit acest lucru, dar a dorit să vină la sediul instanței supreme urmare a invitației pe care i-am adresat-o pentru a putea vedea, pentru a putea verifica domnia sa dacă într-adevăr condițiile sunt cele despre care i se făcuse vorbire.

Mi-a transmis că nu și-a putut imagina că în astfel de condiții își pot desfășura activitatea judecătorii. Este un motiv pentru care, l-ați auzit, va face toate demersurile necesare pentru a se putea găsi o soluție chiar dacă ar fi temporară, dar care să permită desfășurarea activității instanței supreme cât de cât în condiții de normalitate”, a spus președintele ÎCCJ, după vizita președintelui Iohannis la sediul instituției.

Ea a menționat că scopul vizitei președintelui Iohannis a fost acela de a vedea cum se lucrează la instanța supremă și dacă se poate găsi o soluție bună pentru desfășurarea în condiții de normalitate a activității întregului personal al ÎCCJ.

Stanciu a precizat că la nivelul instanței supreme există patru săli de ședință corespunzătoare pentru fiecare secție și o singură sală pentru recursuri, aceasta fiind împărțită pe ore.

Ea a arătat că soluția este ca în aripa Palatului Parlamentului obținută de ÎCCJ, dar unde nu intră întregul personal al instituției, să fie mutate două secții ale instanței supreme, iar două — secțiile penală și contencios-administrativ — să rămână la sediul actual.

„Important este ca lucrările de remediere a acelei clădiri — și cred că sunt elegantă când spun doar de remediere, pentru că sunt lucrări majore care se impun a fi efectuate la acea clădire — cred într-un optimism major că s-ar putea finaliza până la finele acestui an”, a adăugat Livia Stanciu, punctând că a făcut foarte multe demersuri pentru un nou sediu pentru ÎCCJ.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. OK Mai mult