Acasa Actualitate-InternaInvestigatiiLumea justitiei Îşi va da demisia? Mircea Diaconu, declarat incompatibil de ÎCCJ

Îşi va da demisia? Mircea Diaconu, declarat incompatibil de ÎCCJ

scris de M.A.
2 afisari

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (ÎCCJ) a decis că Mircea Diaconu, ministru al Culturii, este incompatibil. Decizia este definitivă, iar Mircea Diaconu va avea interdicţia de a ocupa o funcţie sau o demnitate publică pe o perioadă de trei ani

Îşi va da demisia? Mircea Diaconu, declarat incompatibil de ÎCCJ

Îşi va da demisia? Mircea Diaconu, declarat incompatibil de ÎCCJ

ÎCCJ a respins marţi recursul lui Mircea Diaconu privind hotărârea prin care ANI a constatat că se află în incompatibilitate întrucât a fost senator şi director al Teatrului Nottara. Ministrul Culturii, Mircea Diaconu, a susţinut luni că în cazul în care va pierde procesul cu ANI îşi va da demisia din Guvern.

În ianuarie 2011, ANI a constatat că Mircea Diaconu a încălcat legislaţia privind regimul juridic al incompatibilităţilor, deoarece, începând cu data de 19 decembrie 2008, a exercitat simultan funcţia de senator şi pe cea de director-manager al Teatrului „C. I. Nottara” (funcţie de conducere specifică unei instituţii publice locale).

Fapta persoanei cu privire la care s-a constatat starea de incompatibilitate constituie temei pentru eliberarea din funcţie ori, după caz, constituie abatere disciplinară şi se sancţionează potrivit reglementării aplicabile demnităţii, funcţiei sau activităţii respective. Persoana care face obiectul evaluării poate contesta raportul de evaluare a incompatibilităţii, în termen de 15 zile de la primirea acestuia, la instanţa de contencios administrativ.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. OK Mai mult