Acasa Actualitate-InternaInvestigatiiLumea justitiei ISMB: Controale la trei școli în dosarul colectelor de bani

ISMB: Controale la trei școli în dosarul colectelor de bani

scris de C.S.
1 afisari

Inspectoratul Școlar al Municipiului București (ISMB) va face mai multe controale la trei școli din Capitală, în dosarul colectelor de bani, deschis în urma sesizărilor făcute de mai mulți părinți de la Școala nr. 10.

ISMB va face controale la trei școli din Capitală în dosarul colectelor de bani.

Potrivit Ministerului Educaţiei, în ultimele zile au fost primite foarte multe sesizări privind fondul clasei, dar veridicitatea acestora trebuie analizată.

„În urma unor sesizări primite, Inspectoratul Şcolar al Municipiului Bucureşti declanşează, începând de astăzi, 13 ianuarie 2014, verificări la următoarele unităţi de învăţământ: Şcoala Gimnazială «Sf.Andrei», Liceul Teoretic «Nicolae Iorga», Colegiul Economic «Costin C. Kiriţescu»”, a anunţat ISMB.

Un alt caz a fost sesizat la Secţia 6 Poliţie din Capitală. Tatăl unui copil care învaţă la Şcoala Centrală s-a prezentat vineri la Secţia 6 şi le-a spus poliţiştilor că învăţătoarea a amenajat în clasă un loc la perete unde copiii pedepsiţi sunt umiliţi, fiind puşi să dea cu capul. Bărbatul a precizat că cel puţin doi elevi au fost puşi în această situaţie.

Consiliul de Administraţie al Şcolii nr. 10Maria Rosetti” din Capitală a decis desfacerea disciplinară a contractului de muncă al învăţătoarei Dana Blându, care a cerut bani pentru cadourile ce urmau să fie date de sărbători unor angajaţi ai şcolii. Un dosar penal în cazul învăţătoarei Dana Blându este deja înregistrat la Parchetul Judecătoriei Sectorului 2, în urma unei sesizări făcute, în 30 decembrie 2013, de către Inspectoratul Şcolar al Municipiului Bucureşti.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. OK Mai mult