Acasa Actualitate-InternaInvestigatiiLumea justitiei Judecătoare schimbată din completul ce judecă „Zambaccian I”

Judecătoare schimbată din completul ce judecă „Zambaccian I”

scris de D.P.
3 afisari

Magistraţii Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie (ÎCCJ) au anunţat luni schimbarea din completul care judecă dosarul „Zambaccian I” al fostului premier Adrian Năstase a judecătorului Ioana Bogdan, fost consilier al şefului DNA, Daniel Morar. Ioana Bogdan a fost contestată de către Năstase.


adrian nastase

foto: Agerpres

Preşedintele completului, Ana Hermina Iancu, a informat apărarea că judecătorul Ioana Bogdan a fost schimbată printr-o decizie a Colegiului de conducere al ÎCCJ, în complet revenind judecătorul Lucian Macavei, cel care făcuse iniţial parte din completul căruia i se distribuise aleatoriu cauza, informează Agerpres.

Avocaţii au afirmat luni că nu au reuşit copierea a trei suporturi optice din cele 27 puse la dispoziţie de procurorii DNA, ce reprezintă mijloace de probă ale acestui dosar.

Instanţa a stabilit un nou termen pentru 10 martie, dată până la care avocaţii vor relua procedura de obţinere a celor trei suporturi optice de la DNA şi copierea acestora, eventual în prezenţa unui specialist de la această instituţie care să asigure buna desfăşurare a copierii.

La finalul şedinţei de judecată de luni din dosarul „Zambaccian”, Adrian Năstase că poate ar trebui să-şi instaleze un birou la ÎCCJ în perspectiva următoarelor termene din cele trei dosare ale sale.
„Ar trebui ca ÎCCJ să stabilească o sala specială pentru procesele mele, sau de ce nu, aşa cum există Secţia Penală, Secţia Comercială sau Secţia Civilă, să existe şi o SecţieAdrian Năstase’”, a spus în mod ironic fostul premier.

Acesta a calificat aspectul legat de cele şase termene din luna martie ca fiind deranjant, dorindu-se, de fapt, „blocarea activităţii sale politice”.

Avocatul lui Năstase Ioan Cazacu a precizat că a fost surprinzătoare schimbarea Completului de judecată şi că nu a fost comunicat motivul acestei schimbări.

Fostul premier Adrian Năstase a fost trimis din nou în judecată, pe 5 mai, de procurorii DNA în dosarul în care este acuzat de luare de mită privind bunurile din China, aşa-numitul dosar „Zambaccian I”.

1 comentariu

nik 28-02-2011 - 17:33

un birou la jilava nemernicule.

Comments are closed.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. OK Mai mult