Acasa Actualitate-InternaInvestigatiiLumea justitiei Kovesi: Nu a fost flagrant în cazul lui Oprescu

Kovesi: Nu a fost flagrant în cazul lui Oprescu

scris de A.P.
182 Afisari

Procurorul șef al DNA, Laura Codruța Kovesi, a declarat marți că primarul Sorin Oprescu nu a fost oprit de anchetatori în momentul în care a luat banii, din considerente de tactică a anchetei, acesta fiind percheziționat corporal în sediul DNA.

laura kovesi„La suspectul Oprescu nu s-a aplicat procedura flagrantă conform Codului de procedură penală. (…) Din considerente de tactică a anchetei, nu a fost oprit în momentul săvârșirii presupusei fapte, ci imediat după. A fost citat cu mandat de aducere. Ca și un detaliu tehnic, potrivit Codului de procedură penală, nu se pot efectua percheziții domiciliare, după orele 20,00, deci perchezițiile pe timp de noapte. Având în vedere că în această cauză sunt suspectate și alte persoane, din considerente de anchetă, acesta a fost citat cu mandat de aducere la scurt timp după comiterea presupusei fapte”, a declarat procurorul șef al DNA.

Kovesi a explicat că o parte din bani a fost găsită cu ocazia percheziției corporale asupra lui Oprescu, o parte la domiciliul acestuia, iar o altă parte din bani a fost găsită asupra unui martor, care a fost audiat în aceeași zi.

Laura Kovesi a mai spus că percheziția corporală asupra lui Oprescu a fost efectuată la sediul DNA.

Ordonanța de reținere a fost emisă la ora 12,33, timp în care, de la momentul în care a fost citat, până s-a emis ordonanța de reținere, s-a efectuat o percheziție corporală, i s-au adus la cunoștință învinuirile și a fost audiat în prezența avocaților. Ce este important, toate activitățile procedurale care au avut loc în acest dosar au fost verificate de instanța de judecată cu ocazia judecării propunerii de arestare preventivă. Procurorii au respectat toate procedurile legale, în ceea ce privește derularea acestei anchete”, a adăugat procurorul șef al DNA.

Sorin Oprescu a fost arestat sâmbătă noapte pentru 30 de zile, el fiind acuzat de procurorii DNA de luare de mită.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. OK Mai mult

BREAKING NEWS