Marian Căpățînă, reținut de DNA | Ziua Veche
Acasa Actualitate-InternaInvestigatiiLumea justitiei Marian Căpățînă, reținut de DNA

Marian Căpățînă, reținut de DNA

scris de M. BÂTCĂ
14 afisari

Marian Căpățînă a fost reținut, joi seara, de procurorii DNA pentru 24 de ore fiind acuzat de complicitate la trafic de influență după ce a intermediat primirea banilor de către Mircea Băsescu, fratele președintelui.

Marian Căpățînă, reținut de DNA

Marian Căpățînă, reținut de DNA (foto agerpres.ro)

Marian Căpățînă și Mircea Băsescu, reținuți joi, vor fi prezentați Tribunalului București cu propunere de arestare preventivă.

Din ordonanțele de reținere a reieșit că, în cauză, există date și probe din care rezultă suspiciunea că, în perioada 20 februarie 2011 — 22 februarie 2012, Mircea Băsescu a primit suma de 250.000 de euro de la un denunțător (Florin Anghel), prin intermediul inculpatului Marian Căpățînă, în schimbul promisiunii că va interveni pe lângă magistrații învestiți cu soluționarea cauzei referitoare la infracțiunea săvârșită de tatăl său (Sandu Anghel), precum și a altor cereri incidente în respectiva cauză, în scopul de a obține o hotărâre favorabilă, fie condamnarea la o pedeapsă mai mică, fie punerea în libertate.

DNA susține că, la începutul anului 2011, după ce față de Sandu Anghel s-a luat măsura arestării preventive de către Tribunalul Olt, denunțătorul i-a remis inculpatului Căpățînă suma de 250.000 de euro, la cererea acestuia din urmă și în schimbul promisiunii că banii vor fi remiși mai departe lui Mircea Băsescu pentru ca acesta să intervină pe lângă magistrații învestiți cu soluționarea cauzei.

„Ulterior, pentru că tatăl nu a fost pus în libertate, denunțătorul i-a remis și suma de 350.000 de euro inculpatului Căpățînă în același scop. Intervalul de timp în care denunțătorul a remis sumele de bani inculpatului Căpățînă este cuprins între datele de 20.02.2011 (data luării măsurii arestării preventive față de tatăl denunțătorului) și 22.02.2012 (data pronunțării hotărârii de condamnare la instanța de fond). Din suma totală de 600.000 de euro remisă de denunțător inculpatului, Mircea Băsescu a primit 250.000 de euro în schimbul promisiunii că, prin influența pe care o are asupra magistraților, poate obține o soluție favorabilă pentru tatăl denunțătorului, adică va obține fie o pedeapsă mai mică, fie punerea în libertate. Pentru faptul că a mijlocit remiterea banilor, inculpatul Căpățînă și-a însușit suma de 350.000 de euro din totalul de 600.000 de euro primit de la denunțător”, se arată într-un comunicat postat joi seară pe site-ul instituției.

105 comentarii

UnUL 20-06-2014 - 08:06

Scandalul Bercea Mondialu’. Corespondenta EVZ de la Constanța deslușește povestea legăturilor dintre Mircea Băsescu și clanul Bercea

Autor: Feri Predescu | EVZ, vineri, 20 iunie 2014

Avocatul Adrian Gheorghiță a vorbit, în premieră, despre modul în care interlopii făceau presiuni asupra fratelui președintelui pentru a scăpa de pușcărie.
Încă din primăvara lui 2011, Mircea Băsescu, asaltat de rudele lui Bercea Mondial, a sesizat Parchetul General şi IPJ Constanţa. Niciuna dintre instituţii nu a avut însă curiozitatea de a-l contacta măcar, susține avocatul Adrian Gheorghiță. Vreme de trei ani, pretențiile clanului Bercea s-au transformat în cereri imperioase și ulterior în amenințări la integritatea fizică, dacă Mircea Băsescu nu-l scapă pe Bercea Mondial din pușcărie.

Cuscru cu Bercea
În ianuarie 2010, un colaborator al lui Mircea Băsescu, Marian Căpăţână, a venit la biroul acestuia însoţit de Sandu Anghel (Bercea Mondial), pe care i l-a prezentat drept o rudă apropiată, afirmă avocatul. Sandu Anghel l-a rugat să-i boteze o nepoată. La întâlnire nu s-a stabilit nimic, rămânând să se audă la telefon. Mircea Băsescu s-a consultat cu arhiepiscopul Teodosie şi cu parohul bisericii din cartierul său. Ambii i-au spus că face o faptă creștinească. Botezul a avut loc după două- trei zile, la Constanța.
A urmat o petrecere de două ore la un restaurant din Eforie Nord, în cadru restrâns, la care a participat şi Marian Căpăţână. Apoi, clanul Bercea a plecat acasă, în Olt, unde a avut loc adevăratul chef, fără nași.
Mircea Băsescu a primit de câteva ori vizita lui Sandu Anghel şi a soţiei sale, Fănica, până în 2011, când Bercea a fost arestat pentru tentativă de omor asupra unui nepot. Apoi, fratele președintelui a fost căutat de mai multe ori de fiul lui Bercea, Anghel Florin, însoţit de fiecare dată de mai mulţi membri ai familiei sale, inclusiv de fina Izaura, în braţe cu copilul botezat. Veneau neanunțați. Ajungeau dimineața la ora 3, dormeau în mașină și la 7 băteau la ușă. Cereau scoaterea lui Bercea din închisoare. „Singurul lucru cu care Mircea Băsescu s-a oferit să-i ajute a fost că le-a recomandat să angajeze un avocat din Baroul Constanța, Sorin Calafus”, explică Adrian Gheorghiţă.

Ce bani pretinde Bercea
„Mircea Băsescu aflase chiar de la Bercea Mondial că Marian Căpăţână avea o relaţie foarte apropiată cu familia Anghel, împrumutând de la aceştia diverse sume de bani pentru afacerile sale”, afirmă avocatul. În 2012, Marian Căpățână ar fi împrumutat 600.000 de euro pentru a participa la licitația firmei Aversa București. Căpăţână ar fi reuşit să returneze jumătate din sumă, însă după ce a pierdut licitaţia ar fi rămas fără bani. Familia lui Bercea nu l-a mai găsit, deși i-au spart geamurile casei din Drăgănești Olt și i-au hărțuit mama, până când bătrâna a ajuns în spital. Ameninţările s-au îndreptat atunci împotriva lui Mircea Băsescu, de la care cereau banii lui Căpăţână, pentru că erau parteneri în afaceri, urmând ca Băsescu să-i recupereze de la Căpăţână.

Înregistrările lui Mircea Băsescu
„Îl amenințau și șantajau la telefon sau în cursul întâlnirilor neanunțate”, zice avocatul. Mircea Băsescu are înregistrări: „Că teoi face acum să nu mai fii bun toată viața ta” „Nu-ți dai tu seama… ce s-ar întampla în țara asta? Că tu banii pe care mi… i-ai luat de la mine, i-ai dat și lu’ frati-tu. Păi, îți dai seama ce faci?…… bă nenicule, nu-ți dai seama ce faci? La toate televiziunile acuma… de la București mă duc. De nu te-oi face de râs… în toată țara asta …să audă pe tot globul…ai văzut că nu erau bani…. să-l scapi”.

Bercea Mondial și fiul îl sună pe naș din pușcărie
În noiembrie 2013, Mircea Băsescu a formulat o plângere penală la Parchetul Constanța faţă de Florin Anghel, pentru ameninţare, şantaj şi trafic de influenţă. În înregistrările ambientale realizate ulterior de oamenii legii în mai multe locuri, inclusiv în biroul lui Mircea Băsescu, în prezenţa lui Căpăţână şi a lui Florin Anghel, fratele președintelui l-ar întreba pe fiul lui Bercea dacă i-a dat vreodată bani. Fiul lui Bercea Mondial ar nega, recunoscând că banii lor s-au dus la Aversa şi îi vor înapoi, spune avocatul lui Mircea Băsescu.
Pe 16 mai 2014, Înalta Curte i-a condamnat definitiv, la pedepse cu executare, pe Bercea Mondial şi pe fiul său, Florin Anghel, în dosarul tentativei de omor. Amenințările și șantajul au continuat însă prin fiica și ginerele lui Bercea, Izaura Anghel și Marius Constantin, părinții copilului botezat de Mircea Băsescu, susține avocatul Gheorghiță. Cei doi au năvălit pe 25 mai la locuinţa acestuia. „Izaura l-a ameninţat că dacă nu le dă suma de 280.000 euro se vor duce la Antena 3 unde sunt așteptaţi”, declară Gheorghiță.
Mircea Băsescu a făcut o nouă plângere la Parchetul Constanţa, care a declinat cauza la DNA. În urma unui flagrant, ginerele lui Bercea Mondial, Marius Constantin, a fost arestat. S-a redeschis şi dosarul lui Florin Anghel, cercetat acum pentru trei infracţiuni de şantaj, două la Mircea Băsescu şi una la Marian Căpăţână.
Florin Anghel a reușit să-l sune pe Mircea Băsescu pe 30 mai din Penitenciarul Colibași și i-a cerut să-și retragă plângerea împotriva cumnatului Marius Constantin, că altfel dă publicității înregistrări cu care îl mai ameninţase
Din pușcărie îl sună și Bercea Mondial, de pe un mobil, cu număr neidentificat. Nu vorbeşte niciodată despre bani, îi dă bineţe, îi spune că e bolnav, că ar vrea să fie schimbat din celulă şi insistă că e nevinovat.
Marian Căpăţână a câştigat procesul prin care a contestat anularea licitaţiei la Aversa. Curtea de Apel Bucureşti a dispus prin decizia civilă nr 863/2014, „restituirea către contestatoare a sumei de 3.001.095,69 lei sub aspectul cuantumului daunelor interese. Irevocabilă”. Căpățână a anunţat că va înapoia cei 300.000 de euro datorați familiei Anghel.

- - प्रिंस Parpanghel Carpathian LORD 20-06-2014 - 08:11

@Admiratorul Mappets ERMIL nanobok& Bahsica!(Bla-Bla Zoonatu de sous somes);
FUTU-tzi CRUCEA ANAFURA SI GRIJANDAUA mati ,
PORK BHASIST !

UnUL 20-06-2014 - 08:26

@Parpanghel
Ești un bou, un cretin, un nesimțit, un mârlan, o vită încălțată fără cei 7 ani de-acasă. Și studiile pe care pretinzi că le-ai făcut nu ți-au ajutat cu nimic: ai rămas tot neam de traistă (sau de șatră!).
Nu meriți nici măcar un scuipat între ochi.

UnUL 20-06-2014 - 08:37

Dacă ești așa de impulsiv, de nesimțit și de talibanic, posibila noastră întâlnire la Agape s-ar putea solda cu pumni în figură … și ar fi păcat.

- - प्रिंस Parpanghel Carpathian LORD 20-06-2014 - 08:46

@Admiratorul Mappets ERMIL nanobok& Bahsica!(Bla-Bla Zoonatu de sous somes);
Lassa , ca trece !
Pina deseara basescuOUT !
(Dar stie toata lumea peacilea ca sant …cum sant !)
Dar sant PRINT …LORD ce PLM !

- - प्रिंस Parpanghel Carpathian LORD 20-06-2014 - 08:53

@Admiratorul Mappets ERMIL nanobok& Bahsica!(Bla-Bla Zoonatu de sous somes);
Ba’h prostu FORUMULUI !
Sa sti , ca am avut si camera de copil !
E, adevarat ca dadea spre GRAJD !
Ce PLM …EDUCATIE !
Basecu pika !, pina deseara !
Si atunci sa …vezi la .. AGAPE !
fack CINSTE !

UnUL 20-06-2014 - 09:08

Tot timpul cu PLM și PM în gură, Parpanhelaș? Asta nu face decât să confirme ipoteza formulată mai sus, și faptul că spoiala de cultură nu a reușit nici măcar să mascheze puțin – darămite să schimbe – fondul tău de rahat.

UnUL 20-06-2014 - 09:09

Pardon: ipoteza formulată mai jos !!!

Antibasistul 20-06-2014 - 11:10

un NUL NEBUNUL SECURIST BASIST, baga-ți în kur propaganda mincinoasa basista si DISPARI!!!

UnUL 24-06-2014 - 07:58

copy-paste 8

UnUL 20-06-2014 - 08:40

P.S. Încep să cred că ești într-adevăr de etnie romă: numai ei sunt atât de needucați, de impulsivi – gata să pună oricând mâna pe bâtă sau pe cuțit – de violenți și de murdari la gură.

- - प्रिंस Parpanghel Carpathian LORD 20-06-2014 - 08:49

@Admiratorul Mappets ERMIL nanobok& Bahsica!(Bla-Bla Zoonatu de sous somes);

PSS . Encore une fois!
Ai vrea sa exprim recunostiinta la bhasesti ca ne-au LANSAT la …MUNDIAL’h!
IMBECILULE!

- - प्रिंस Parpanghel Carpathian LORD 20-06-2014 - 17:45

Fata de un amic ,pot sa-mi permit ! dpdv. medical !
chiar daca esti uneori esti lovit RAU ,
dar asa este in VIATA !
Nimeni nu este perfect (doar sa nu devi , infect)

UnUL 20-06-2014 - 17:52

Deci față de un amic pot să-ți permiți să-i dai în cap cu bâta sau să-l înjuri ca la ușa cortului??!!! 🙂
E și ăsta un punct de vedere!

Iar eu pot să-i atrag atenția unui amic asupra greșelilor de română:
„să nu devi , infect” („DEVII” scris greșit cu un singur i, și virgulă pusă aiurea între verbul copulativ și numele predicativ !)

UnUL 20-06-2014 - 17:55

Deci față de un amic pot să-ți permiți să-i dai în cap cu bâta sau să-l înjuri ca la ușa cortului??!!! 🙂
E și ăsta un punct de vedere!

Iar eu pot să-i atrag atenția unui amic asupra greșelilor de română:
„să nu devi , infect” („DEVII” scris greșit cu un singur i, și virgulă pusă aiurea între verbul c o p u l a t i v și numele predicativ !)

- - प्रिंस Parpanghel Carpathian LORD 20-06-2014 - 18:05

Cretin UTIL

Radeau de tine la UBB cand afisai pe usa , greselile studentilor !
Metehne vechi , cu o diferenta ,
AICI RADE de tine ….toata lumea 1

UnUL 20-06-2014 - 18:11

Nu cred că a râs cineva vreodată de mine în UBB.

UnUL 20-06-2014 - 18:12

Iar de râs râde lumea de greșelile voastre de clasa a 5-a, prostovane !

UnUL 20-06-2014 - 18:23

N.B. NU MAI PUNE VIRGULĂ AIUREA ÎNTRE VERB ȘI COMPLEMENTUL DIRECT CĂ TE FACI DE TOT RAHATUL !!!

Antibasistul 20-06-2014 - 19:25

Au rîs toți studenții de tine, talîmbule portar de la UBB!!!

UnUL 20-06-2014 - 20:39

Bășinel, ești idiot. Ori sunt portar, și atunci nu am treabă cu studenții, ori sunt cadru didactic. Dă și tu cu banul!

Antibasistul 20-06-2014 - 21:01

Eheee, si portarul are treaba cu studenții, zinic e bufonul lor!!!

Antibasistul 20-06-2014 - 21:01

zinic=zilnic

UnUL 20-06-2014 - 22:56

Se vede că nu prea ai trecut prin universitate: studenții nu au treabă cu portarul și portarul nu are treabă cu studeții.

UnUL 20-06-2014 - 22:57

„studenții”, N.B.

UnUL 20-06-2014 - 22:59

P.S. Portarul nu e – și nu are de ce să fie – bufonul studenților nici zilnic nici nezilnic, dar tu ești bufonul forumului și zilnic și silnic.

Antibasistul 20-06-2014 - 23:08

un NUL, iarasi minți, CA DE OBICEI, BASISTULE!

UnUL 20-06-2014 - 23:27

Cum spuneam, Băsinel, se vede că nu prea ai trecut prin universitate.
În rest, Bășinel, iarasi minți, CA DE OBICEI, ANTIBASISTULE!

UnUL 20-06-2014 - 09:09

E tot mai clar că ipoteza mea e exactă, imbecilule !

pathfinder 20-06-2014 - 09:46

Parpanghel, din ce stiu eu, inseamna fiu de tigan.
Sper sa nu ma insel.
Deci nu e neaparat ca ambii parinti sa fie de etnie rroma doar ta-su.

Si da, este cum ai spus tu acolo.

- - प्रिंस Parpanghel Carpathian LORD 20-06-2014 - 09:49

@Admiratorul Mappets ERMIL nanobok& Bahsica!(Bla-Bla Zoonatu de sous somes);IPOTEZELE tale …ca tine !
imbecile !
un OM normal nu poate fi Bhasist !
un OM normal recunoaste EVIDENTa !
IMBECILULE !
la Agape vei avea SURPRIZA VIETI tale
Amicul meu TYKALOS !

UnUL 20-06-2014 - 09:53

Parpanghel, cum spuneam, te comporți exact ca cei din etnia de la care ți-ai împrumutat nick-ul. În ceea ce privește surpriza… vom trăi și vom vedea.
P.S. Văd că nu te poți abține să nu fii mârlan; ai asta în gene, IMBECILULE!

- - प्रिंस Parpanghel Carpathian LORD 20-06-2014 - 09:55

@kkt. singer ;
din ce sti , tu -VAX ! ! !

UnUL 20-06-2014 - 10:00

„ȘTII” cu 2 i și fără virgulă între subiect și predicat, agramatul taichii !!!
Și agramat, și nesimțit? Cam multe calități, absolvent de 3 facultăți, biruitorul cancerului !

UnUL 20-06-2014 - 10:04

P,S. Faptul că nu se pune pauză înainte de virgulă e un detaliu minor, care ține de aberațiile tale lingvistico-ortografice.

- - प्रिंस Parpanghel Carpathian LORD 20-06-2014 - 10:06

@Admiratorul Mappets ERMIL nanobok& Bahsica!(Bla-Bla Zoonatu de sous somes);

Ai dreptate , in parte ;
La cancerul SOCIETATI -ROMANESTI …

UnUL 20-06-2014 - 10:11

Pe ăla nu l-ai biruit, ba chiar îl susții, pontănacule !

pathfinder 20-06-2014 - 10:12

Uite bai maimuta:
parpanghel (var. parpandel), s. m. (băiat de țigan).

- - प्रिंस Parpanghel Carpathian LORD 20-06-2014 - 10:17

@Admiratorul Mappets ERMIL nanobok& Bahsica!(Bla-Bla Zoonatu de sous somes);

Se BIRUI /BIRUINTE singur , singurel !
Basca Fameglia, Korwetta si pretini .cretini
ca tine …
IO ….+

UnUL 20-06-2014 - 10:18

@Pathfinder
Bietul Parpanghel habar n-avea de chestia asta, dar o pornire subconștientă l-a făcut să-și aleagă acest nick, dându-l de gol.

- - प्रिंस Parpanghel Carpathian LORD 20-06-2014 - 10:23

@Admiratorul Mappets ERMIL nanobok& Bahsica!(Bla-Bla Zoonatu de sous somes);
+ kkt. singerU ;

Pulletzilor , Tzaganu stie mai multa
LITERATURA ROMANEASCA si UNIVERSALA ,
Decat voi 2 , pardon patru !
..patrupuletzilor !

pathfinder 20-06-2014 - 11:03

🙂
Unde mai pui ca esti si modest…

- - प्रिंस Parpanghel Carpathian LORD 20-06-2014 - 11:10

@ Patrapuletzi;
(allias Un ULashh + kkt.singeru)
voila CetePE ;

Fratele preşedintelui va fi prezentat azi judecătorilor cu propunerea de arestare preventivă// Cristian Tudor Popescu, la GÂNDUL LIVE: „Să ne înţelegem, domnul Mircea Băsescu nu este un nevinovat abia intrat în viaţă care este prizonierul unui clan interlop. Domnul Mircea Băsescu este el însuşi un interlop, nu e de mirare că s-a înhăitat cu ei”

…CRUCI set … Press. Ro .!

pathfinder 20-06-2014 - 11:16

N-am nimic impotriva tigane.
Sa faca parnaie daca a comis-o.
Noi sa fim sanatosi…

- - प्रिंस Parpanghel Carpathian LORD 20-06-2014 - 11:47

PARNAIE …la toata GARNITURA !

pathfinder 20-06-2014 - 11:59

Tigane, ce nu-ntelegi matale e ca parnaie se face daca omu’ e vinovat sau, ma rog, asa a hotarat JUSTITIA!

Nu se face puscarie pentru ca unui idiot nu-i place un personaj.
Sau ca, din motive de boala mintala, idiotul vrea el ca nustiucine sa faca parnaie.

Trebuie sa te pui la punct nitel cu preceptele astea, tigane.
Ce dracu’?

Ca-asa-i in tenis!

pathfinder 20-06-2014 - 12:02

Uite!
Dedicatie speciala de la DNA domnului Mircea Basescu!

„One More Night”
https://www.youtube.com/watch?v=mqIA9jYKozE

- - प्रिंस Parpanghel Carpathian LORD 20-06-2014 - 12:30

Asa-i in TENIS !
Eventual la Wimbledon ori Ro. Garroy !
La Piggale (Place) , ori in zona adiacenta,
Grenadierele …fack giokuu :

”Băseştii au împopistrat-o! Încet-încet au izbutit să se facă de băcănie pe toată linia. Cu vânzări prealabile, cu o nuntă transformată în colectă de bani stropiţi cu parfum de trandafir, cu case şi apartamente, cu vânzări de energie, cu moşia de la Nana, cu folosirea şireată a ţiganilor în alegeri şi afaceri. Exact ca un şef de trib sau rege african.”
….

UnUL 20-06-2014 - 12:56

Cine a scris imbecilitatea asta?

- - प्रिंस Parpanghel Carpathian LORD 20-06-2014 - 13:06

@Admiratorul Mappets ERMIL nanobok& Bahsica!(Bla-Bla Zoonatu de sous somes);

Cum ma’h , fostul tau …student ,
scrie …IMBECILITATI ?
A invatzat bine , si-a depasit …
Profesorul care swe tampi de tot !
….

UnUL 20-06-2014 - 13:09

Care „fost student”, neicușorule?
Și nu mai da citate fără trimitere; așa ai învățat când îți scriai articolele științifice?

mircea 20-06-2014 - 13:21

Idiotul uN-nUL poate ne spune si noua care a fost o0rdinea de zi la convocarea capetelor tiganesti din Bucuresti de catre consilierul prezidential-Murgeanu,la aceasta adunare tip stabor a participat si Bulibasa-jegarica

- - प्रिंस Parpanghel Carpathian LORD 20-06-2014 - 13:29

@Admiratorul Mappets ERMIL nanobok& Bahsica!(Bla-Bla Zoonatu de sous somes);

Ultima sansa sa-l identifici;

OPINII • EDITORIAL • BĂSESCU VS BERCEA MONDIAL
Cornel Nistorescu
Cornel Nistorescu
Băseştii au împopistrat-o! Încet-încet au izbutit să se facă de băcănie pe toată linia. Cu vânzări prealabile, cu o nuntă transformată în colectă de bani stropiţi cu parfum de trandafir, cu case şi apartamente, cu vânzări de energie, cu moşia de la Nana, cu folosirea şireată a ţiganilor în alegeri şi afaceri. Exact ca un şef de trib sau rege african. Din acest punct de vedere, scandalul gomosului Mircea Băsescu, marinarul cu mustaţa strâmbă, băgat în afaceri cu clanurile ţigăneşti (căci de afacerile din port şi de învârtelile cu Iulian Teşeleanu de la Biroul Vamal Constanţa Sud nu s-au ocupat nici DNA, nici SRI, nici Direcţia de Investigare a Fraudelor). Sau dacă au amuşinat şi au săpat câte ceva, au fost siliţi să pună batista pe ţambal şi să se concentreze la urmele lăsate în aer de zborul gâştelor sălbatice.

Ce a dat în vileag neamul acesta pitoresc şi infracţional al lui Bercea Mondial face cât o investigaţie a tuturor organismelor amintite mai sus. Florin Anghel, băiatul lui Bercea, se poate lăuda că, în ciuda claselor puţine, le-a arătat românilor ce n-au izbutit nici DNA, nici ANI, nici Parchetul, nici Poliţia. El şi Isaura Formaţia Anghel au lăsat România cu gura căscată. Mircea Băsescu cel gomos, plin de ifose şi cu aer de gânditor portuar mai avea o faţă, una de trăgător de sfori, de om din mafia crescută în umbra puterii fratelui său, de traficant de pedepse judecătoreşti. Bănuiam cu toţii, dar nimeni nu făcea nimic. Toţi tremurau de frică să scoată nişte dovezi la iveală. De la dezvăluirile lor, Mircea Băsescu are altă faţă. Că a făcut sau că n-a făcut acestor ţigani, dar a încercat, că a promis şi nu s-a ţinut de cuvânt, că a minţit sau pur şi simplu i-a înşelat pe rromi nu mai are importanţă. Pentru noi un lucru este limpede. Că Mircea Băsescu s-a amestecat în învârteli cu clanurile ţigăneşti. Că în spatele preşedintelui pornit de ochii lumii într-o cruciadă anti-corupţie ca în desenele de animaţie, neamurile sale şi acoliţii făceau afaceri din care ieşea fum negru de randament industrial.

Şi ce ne-am mai convins? Că Traian Băsescu, oricât ar încerca să joace rolul vulpii nevinovate, tot e trădat de penele de pe chelie. Mai ieri-alaltăieri primea salbe de la rromi, făcea pe mierosul şi pe altruistul, botezând copii de prinţi pricăjiţi, gâdilând ţigani petrecăreţi şi împingându-şi fratele într-o cloacă numai pentru a-i îmbăta pe amărâţi cu iluzia că se bucură de simpatia şi sprijinul acestui vodă de apă şi canal. Adică fala noastră naţională, cum ar trebui să fie preşedintele în toţi aceşti ani, n-a fost decât ce vedem cam în ultima vreme. Un viclean rapace şi fără măsură şi cu o capacitate de dedublare care naşte valuri de admiraţie pe la mahala sau printre elitele de la revista „22”, de la ziarul „România liberă” sau prin tripleta creponată Liiceanu-Pleşu-Patapievici.

Premiera filmelor lui Bercea Mondial . Ce au filmat Florin Anghel şi Izaura depăşeşte cu zece clase ce a filmat SRI-ul în cazul Stan.

Să fi ajuns ţiganii la asemenea dexterităţi electronice şi IT sau munca lor de înregistrare, inclusiv partea de regie, a fost sprijinită? Să fie şi acest episod parte dintr-un joc mai complicat, început mai de mult, şi care include inclusiv o luptă surdă între primele două căpăţâni şi scaune ale SRI. Adică George Maior şi Florian Coldea!

O întrebare mă colindă. Florinel şi Izaura au filmat numai din momentul în care Bercea Mondial a fost arestat? Nu cumva şi tatăl lor a filmat? Alte transferuri de bani la sacoşe, alte fonduri electorale, alte împrejurări necurate din viaţa noastră politică. Nu de alta, dar aşa talent nu răsare peste noapte. Se mai şi moşteneşte de la părinţi.

UnUL 20-06-2014 - 14:02

E O.K, m-am liniștit. Nu dau 2 bani pe părerile lichelei de Nistorescu, care a servit fidel toți stăpânii care l-au plătit, de la PCR la Felix motanul. Cum îți spuneam, l-am cunoscut bine în studenție, am băut și ceva beri cu el, am cunoscut-o și pe prima lui nevastă (o femeie foarte la locul ei, de altfel – azi e la a 3-a sau a 4-a). E un individ fără caracter, fără coloană vertebrală și fără rușine; nu fără talent și inteligență, însă.

- - प्रिंस Parpanghel Carpathian LORD 20-06-2014 - 14:59

te-ai linistit !
Ma bucur , intradevar ai creat impresia ca esti
ushor ingrijorat !
kade -kade basecu !
Dar de Cetepe si pozitia lui ?

Fratele preşedintelui va fi prezentat azi judecătorilor cu propunerea de arestare preventivă// Cristian Tudor Popescu, la GÂNDUL LIVE: „Să ne înţelegem, domnul Mircea Băsescu nu este un nevinovat abia intrat în viaţă care este prizonierul unui clan interlop. Domnul Mircea Băsescu este el însuşi un interlop, nu e de mirare că s-a înhăitat cu ei”

Antibasistul 20-06-2014 - 16:03

Securistul basist un NUL eun individ fara caracter, fara rusine, fara inteligența, fara scoala, fara…!!!

UnUL 20-06-2014 - 16:59

@PARPANGHEL
CTP nu mi-a plăcut niciodată. Și să-ți dai părerea înainte justiției despre vinovăția cuiva e o imbecilitate.
Evident, dacă justiția îl găsește vinovat, Mircea Băsescu trebuie să ajungă în închisoare.

- - प्रिंस Parpanghel Carpathian LORD 20-06-2014 - 17:27

Abordarea ta privind CTP este SUBIECTIVA , de fapt este REGULA la tine !
Nici mie nu toate punctele de vedere exprimate de CTP nu mi-au placut, dar in perspectiva , EL a avut DREPTATE in majoritatea cazurilor !
Esti ancorat in anacronism , esti mai rigid decat ar trebui sa fi la varsta si pretentiile exprimate si pretinse de la interlocutori !
Nu ma refer la scursurile cu care incepi sa te racordezi ideatic , nici macar la cativa …
Rigiditatea constatata este preludiu la
cadavericu intelectual !

UnUL 20-06-2014 - 17:35

@Parpanghel
Mamă, dar prețios și bombastic ai devenit!

UnUL 20-06-2014 - 17:45

Chestia cu „dreptatea” lui CTP e discutabilă. Eu am impresia că de cele mai multe ori bate câmpii, cu răutatea lui proverbială.

mircea 20-06-2014 - 14:41

uN-nUl bou tot bovina ramane fiindca tacsu e veterinaru ala care l-a fact cu seringaa,toata ziua cofuzi ca vadana aia-Statutai,abandonata Luluta reprezinta justitia,nu fiindca ele saunt niste …000000 care sunt acuzate in gura mare de a fi luat spaga si nu este singura data,inspectia judiciara este compusa de elemuete tip Veselica,numai valori nule ca tine nUlule-boule

UnUL 20-06-2014 - 17:02

Măgarul mirciulică a început iar să ragă, în tandem cu b o u l Bășinel.
Și, ca un animal ce este, e obsedat de veterinari.
Iar postările lui dezlânate și incoerente nu au nici cap nici coadă.

- - प्रिंस Parpanghel Carpathian LORD 20-06-2014 - 08:16

VREM …CAPATINA lu’h …POTzOC !

- - प्रिंस Parpanghel Carpathian LORD 20-06-2014 - 10:19

ENCORE une fois;
NOI …vrem …Capatina lu’h …POTzoc!

UnUL 20-06-2014 - 13:01

Te bâlbâi sau ai Alzheimer?

- - प्रिंस Parpanghel Carpathian LORD 20-06-2014 - 13:11

Am vrut , doar sa crutz!
Persoana importanta…nu spui ,cine!

UnUL 20-06-2014 - 13:17

hodoronc-hodoronc, zdroncazdronca… Stii, ni-a zdrunţinat !… si clopoţeii…

- - प्रिंस Parpanghel Carpathian LORD 20-06-2014 - 13:22

@Admiratorul Mappets ERMIL nanobok& Bahsica!(Bla-Bla Zoonatu de sous somes);
Esti …zblobiu nebunulle !
chiar …intuiesti , capul C U I ?
nebunel zglobiu!

UnUL 20-06-2014 - 13:25

Chestia cu „ZBLOBIUL” mi-a plăcut.

UnUL 20-06-2014 - 13:26

Cam greu de pronunțat, totuși !

urbos 20-06-2014 - 08:22

Sa vezi ce-o fura Capatana asta acuma, cat pentru tot neamu Basescului la un loc. Or sa-l faca p-asta capul capilor.

Am inteles ca handicapatul asta era de pe la PDL.

pathfinder 20-06-2014 - 12:12

Il capo di tutti cappi!

Combinatie de Back to the future 4 si Star Wars – Return of the Jedi.
Forta fie cu tine!
ninooo-ninoooooo-ninooooooooo

jan dinu 20-06-2014 - 08:50

— Domnia sa DAN VOICULESCU — e cit de curind pus la
locul unde iL are stabilit ….sa-i fie de bine !!
Am zis !
JD-USA

- - प्रिंस Parpanghel Carpathian LORD 20-06-2014 - 08:58

MAG rrIaoane -MAG rr IAONE ,
Te culcasi pe phoola , Felix a fost …arested aseara !
Pina deseara il aresteaza si pe frati-su !
Dau bule mule cea daca !
CAL inn ICA ?!?

jan dinu 20-06-2014 - 09:09

Doar in vis tzie iti este permis
CALinc este brand unic – convins !
JD-USA

- - प्रिंस Parpanghel Carpathian LORD 20-06-2014 - 09:52

How mach ?
CALL inn GIRL !
(La origine sholdo /)

UnUL 20-06-2014 - 09:59

GENIAL !

UnUL 20-06-2014 - 10:02

Regret, dar asta n-am scris-o eu !!!

- - प्रिंस Parpanghel Carpathian LORD 20-06-2014 - 13:13

@Admiratorul Mappets ERMIL nanobok& Bahsica!(Bla-Bla Zoonatu de sous somes);
Apropos , nu mai ai controlul

prostrarilor !

UnUL 20-06-2014 - 13:20

Incontinență postatoare? Nu se ezistă !

- - प्रिंस Parpanghel Carpathian LORD 20-06-2014 - 13:24

Exista , ma’h EXISTA !
La un asemenea phisalau !

jan dinu 20-06-2014 - 09:14

— DEMNUL — instinct politic al presedintelui — BASESCU —
a oferit intregii Romanii ca atunci cind este vorba de — JUSTITIE — ea
este sacra shi trebuie respectata de toti : De la mic la mare !!
Salutare !
JD-USA

pathfinder 20-06-2014 - 09:52

Corect!

mircea 20-06-2014 - 09:41

de ce nu sunt date presei stenogramele din dosarul facut de Iacobescu dupa inregistrarile facute de autoritati,care au fost cauzele care a determina-to pe procuroarea generala(fata intelijenta si dornico-pofticioasa) de i-a luat dosarul si impreuna cu Hajnal(!?!?!?) si Stanciu(vaduva-statuta) l-au obligat pe Iacobescu sa se pensioneze.

UnUL 20-06-2014 - 09:47

„DETERMINA-TO”??????

BULA 20-06-2014 - 11:44

NEXT !

Ce simplu e in engleza.

- - प्रिंस Parpanghel Carpathian LORD 20-06-2014 - 11:57

……” acestui vodă de apă şi canal. Adică fala noastră naţională, cum ar trebui să fie preşedintele în toţi aceşti ani, n-a fost decât ce vedem cam în ultima vreme. Un viclean rapace şi fără măsură şi cu o capacitate de dedublare care naşte valuri de admiraţie pe la mahala sau printre elitele de la revista „22”, de la ziarul „România liberă” sau prin tripleta creponată Liiceanu-Pleşu-Patapievici.”

…..

שׂפֿבּשׂפֿהּשׁ 20-06-2014 - 13:51

Toata aceasta gilceava are o singura tinta : SALVAREA borfasului, nemernicului, spurcaciunii, jigodiei, ordinaturii de Voiculescu. NIMIC ALTCEVA. Cine pune botul la aceste mistificari si regii imputite cu spagile lui Mircea B., ori e timpit, ori schizofrenic, ori amindoua la un loc. Si, dupa cum se vede, sunt multi dintr-astia pe acest forum, oameni de cea mai joasa speta spalati pe creieri de un trust de presa care ar trebui IMEDIAT desfiintat si pe locul lui dat cu DTT si facuta slujba de exorcizare.

Mai mira pe cineva, ma refer la acel „cineva” care are creieri in cap si nu umbla ca zombie-istii antenizati, ca, dupa declaratia lui Kovesi privind incercarea borfasului si penalului Voiculescu de a amina pina in decembrie procesul pentru care a luat NUMAI 5 ani in prima instanta, prescriind fapta, iata, deci, spuneam, ca imediat, spurcaciunile si imputitii ordinari de la haznaua 3 au primit ordin si se lucreaza 24 din 24 si 7 din 7 pentru a-l salva pe patronul lor, gorila Voiculescu, denigrind-o pe cine altcineva decit pe … Kovesi ! Logic si firesc, nu ?

Borfasul Voiculescu, doreste sa se faca scandal, doreste oameni in strada, si, iata, a reusit sa adune pe acele ţaţe mizerabile care doreau moartea lui Raţiu, Câmpeanu, Coposu in 1990, care au venit la DNA scoase la inaintare de borfasii borfasului Voiculescu, etalindu-şi gurile alea imputite si pline de dinti falşi de „vipla”, scorsire societatii, din cauza carora milioane de romani disperati si fara sanse au parasit Romania care, dupa plecarea lor, le-au luat locul fecalele umane, ca cele care vomau lozinci mizerabile in fata DNA-ului, ieri.

Romania nu mai e o tare de mult, de mult de tot, din acel 10 mai 1990, duminica orbului, cind majoritatea cetatenilor au ales sa traiasca in mocirla morala si scirboasa a neocomunismului. Faptul ca o spurcaciune ca Voiculescu are un trust de presa, inloc sa fi fost incarcerat din data de 26 decembrie 1989, arata ce tara mizerabila avem ! Intr-o tara normala, o astfel de creatura n-ar mai fi iesit din inchisoare NICIODATA. La noi, insa, iata ca isi face de cap, iar mii de idioti si cretini ii urmeaza ideile.

Toate orataniile astea care maninca zi de zi grauntele otravite si toxice de la haznaua 3, se vor mira foarte cind vor intelege ca Justitia romana nu-i a lui Basescu, Ponta, Dragnea sau Voiculescu, ci, ea, Justitia, e libera si are un suport intangibil in SUA, UE si toate celelalte tari democrate ale lumii. Jigodii imputite precum fostul locotenent major, actualul gheneral Avram, una dintre cele mai spurcate creaturi de pe acest mapamond, nu ar trebui lasate sa umble in voie, ci bagate intr-un spital de nebuni, ingradit cu garduri mari de sirma ghimpata, canale pline cu apa si po.ulate cu crocodili, pentru ca sa fim siguri ca aceasta oribila creatura nu mai iese de-acolo. Aceasta subspecie umana de Avram, este seful tuturor interlopilor, o masa de manevra extraordinar de eficienta la indemina politicienilor si a partidelor lor.

Deci, sa stie oricare jigodie haznatizata ca, noi, romanii cei aflati intr-un procent de sub 3%, dar cinstiti, drepti, loiali democratiei si civilizatiei, nu putem fi pacaliti de spurcaciunile venite de la haznaua 3, ci, noi suntem convinsi ca toate aceste zbateri paorta un singur nume : VOICULESCU. Aceasta spurcaciune simte aerul rece al celulei si a costumelor portocalii.

Titircă Inimăbună 20-06-2014 - 13:58

Te rog, daca se poate, sa nu mai pui pe aici pe forum cuvinte chiar atat de scarboase ca „voiculescu”!

- - प्रिंस Parpanghel Carpathian LORD 20-06-2014 - 15:04

Ce vorbesti Calugare shlapar !
2 Meleoane de PARAI de data asta de la Clanul Bercea la
CLANUL BASESCU !
Si tot Felix ….
Nu intamplator ai luat …a treia CIZMA de la STS !

Titircă Inimăbună 20-06-2014 - 13:56

Sa nu fim posomorati, unul dintre viitorii presedinti tot va ajunge la DNA, mai ales daca este din trupa pesedeasca.

Fie ca legea sa domneasca!

(si tiganu-lord sa dea in boala lui Calache de ciuda)

- - प्रिंस Parpanghel Carpathian LORD 20-06-2014 - 14:55

Titirica putzulica , nu e bine sa doresti …raul !
ALTUIA !
Swe poate intoarce , ca
BUMErangu!…
Te -ai trecut ,singur !

- - प्रिंस Parpanghel Carpathian LORD 20-06-2014 - 15:10

Fraţii Băsescu, la puşcărie, mânca-ţi-aş!

- - प्रिंस Parpanghel Carpathian LORD 20-06-2014 - 16:19

20/06/2014
Basescule, Demisia, Manca-ti-as Beep-ul De Smenar!
Filed under: D’ale asimetricului — Marcus @ 14:03

familia-basescu-tigani-mediafax-foto
La evidenta probelor filmate de tiganimea mondialului si prezentate de Antena 3, a comenta vinovatia sau nevinovatia fratelui basesc mi se pare de-a dreptul inutila si hilara. Este mai clar decat cristalul faptul ca cei doi frati, bisnitari de port, au vrut sa-i smenuaiasca pe tigani dar, in prostia sa, aluia mic nici prin cap nu i-a trecut ca vor fi lucrati de tiganimea semianalfabeta dar dotata cu tehnica de inregistrare mai ceva decat ar fi putut s-o faca gestapovistii lu’ fraxu’ de la DNA.
Pe mine altceva ma roade in toata mizeria asta, care-l contrazice pana si pe imparatul ala roman cu w.c.-urile care ne asigura nonsalant, cu mii de ani in urma,ca banii nu au miros. Afacerea Bercea-fratii Basesti demonstreaza nu numai ca au miros, ci ca put al dracului de tare de se simte pana si in presa de la antipozi.
Cu alte cuvinte clanul Basescu a reusit sa ne faca de cacat pe tot mapamondul mai ceva decat adversarii lor tuciurii, ai caror reprezentanti s-au limitat s-o comita prin cersit si halte halea pe treptele catedralelor europene..
Nu m-a deranjat nici modul de-a dreptul penibil in care Basescu nu numai ca a mimat respectarea statului de drept prin lasarea din brate a fratiorului smenar, dar ne-a si asigurat ca nu-si va da demisia de frica lui Ponta, care abia asteapta sa defloreze prin viol bunaciune de justitie romana, pe care el s-a chinuit amar de 10 ani de zile s-o pastreze cu himenu’ intact. Nu numai ca nu m-a deranjat, dar m-a facut sa rad in hohote la gogorita respectiva.
Ce m-a deranjat pe mine a fost si este in continuare atitudinea pupincuristilor basisti din media romaneasca, sugatori de ciorapi si chiloti murdari prezidentiali care, in frunte cu Ganditoru’ din Gagesti ak piticu peltic Cristoiu, au incercat sa ne prezinte cazul respectiv ca pe un mare succes al basescului in lupta impotriva coruptiei si al apararii statului de drept, succes udat cu sangele basescului al mic sacrificat de fraxu’ pe altaru’ sfant al dreptatii si ideii de justitie impartiala si neaservita politic.
Si asta dupa ce neprihanitii de la DNA, lipsiti de indicatiile pretioase ale jupanului, mai intai au incercat o musamalizare cat casa mutand dosarul de la Constanta pentru ca apoi, pusi in fata probelor pe care si un sugar le-ar intelege la justa lor valoare, au raspuns “Da, sa traiti!” la ordinul televizat pe care Basescu l-a dat cu vocea inecata de lacrimile lepadarii de satana ha mica, arestandu-i fratiorul cel drag. Arestare menita sa-l scape pe tartorul cel mare din haznua in care s-a varat pentru un morman de euroi castigati cu “sudoarea muncii cinstite” de clanul cumtresc al Mondialului.
Acesti tucari de cur prezidential au facut din Basescu monstrul pe care il suportam de aproape 10 ani de zile, innobilandu-l manipulator cu fel si fel de calitati si virtuti, care mai de care mai alese, reusind pentru o buna parte din cele doua mandate ale anticristului sa convinga latura manelista a romanilor ca le-a pus Dumnezeu mana in cap, sub forma de pleasca, mesianic numita Basescu Traian.
Nici macar pe ultima suta, cand confratii lor de pe intreg mapamondul ne descriu in presa serioasa a lumii exact asa cum meritam, acesti maidanezi de tomberon de macelarie nu pot lasa osul din gura si o dau de gard de nu se vede.
Din scarba totala ma voi opri aici, nu inainte insa de a ma uimi eu, asa de unul singur, la atitudinea adoptata de sotia faptuitorului de luare de spaga, atitudine afisata in timpul unui interviu si conform careia ‘mneai este profund deceptionata de faptul ca reprezentantii clanului cumetresco-tiganesc s-au bucurat public atunci cand au aflat ca Mirciulica Cel Neprihanit a plecat cu catuse de la DNA.
Pai, ce-ai fi vrut, madam, sa-l planga pe cumetrelu’, manca-i-ar beep-ul, dupa ce acesta nu numai ca i-a smenuit in cel mai ordinar mod cu putinta, dar i-a mai bagat si la zdup pe nedrept, la sfatul si cu ajutoru’ lu’ fraxu’ si a gestapovistilor lui?
Zau, ca nu se face, ca sa zic asa!

- - प्रिंस Parpanghel Carpathian LORD 20-06-2014 - 16:21

M. BÂTCĂ ??????????????????????????????

- - प्रिंस Parpanghel Carpathian LORD 20-06-2014 - 16:31

..Presedintele Basescu traieste azi ceva intre tragedie antica si harmalaie balcanica. A te dezice public de faptele propriului frate e o drama personala oricat de justificat pare gestul. Din punct de vedere uman, presedintelui Basescu i se intampla o drama. Plateste pentru prostiile altuia. Nu merita sa termine asa. In constiinta publicului, vor pluti mereu de acum incolo suspiciuni si semne de intrebare. Politicianul primeste insa ce merita. Traian Basescu a creat cu mana lui toate premisele care l-au adus azi intr-o situatia neplacuta de a sfarsi prost pe mana altora.”

…..

jan dinu 20-06-2014 - 17:35

Parpanghelus ,mai bine ai DA sursa copierii tale
Hotnews – Papalaga !
JD-USA

UnUL 20-06-2014 - 17:42

Nu prea știe să facă trimiteri, nu știu ce fel de cercetător științific e.

- - प्रिंस Parpanghel Carpathian LORD 20-06-2014 - 17:51

Dolby , deaqa si tie trebuie sa-ti explic detailat abordari in microbiologie , ar fi fara sens .
La janne-moo ,nici pe atat!
Bovis …remarcatzi ca am lasat ghilimelele de rigoare , daca trec sursa , cenzura actioneaza (DISCRETIONAR)

UnUL 20-06-2014 - 17:58

Eu trec întotdeauna sursa și nu am fost „sancționat”. Te rog nu urma exemplul lui Ponta sau al lui Duicu!

- - प्रिंस Parpanghel Carpathian LORD 20-06-2014 - 17:29

…..

,,Pe scurt, nu are nici cea mai mica importanta ca traficul nu s-a finalizat in sensul urmarit ( Bercea Mondial a intrat la inchisoare in dosarul de tentativa de omor) si ca Traian Basescu, foarte probabil, n-a intervenit nicaieri. In cazul Mircea Basescu, infractiunea s-a consumat. Nu vorbim doar de o simpla inselaciune deoarece fratele presedintelui a lasat sa se inteleaga ca poate influenta o decizie in justitie. Exista o baza factuala pentru a crede asa ceva? Evident ca da. Pentru o familie cu educatie precara, fratele presedintelui reprezinta insasi garantia capacitatii de a influenta justitia, chiar daca in realitate lucrurile nu stau deloc asa.”
….

UnUL 20-06-2014 - 17:40

Bun: concluzia logică: președintele nu a intervenit în apărarea lui Bercea, iar „banii” dați doamnelor Kovesi și Stanciu sunt minciuni gogonata (de altfel și cifra e umflată cu pompa, așa că îi mai prevăd lui Bercea câțiva ani de pușcărie suplimentari pentru calomnie. – De altfel pentru respectivele declarații probabil a încasat niște bănuți de la Varan.).
Vina lui Mircea urmează să fie demonstrată de justiție. Și dacă e vinovat, e normal să fie închis.

UnUL 20-06-2014 - 17:40

„minciuni gogonate”

- - प्रिंस Parpanghel Carpathian LORD 20-06-2014 - 18:02

Dezvolti trunchiat , in disperare , te aghetzi de cel mai mic amanunt , Neavand nimic in certitudine ! Model avocatesc !
Autorul a afirmat ,, si ca Traian Basescu, foarte probabil, n-a intervenit nicaieri. ”
Iar tu , ticalos la baza , modifici sensul !
advocatesc!

UnUL 20-06-2014 - 18:08

Nu modific nimic, judec: dacă oricare din cei menționați ar fi intervenit în vreun fel, infectul de Bercea nu lua 8 ani și 9 luni.

Comments are closed.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. OK Mai mult