Transporturile sub asediul procurorilor: 200 de persoane la audieri | Ziua Veche
Acasa Actualitate-InternaInvestigatiiLumea justitiei Ministerul Transporturilor sub asediul procurorilor: 200 de persoane duse la audieri

Ministerul Transporturilor sub asediul procurorilor: 200 de persoane duse la audieri

scris de Matei Iliescu
0 afisari

Zeci de percheziţii au avut loc joi dimineaţă la Ministerul Transporturilor şi în mai multe regionale CFR din ţară. 200 de funcţionari, bănuiţi de luare şi dare de mită, au fost ridicaţi şi sunt cercetaţi pentru că făceau parte dintr-o reţea care aduna şpaga primită în trenuri de către controlori. Alături de controlori, au fost ridicaţi patru  directori şi 16 inspectori din CFR.

Zeci de angajaţi ai Regionalei CFR Braşov sunt audiaţi joi de procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Braşov, fiind suspectaţi de infracţiuni de corupţie. Purtătorul de cuvânt al Parchetului de pe lângă Tribunalul Braşov, procurorul Alina Popescu, a declarat că este vorba doar de audieri, nu şi de percheziţii.

Între 50 până la 70 de persoane, angajaţi şi directori ai Regionalei CFR Braşov, vor fi audiate de procurori într-un dosar foarte complex, fiind vorba în general despre infracţiuni de corupţie„, a precizat purtătorul de cuvânt al Parchetului de pe lângă Tribunalul Braşov.

Descinderi ale anchetatorilor au loc, joi dimineaţă, la Ministerul Transporturilor şi la regionalele CFR, fiind vizaţi zeci de angajaţi, între care directori, suspectaţi de fapte de corupţie, iar potrivit unor surse judiciare ar fi vizată în principal regionala CFR Braşov. Liderul sindical al CFR Braşov, Alexandru Lorincz, a declarat că ancheta vizează toate regionalele CFR, nu numai pe cea de la Braşov, anchetatorii mergând la sediile acestor structuri pentru a pune în executare mandate de aducere, liderul apreciind că este vorba despre un abuz.

Directorul CFR Călători, Ştefan Roşeanu, a declarat pentru că este vorba despre o anchetă a procurorrilor şi poliţiştilor privind activitatea din zona şefilor şi controlorilor de tren. Şeful de la CFR Călători nu exclude ca multi dintre cei anchetaţi acum să fie suspendaţi din funcţie. Totodată recunoaşte că blatul pe trenurile din România este o practică des întâlnită. El a precizat că această anchetă este făcută pentru a se stabili în ce măsură sau cum sunt posibile călătoriile fără bilet. „Ancheta se face pentru a se vedea în ce măsură informaţiile legate de mersul fără bilet se adeveresc„, a mai spus Roşeanu, precizând că anchetatorii audiază mai mulţi angajaţi CFR.

Şpaga din trenuri, 100 de mii de euro pe zi

Percheziţiile de joi de la Ministerul Transporturilor şi regionalele CFR Călători sunt rezultatul unei anchete care durează din noiembrie 2011. Sunt vizaţi chiar şi directori din CFR, existând indicii că aceştia primeau mită drept cotă parte din şpaga luată de „naşi” de la călătorii fără bilet.

Surse judiciare susţin că şpaga din trenuri, CUMULATĂ  din majoritatea regionalelor CFR din ţară, ajungea la suma de 100 de mii de euro PE ZI. Traseul şpăgii ar fi ajuns până sus, în Minister.  Potrivit aceloraşi surse, prejudiciul anual ajungea la 40% din tot ceea ce producea compania CFR Călători.

Percheziţiile se fac şi la sediul regionalelor Braşov, Craiova şi Iaşi, dar şi la domiciliul unor persoane suspecte. Persoanele ridicate sunt duse la Braşov, acţiunea fiind organizată de către procurorii braşoveni şi de către Poliţia Transporturi. Angajaţii ridicaţi de poliţişti din sediul Ministerului Transporturilor sunt duşi la Braşov cu autocarul.

Ştefan Roşeanu, directorul CFR Călători, a precizat că nu ştia de existenţa unei anchete de o asemenea amploare, dar a admis că circulaţia fără bilet pe trenuri este o problemă importantă, circa 20-30% dintre călătorii CFR merg fără bilet, fapt ce cauzează un prejudiciu de circa 40.000.000 lei anual. În paralel cu ancheta judiciară, CFR va desfăşura propria anchetă ce ar putea duce la sancţiuni severe. „Vom aplica şi noi dispoziţiile interne. Se va ajunge până la suspendare, normal sau desfacerea contractelor de muncă”, a declarat Roşeanu.

11 comentarii

BULA 25-10-2012 - 11:40

E foc de paie, care se va stinge repede si situatia se va „normaliza”. O sa vedeti ca nu vor fi multi condamnati, ca se va merge in continuare cu „nasul”, ca se vor desfiinta cei 5000 km de cale ferata, cum cer aia de la FMI (ca sa ne duca in urma cu o suta de ani).

Sunt curios sa vad daca kakatii de la USL vor introduce macar un tren care sa lege orasul Motru de Strehaia, pentru ca acum cetatenii romani din Motru nu pot sa calatoreasca cu CFR-ul, de cand s-au scos din circulatie trenurile de pe ruta Motru-Craiova. Pe ruta respectiva se circula numai cu „nasul”, pentru ca domnii controlorii ii luau la misto pe calatori, cand cereau sa li se dea bilet la urcarea in tren, iar in gara din Motru nu se vindeau bilete pentru decat pentru calatorie dincolo de Strehaia. Pana la Strehaia se mergea numai cu „nasul”.

vodka 25-10-2012 - 14:01

PONTA SI ANTONESCU IN NICI UN CAZ NU ISI TRAGEAU PORTIE DE AICI !!!

Numirile la Ministerul Paduchilor le facea Basescu exclusiv, asta dovedeste tot.

vodka 25-10-2012 - 14:07

TARA ARE NEVOIE CA MULTE AUTOBUZE DE ACESTEA SA TOT POPOSEASCA PE LA MINISTERE, COMISII, SI PARLAMENTE !!!

De aia e bine ca DIICOT-ul si DNA-ul sa indeplinesca functia de Minister al Transporturilor, iar Directia Puscariilor pe cea de Ministerul Alimentatiei.

Hai sa optimizam un piculet!

vodka 25-10-2012 - 14:18

HUOO BASESCU, IO CRED CA E VINA PRESEDINTELUI !!!

Dovada e clara, se vede si in film, unul avea o chelie la fel, plus ca stim ca la semnalizari prin gari, acarii folosesc stegulete portocalii.

Dar, dovada suprema apare daca colorezi pe o harta judetele PDL-iste si judetele cu cei mai multi nasi.

laur 25-10-2012 - 14:22

Trenuri, cale ferata, poze, informatii pe forumtrenuri, railfan.

vodka 25-10-2012 - 14:24

ASA AU FOST SCUFUNDATE VAPOARELE !!!!!

Precum se scufunda acum Mersul Trenurilor, pai cine o sa-si mai cumpere Mersul Trenurilor daca o sa-i zice pe cinstite Mersul Blaturilor?

Pe vapoarele lu Basescu erau jdemii de blatisti, ce sa mai, stim noi cum merge treaba cu plutirea, plus ca nici nu avea Mesrul Vapoarelor, ca sa nu stie decat blatistii.

vodka 25-10-2012 - 14:27

HUOO SI ZIUA VECHE !!!

De ce nu spuneti, azi se mai face blatu sau nu? Ne lasati asa, cu ochii in soare? De aia toti fac blatu si citeste pe web, la ce sa dea banu pe ziarul lui asescu?

vodka 25-10-2012 - 14:46

amu, numaidecat o intre bare la oitele liberale, si apropos, salutari lui Beeecali:

CINE A LUAT O SPAGA DE 25 DE MILIOANE (euro) ACU DE CURAD LA VOI?

aaa, vezi?…..

Huhu Ciu 25-10-2012 - 15:44

E clar Vodka, te droghezi si apoi aiurezi aici pe forum!

Tom Cc 26-10-2012 - 11:22

CFR = Caile Falimentare Romane !! cand stau la cate o bariera si vine agale trenul incep sa numar persoanele din el ,rar sunt mai mult de 25 de calatori !! oare de ce ??? din cei 25 de calatori cati au bilet ??

vodka 26-10-2012 - 14:06

Echipa Antonescu-Ponta-Becali nu a fost ajutata cu transportul, lor de ce nu le pune autobuze cu mascati la dispozitie?

Comments are closed.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. OK Mai mult