Acasa Actualitate-InternaInvestigatiiLumea justitiei Mircea Băsescu, 4 ani de închisoare cu executare

Mircea Băsescu, 4 ani de închisoare cu executare

scris de B.C.R
12 afisari

Magistrații Tribunalului Constanța au decis, vineri, condamnarea lui Mircea Băsescu la 4 ani de închisoare cu executare pentru trafic de influență și a lui Marian Căpățână la 3 ani de detenție pentru complicitate la trafic de influență, în dosarul în care sunt implicați membrii familiei lui Bercea Mondial.

Mircea Băsescu

Mircea Basescu, condamnat

Sentința judecătorilor nu este definitivă, ea putând fi atacată la Curtea de Apel.

Mircea Băsescu și Marian Căpățână au fost trimiși în judecată în iunie 2014 de către procurorii DNA, pentru trafic de influență și respectiv complicitate la trafic de influență, iar în luna noiembrie a aceluiași an a început derularea procesului.

După ce au fost cercetați în stare de arest preventiv, judecătorii au înlocuit respectiva măsură cu cea a arestului la domiciliu și, ulterior, cu cea a controlului judiciar.

Potrivit DNA, în perioada 20 februarie 2011 — 22 februarie 2012, Mircea Băsescu a primit suma de 250.000 de euro de la un denunțător (Florin Anghel), prin intermediul inculpatului Marian Căpățână, în schimbul promisiunii că va interveni pe lângă magistrații învestiți cu soluționarea cauzei referitoare la infracțiunea săvârșită de tatăl acestuia (Sandu Anghel), precum și a altor cereri incidente în respectiva cauză, în scopul de a obține o hotărâre favorabilă, fie condamnarea la o pedeapsă mai mică, fie punerea în libertate.

Mircea Băsescu, fratele fostului președinte Traian Băsescu, s-a declarat surprins de sentința de condamnare la patru ani de închisoare cu executare pronunțată vineri dimineață, în primă instanță, de Tribunalul Constanța, în dosarul în care sunt implicați membrii familiei lui Bercea Mondial.

„Mărturisesc că mă surprinde decizia în primă instanță a judecătorilor de la Tribunalul Constanța, dar asta este. E o sentință pronunțată de instanță și o respectăm și evident o vom ataca cu apel la instanța superioară. În rest, efectiv sunt stupefiat pentru că Bercea și familia lui nu a spus niciodată, pe parcursul anchetelor și al audierilor în instanță, că mi-a dat mie banii, ci lui Marian Căpățână. Căpățână, la rândul lui a recunoscut într-o primă parte a procesului că a primit banii. Câți bani au fost nu a reieșit niciodată clar din declarațiile familiei Bercea. Când s-a vorbit despre 600. 000 de dolari, când 700. 000 sau chiar un milion de dolari. Apoi Căpățână și-a schimbat declarația și am ajuns acum eu să fiu condamnat pentru trafic de influență. Este o sentință pe care o voi ataca, dar nu pot în cugetul meu să fiu împăcat și să spun că s-a făcut dreptate, după cum am arătat”, a declarat Mircea Băsescu în exclusivitate pentru Agerpres.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. OK Mai mult