Nicolae Matei, primarul din Năvodari, reţinut de procurori | Ziua Veche
Acasa Actualitate-InternaInvestigatiiLumea justitiei Update: Nicolae Matei, primarul din Năvodari, arestat 29 de zile

Update: Nicolae Matei, primarul din Năvodari, arestat 29 de zile

scris de C.P.
4 afisari

UPDATE: Tribunalul Bucureşti a decis, joi seară, arestarea preventivă pentru 29 de zile a primarului din Năvodari, Nicolae Matei, în dosarul în care este acuzat de dare de mită.

Instanţa a admis cererea procurorilor anticorupţie şi a dispus emiterea unui mandat de arestare preventivă pe numele lui Nicolae Matei. Decizia poate fi contestată de primarul din Năvodari la Curtea de Apel Bucureşti. Procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA) îl acuză pe primarul din Năvodari că, în perioada iunie-octombrie 2012, i-a solicitat unui ofiţer de poliţie judiciară cu funcţie de conducere (denunţător în cauză) să-i ofere protecţie în anchetele penale care-l vizau şi să intervină în acestea, considerând că sunt „abuzive, nejustificate şi motivate politic”.

—————-

Primarul din Năvodai, Nicolae Matei, a fost reţinut de pocurorii anticorupţie pentru că i-ar fi cerut unui ofiţer de poliţie să-l protejeze în dosarele penale în care era cercetat, în schimb omului legii îi promisese două loturi de teren.

Nicolae Matei, primarul din Navodari

Procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie efectuează acte de urmărire penală faţă de inculpatul Nicolae Matei, primarul oraşului Năvodari, judeţul Constanţa, în sarcina căruia s-a reţinut infracţiunea de dare de mită, informează, joi, DNA.

În perioada iunie-octombrie 2012, inculpatul Matei Nicolae, primarul oraşului Năvodari, i-a solicitat unui ofiţer de poliţie judiciară cu funcţie de conducere (denunţător în cauză) să-i ofere protecţie în anchetele penale care-l vizau şi să intervină în aceste anchete pe care le inculpatul le considera abuzive, nejustificate şi motivate politic. În schimb, ofiţerului de poliţie i s-a promis o recompensă, materializată prin acordarea, în data de 25 octombrie 2012, a două loturi de teren situate în Năvodari. Darea acestor terenuri s-a făcut indirect, prin intermediari, prin simularea unor vânzări consemnate în două contracte semnate de aceşti intermediari. Conform contractelor, preţul acestor terenuri este de 59.000 de lei.

Inculpatului i s-au adus la cunoştinţă acuzaţiile în conformitate cu prevederile art. 6 alin. 3 Cod de procedură penală, iar la data de 14 noiembrie 2012, procurorii anticorupţie au dispus reţinerea acestuia pentru 24 de ore. La data de 15 noiembrie 2012, inculpatul urmează a fi prezentat Tribunalului Bucureşti cu propunere de arestare preventivă pentru 29 de zile.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. OK Mai mult