Acasa Actualitate-InternaInvestigatiiLumea justitiei Oamenii din jurul lui Vîntu arestaţi pe capete

Oamenii din jurul lui Vîntu arestaţi pe capete

scris de Ziua Veche
229 Afisari

Şapte persoane din conducerea PSV Company (fosta Petromservice) au fost reţinute vineri de procurorii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism (DIICOT): Sorin Mihai, Ionuţ Călinescu, Tatiana Dinu, Ioan Petran, Ioan Ciucă, Ionuţ Adrian Eftimie şi Mihaela Nacu. Sorin Mihai, fostul director general al Petromservice, este finul lui Liviu Luca, cel care a controlat Petromservice, unul din apropiaţii controversatului om de afaceri Sorin Ovidiu Vîntu.


Cei şapte, pentru care se solicită Tribunalului Bucureşti arestarea acestora pe o perioadă de 29 de zile, sunt acuzaţi de săvârşirea infracţiunilor de constituire a unui grup infracţional, delapidare, evaziune fiscală, spălare de bani, fals în înscrisuri, informează Agerpres. Procurorii DIICOT au efectuat 18 percheziţii domiciliare în Bucureşti, Ploieşti şi Corbeanca (Ilfov), fiind începută urmărirea penală împotriva a 10 persoane. Procurorii au ridicat mai multe documente, laptop-uri asupra cărora urmează să fie efectuate percheziţii informatice, dar şi un pistol cu gaze deţinut fără documente legale (autorizaţie de deţinere şi permis de port armă), iar la sediul DIICOT au fost aduse 12 persoane pentru audieri.

“Cercetările au stabilit faptul că prin încheierea unor contracte fictive derulate de SC PSV Company (fostă Petromservice SA) a fost retrasă în mod nejustificat suma totală de aproximativ 20 de milioane de lei, iar pentru disimularea fondurilor încasate învinuiţii au procedat la înfiinţarea a 18 societăţi comerciale în care aveau calitatea de asociaţi/administratori/împuterniciţi pe cont. În cauză s-a dispus începerea urmăririi penale faţă de 10 învinuiţi sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de delapidare, evaziune fiscală, spălare a banilor şi constituire a unui grup infracţional organizat”, se precizează în comunicatul DIICOT. Potrivit IGPR, în perioada 2006 – 2008, membrii grupării şi-au însuşit, în mod ilegal, sume de bani din patrimoniul societăţilor pe care le administrau sau ale căror resurse financiare le gestionau. De asemenea, aceştia sunt suspectaţi de sustragerea de la plata impozitelor şi taxelor către bugetul de stat, prin ascunderea surselor impozabile sau taxabile, precum şi de disimularea originii ilicite a sumelor de bani obţinute în acest fel prin transferuri bancare succesive urmate de retragerea în numerar. Prejudiciul este estimat la aproximativ 20 de milioane de lei, sumă cu care a fost delapidată respectiva societate comercială şi de aproximativ 500.000 de euro, sumă cu care societăţile administrate de membrii grupării s-au sustras de la plata sumelor datorate bugetului de stat.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. OK Mai mult