Acasa Actualitate-InternaInvestigatiiLumea justitiei Parchetul European condus de Laura Codruţa Kovesi a desfăşurat percheziţii în Bucureşti, într-o anchetă vizând o fraudă de 8 milioane de euro care implică achiziţii de medicamente şi echipamente medicale în timpul pandemiei de Covid-19

Parchetul European condus de Laura Codruţa Kovesi a desfăşurat percheziţii în Bucureşti, într-o anchetă vizând o fraudă de 8 milioane de euro care implică achiziţii de medicamente şi echipamente medicale în timpul pandemiei de Covid-19

scris de A.B.
229 Afisari

Parchetul European (EPPO) din Bucureşti a desfăşurat marţi cinci percheziţii în Bucureşti, în cadrul unei anchete privind o fraudă de 8 milioane de euro care implică fonduri UE pentru achiziţionarea de medicamente şi echipamente în timpul pandemiei de Covid-19.

”Potrivit anchetei, în perioada 2020-2022 s-a constituit o reţea infracţională de manipulare a achiziţiilor publice de măşti de protecţie, dezinfectanţi şi alte consumabile medicale pentru spitale, şcoli şi alte instituţii ale statului, în beneficiul uor furnizori prestabiliţi, care făceau parte din schema de fraudare”, conform unui comunicat al Parcjetului European, condus de Laura Codruţa Kovesi. 

Trei persoane cercetate au fost duse la biroul EPPO din Bucureşti pentru a fi informate cu privire la statutul lor de suspecţi.

Furnizarea de echipamente medicale a fost finanţată prin programul  REACT-EU.

Se estimează că activităţile documentate până acum în cadrul anchetei au cauzat un prejudiciu de peste 8 milioane de euro bugetului UE. Ancheta este în desfăşurare, pentru a stabili amploarea activităţilor infracţionale suspectate şi prejudiciul financiar total cauzat.

 

 

Ancheta şi percheziţiile au beneficiat sprijinul: Structurii de Sprijin EPPO din România; Poliţia Română – Direcţia de Operaţiuni Speciale; Direcţia Generală Anticorupţie a României; şi Brigada Specială de Intervenţie a Jandarmeriei Române.

EPPO este parchetul independent al Uniunii Europene. Este responsabil de investigarea, urmărirea penală şi judecarea infracţiunilor împotriva intereselor financiare ale UE.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. OK Mai mult

BREAKING NEWS