Acasa Actualitate-InternaInvestigatiiLumea justitiei Parchetul ÎCCJ va efectua urmărirea penală în cazul Vişinescu

Parchetul ÎCCJ va efectua urmărirea penală în cazul Vişinescu

scris de L.M.
1 afisari

Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a preluat vineri cauza torţionarului Alexandru Vişinescu, din dosarul pe care l-au cerut, joi, pentru a-l studia.

Parchetul ÎCCJ va efectua urmărirea penală în cazul Vişinescu

Parchetul ÎCCJ va efectua urmărirea penală în cazul Vişinescu

În temeiul dispoziţiilor art. 209 alin. 41 din Codul de procedură penală, s-a dispus, azi, 09.08.2013, preluarea cauzei privind pe Vişinescu Alexandru, de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în vederea efectuării urmăririi penale de către procurori din cadrul Secţiei de urmărire penală şi criminalistică.

Motivele care au stat la baza deciziei de preluare vizează complexitatea cauzei, volumul mare de activităţi procesuale şi procedurale ce urmează a fi efectuate în vederea soluţionării cu celeritate a acesteia. – se precizează în comunicatul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (PICCJ) a solicitat Parchetului de pe lângă Tribunalul Bucureşti dosarul având ca obiect denunţul formulat de Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului şi Memoria Exilului Românesc (IICCMER), împotriva lui Alexandru Vişinescu, fost comandant al Penitenciarului Râmnicu Sărat în perioada 1956 – 1963, pentru a analiza oportunitatea preluării în vederea efectuării urmăririi penale de către procurori ai Secţiei de urmărire penală şi criminalistică, potrivit Mediafax.

Solicitarea vine după ce, miercuri, Parchetul Militar de pe lângă Tribunalul Militar Teritorial Bucureşti a dispus declinarea competenţei de soluţionare a cauzei în favoarea Parchetului de pe lângă Tribunalul Bucureşti.

„În ceea ce priveşte încadrarea juridică a faptelor şi eventuala incidenţă a normelor privind prescripţia, acestea pot fi analizate numai după efectuarea de cercetări în cauză”, precizează reprezentanţii PICCJ.

IICCMER a solicitat, pe 30 iulie, Parchetului de pe lângă Tribunalul Militar Teritorial Bucureşti începerea urmării penale a fostului comandant al închisorii Râmnicu Sărat, Alexandru Vişinescu, pentru omor deosebit de grav.

11 comentarii

שׂפֿבּשׂפֿהּשׁ 09-08-2013 - 16:35

Afacerea asta cu batrinelul Visinescu este o alta mizerie basista. Aceasta masinarie infernala basista a justitiei a terminat lupta impotriva coruptiei generalizate in Romania si acum a tabarit „la propriu” peste acest inocent batrinel, fost militian, Visinescu si nimeni nu se „sesizeaza”. In fond si la urma urmei de ce este acuzat acest batrinel cuminte? Pai, cica ca ar fi omorit in bataie pe niste infractori trimisi la reeducare in inchisoarea de la Rimnicul Sarat unde era sef. Adevarul, insa, este altul, si acest adevar ne-a fost declarat in direct chiar de cel incriminat. Batrinelul Visinescu a declarat ca Diaconescu … Ion, nuuu Dan, minte ca un nerusinat cind spune ca a fost bagat la Camera Neagra de la Rimnicul Sarat. „N-a existat, domne la Rimnicu asa ceva. Camera Neagra? Nu era asa ceva, era o camera de reeducare. Ce vorbeste mincinosul asta de Diaconescu? Nici n-a fost la Rimnicu. Eu nu stiu de asa ceva!” E? Eclar? Ce mai au de zis acuma nemernicii astia de dusmani ai comunismului? Omu’ a spus-o clar. Si, de ce sa nu-l credem pe el si sa-l credem pe Diaconescu sau pe … Maniu? Maniu! Hai, domnule sa fim drepti. Chestia cu Maniu e o gogoasa la fel de basista ca cea cu cele 20 de impozite pe care le baga Ponta de la Miami! Nu va uitati la acest batrinel? Poate cineva sa-l vada pe acest „o mina de om” ca ar putea sa faca rau cuiva? Cica ÎCCJ-ul are nevoie ceva timp de cercetare a dosarului pentru ca dosarul e foarte gros. Gros cu ce? Cu plingeri? Cine se poate plinge de Visinescu cind acesta primeste si acum mii de scrisori de multumire de la fostii detinuti care-i multumesc pentru modul ireprosabil in care i-au incarcerat si privat de libertate pentru ordinariile pe care le-au facut in civilie? Daca cauta mai bine, batrinelul va gasi o scrisoare si de la Maniu, care-i multumeste pentru contitiili minunate de progres si civilizatie pe care i le-a asigurat detentiei la care a fost supus PE DREPT. Scalvii lui Basescu din justitie si-au dezlegat gonacii impotriva poporului simplu si rabdator si platitor de taxe. Cit mai poate rabda romanul? Eeei, dar las’ ca vine el baci Ponta de la Miamu cu bona lui si sa vezi ce-o sa-l ia la gioale pe marineL.Sa n-am parte de Voiculescu daca n-o sa-l vedeti pe Visinescu jucind table cu Gigi in celula pe 500 de euro partida.

Paul din Ohio 09-08-2013 - 23:10

Tu crezi ca scrii pamflete. Te inseli. N-ai niciun haz.

UnUL 09-08-2013 - 23:13

Mda!. N-are prea mult haz, dar are dreptate.

Paul din Ohio 09-08-2013 - 23:15

Vai de capetele voastre imburuienite!

UnUL 09-08-2013 - 23:16

Oricum, ticălosul ăsta criminat a trăit prea mult și prea bine! Măcar ultimii ani să și-i petreacă în pușcărie.

urbos 10-08-2013 - 00:37

Indraznesti sa te iei de decoratul asta de Basescu?

UnUL 10-08-2013 - 13:14

Ce prostii scrii, Buboșel!

UnUL 10-08-2013 - 13:40

Târâtură ești tu, j i d a n i nu exista (doar evrei, și eu nu sunt așa ceva)ș în rest, bați câmpii

Paul din Ohio 10-08-2013 - 02:44

Acest Visinescu precum si altii ca el sunt exemple vii de criminali sadici care au fost „alesi” de ocupantii bolsevici NKVDisti pentru a lichida elitele politice, economice, juridice si culturale ale Romaniei. Urmarile acestor crime le vedem si astazi.

zweistein 10-08-2013 - 03:51

Gresesti la greu! Ai uitat opinia publica (presiunea sociala) care a facut ca firsti legile rasiale spre exemplu in Romania. Acelasi fenomen a creeat secretarii de utc, partid, sindicat.

digital 10-08-2013 - 14:26

tu, nu greșești, deoarece chiar voi le-ați făcut și implementat, gunoaiele dreq ce sunteți!

Comments are closed.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. OK Mai mult