Acasa Actualitate-InternaInvestigatiiLumea justitiei Patronul GFR, Gruia Stoica, trimis în judecată

Patronul GFR, Gruia Stoica, trimis în judecată

scris de C.S.
4 afisari

Omul de afaceri Gruia Stoica, patronul companiei Grup Feroviar Român (GFR), a fost trimis în judecată de procurorii DNA pentru săvârșirea infracțiunii de cumpărare de influență în legătură cu o licitație organizată de Complexul Energetic Oltenia. Gruia Stoica se află în prezent în stare de arest preventiv.

Gruia Stoica, patronul GFR. (foto: agerpres)

În același dosar, a fost deferit justiției avocatul Doru Boștină, pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de influență.

Potrivit unui comunicat al DNA, în luna mai 2013, SC Complexul Energetic Oltenia SA (CEO) Târgu Jiu a lansat public procedura de licitație ce avea ca scop încheierea acordului cadru și a contractelor subsecvente având ca obiect „Servicii de transport feroviar de cărbune” pentru sucursala Electrocentrale Craiova II, sucursala Electrocentrale Ișalnița și sucursala Electrocentrale Turceni.

Potrivit fișei de date a achiziției, valoarea estimată a contractului era de 473.068.410 lei, fără TVA (195.079.200 lei pentru SE Turceni, 105.414.600 lei pentru SE Craiova II și 172.574.610 lei pentru SE Ișalnița).

Procurorii susțin că, în acest context, avocatul Boștină i-a promis lui Gruia Stoica că va înlesni, în schimbul sumei de 3 milioane euro, aflarea ofertei de preț și va folosi pentru realizarea traficului de influență un intermediar care poate exercita influența directă asupra directorului general al CFR Marfă.

DNA mai susține că în intervalul 23-24 ianuarie și până în ziua licitației, 29 ianuarie 2014, Boștină l-a ținut la curent pe Gruia Stoica cu stadiul demersurilor sale de intermediere a traficării influenței, în scopul adjudecării contractului la licitația având ca obiect contractul de transport cărbune.

„Intervenția autorităților judiciare în data de 29 ianuarie 2014 a pus capăt demersurilor infracționale și a stopat o licitație afectată de activitatea infracțională a celor doi inculpați, care nu mai putea fi derulată, deoarece era incompatibilă condițiilor de concurență reală, loială și care ar fi putut determina prejudicierea unei unități de stat cu suma de 473.068.410 lei, fără TVA”, mai declară DNA.

Dosarul se va judeca la Curtea de Apel București.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. OK Mai mult