Percheziţii pentru evaziune fiscală, în trei judeţe | Ziua Veche
Acasa Actualitate-InternaInvestigatiiLumea justitiei Percheziţii pentru evaziune fiscală, în trei judeţe

Percheziţii pentru evaziune fiscală, în trei judeţe

scris de S. P.
2 afisari

Poliţiştii de la Crimă Organizată desfăşoară, marţi dimineaţă, 25 de percheziţii în judeţele Mehedinţi, Timiş şi Gorj într-un dosar de evaziune fiscală.

Percheziţii în Mehedinţi, Timiş şi Gorj

Percheziţii în Mehedinţi, Timiş şi Gorj (foto: opiniatimisoarei.ro)

Prejudiciul este  de peste două milioane de euro, printre suspecţi aflându-se şi un primar din Mehedinţi.

Potrivit unor surse din rândul anchetatorilor, percheziţiile au loc la locuinţele a cel puţin 25 de persoane suspectate de evaziune fiscală, o parte dintre suspecţi fiind din localitatea mehedinţeană Strehaia.

Conform surselor citate, mai mulţi romi de la Strehaia emiteau facturi false către administratori ai unor firme, iar după ce facturile erau emise societăţile le înregistrau în contabilitate pentru a-şi diminua veniturile impozabile. Ulterior, banii erau returnaţi, mai puţin comisionul celor care emiteau documentele. Prejudiciul creat în acest mod se ridică la peste două milioane de euro, informează Mediafax.

Printre membrii grupării specializate în evaziune fiscală se află şi primarul comunei mehedinţene Prunişor,Nandi Colvlea (PSD), la locuinţa căruia au loc percheziţii, adaugă sursele judiciare citate. De asemenea, au loc percheziţii şi la Strehaia, dar şi în localităţi din judeţele Timiş şiGorj.


This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. OK Mai mult