Acasa Actualitate-InternaInvestigatiiLumea justitiei Povestea colecţiei de bufniţe a procurorului general

Povestea colecţiei de bufniţe a procurorului general

scris de Ziua Veche
2 afisari

Procurorul general al României Laura Codruţa Kovesi le-a povestit, luni, reporterilor care au vizitat-o cu ocazia Zilei Europene a Justiţiei Civile, istoria colecţiei de bibelouri-bufniţă din biroul său.


Procurorul general a explicat şi prezenţa în biroul său a unei mici colecţii de bibelouri reprezentând bufniţe, reporterii întrebând care e povestea acesteia, mai ales că poate studenţii care i-au vizitat biroul se aşteptau să găsească o colecţie de dosare, relatează Mediafax. Eu nu mai soluţionez dosare penale, nu intră în atribuţiile mele. Foarte rar am acces la dosar la penale, doar atunci când soluţionez plângeri sau conflicte negative de competenţe”, a precizat Kovesi. Ea a explicat că are un coleg pasionat de astfel de obiecte şi că, iniţial cumpărase bufniţele pentru a i le oferi cadou acestuia. “Am cumpărat mai multe bufniţe, neavând unde să le pun, le-am aşezat acolo până urma să mă întâlnesc cu colegul, după care alte persoane, văzând bufniţele, au crezut că fac colecţie. Aşa m-am trezit cu mai multe bufniţe”, a relatat Kovesi, adăugând că “bufniţele sunt un simbol al inteligenţei”. Prin urmare, pe un dulap din spatele biroului Codruţei Kovesi tronează acum o armată de bufniţe din portelan, din ceramică sau din puf.

0 comentariu

Romeo2004 12-05-2010 - 07:23

… primatul papal, purgatoriul, infailibilitatea papala, imaculata conceptiune…

Biserica Catolica trebuie mai intai sa se lepde de ereziile papilor de dupa 1012.
Celelalte vor veni de la sine…

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. OK Mai mult