Acasa Actualitate-InternaInvestigatiiLumea justitiei Povestea unei condamnari pentru crima. 13 ani in cautarea surubelnitei ucigase

Povestea unei condamnari pentru crima. 13 ani in cautarea surubelnitei ucigase

scris de Ziua Veche
14 afisari

.Fernando Eduard Vieru a fost intemnitat, la penitenciarul Rahova, la inceputul lunii iulie 2010 pentru o crima pe care ar fi comis-o fix pe 14 iulie 1997. In afara perioadei 19 iulie-13 octombrie 1997, in care a fost retinut, respectiv arestat preventiv, Vieru a fost liber ca pasarea cerului. Ca atare, un criminal periculos a umblat linistit printre noi, avand posibilitatea sa faca si alte victime. Acum este condamnat definitiv la 15 ani de inchisoare. Verdictul final al Justitiei romane este omor calificat. Daca citeste dosarul, orice profan poate observa ca arma crimei nu a fost gasita, ca nu exista martori oculari si mai ales ca Parchetul si unele instante de judecata au stabilit vinovatia „presupunand cam cum s-a putut petrece fapta ceea ce e de neadmis”. (Am citat din Decizia nr. 3255 din 14 iunie 2004 a Inaltei Curti de Casatie si Justitie). Sa fim martori la un nou caz Tundrea?

 

 

Ce se spune in actul de acuzare

Fernando Eduard Vieru se deplasa cu autoturismul Dacia 1310 Break de culoare rosie prin cartierul Burcioaia din Adjud, l-a surprins pe minorul D.P., de 17 ani, de etnie roma, care se deplasa cu caruta pe drum si pentru motivul ca i-a blocat calea de acces i-a aplicat o lovitura de surubelnita in piept (zona costala stanga), producand moartea instantanee a acestuia..

Pe ce se bazeaza concluzia Parchetului de pe langa Tribunalul Vrancea? Sa citam. „La data de 14 iulie 1997, Politia orasului Adjud a fost sesizata de numitul Dodu Vasile ca in timp ce se intorcea cu o caruta de iarba din Lunca Siretului, zona sondelor de petrol, a gasit cazut la sol pe minorul D.P., care era decedat…Din declaratiile martorilor oculari a reiesit ca la data de 14 iulie 1997, ora 19.30, a circulat in zona numai inculpatul Vieru F.E, cu o Dacia Break de culoare rosie, iar in urma sa a circulat cu caruta victima. Dupa circa 10 minute Dacia Break s-a intors, iar martorii Dodu Vasile si Vieru Gheorghe (tatal inculpatului – n.red.) au depistat pe minorul D.P. care era decedat…Serviciu Medico-Legal Judetean Vrancea a concluzionat ca „moartea lui D.P. a fost violenta. Morfologia si topografia leziunilor pledeaza pentru producerea lor cu un corp intepator, cu o latime maxima de 4-5 mm si lungimea de cel putin 10 cm…Initial in urma primelor investigatii efectuate in cauza, au fost emise doua ipoteze si anume ca prin caderea rotii stanga fata de la caruta, victima s-a autoaccidentat, iar in cea de-a doua ipoteza, autor al omorului nu poate fi decat V.F.E, singura persoana care a circulat la ora respectiva cu autoturismul proprietate prin Lunca Siretului si s-a intersectat avand un incident cu minorul D.P., care blocase cu caruta calea sa de acces…”

Ce zice Inalta Curte in 2004

„La o analiza amanuntita si atenta a probelor rezulta ca fiind doar dovedit: doar o simpla intalnire a victimei cu inculpatul, decesul si cauza mortii victimei, folosirea unui autoturism Dacia combi rosie de catre inculpat, urmarirea victimei de-a lungul zilei de catre un autoturism Dacia combi rosie insa cu geamuri fumurii, traficul intens, de pe drumul unde a fost gasit cadavrul (drum pe care in momentul in care martorul a privit l-a vazut intamplator pe inculpat), ca instrumentul vulnerant ascutit intepator folosit putea fi o surubelnita, ca aceea pe care inculpatul o avea pentru reglarea masinii de cusut sau orice alt obiect ascutit sau surubelnita …caracterul serios si linistit al inculpatului, comportarea neschimbata a acestuia dupa eveniment. Asamblarea acestor aspecte nu conduce la o situatie din care sa se poata extrage vinovatia inculpatului”. (Trebuie mentionat ca V.F.E. era patronul unei societati comerciale care avea ca obiect de activitate croitoria, de aici si ipoteza procurorilor ca l-a omorat pe D.P. cu o surubelnita, pentru ca folosea asemenea ustensile la reglarea masinilor de cusut)..

Mai departe din ce zicea Inalta Curte in 2004: „Cum insa parchetul a lansat ipoteza ca inculpatul, in mers, cu ocazia intalnirii, ar fi intepat cu surubelnita pe victima, in mod gresit s-a respins cererea permanenta a inculpatului de a se efectua un experiment la fata locului (cum s-au facut multe altele referitor la alte aspecte)…Inculpatul a fost vazut de martor doar la dus, nu si la intors, cand de fapt a avut loc incidentul (prezumtie) ar fi fost necesar sa se verifice si alte ipoteze, sa se completeze probele pentru a extrage vinovatia singurului conducator auto vazut in zona, dar nu neaparat singurul care a trecut pe acolo….Nimeni nu si-a pus problema daca intr-adevar inculpatul este autorul omorului, de ce nu a folostit cutitul avut in masina sau de ce nu a aruncat surubelnita? De ce surubelnita considerata arma crimei are dimensiuni diferite decit cea gasita in autoturism?”

Argumentele apararii

„ In dimineata de 14.07.1997  pana dupa orele 16.00 victima a fost urmarita de o Dacie Break de culoare rosie insa cu geamuri fumurii (conform martorilor S.A, D.M, N.R., M.M.) inclusiv in piata din orasul Adjud. In fata acestor martori minorul a aratat ca este urmarit de respectiva Dacie cu geamuri fumurii si ca se teme de cei ce se afla in aceasta masina. De asemenea, este de necontestat asa cum rezulta din declaratiile martorilor, D.M. (tatal victimei) si D.M  (ruda a victimei). Anterior omorului au fost vazuti de diverse persoane la o banca din Adjud cand schimbau o suma mare in valuta si in acel moment au fost urmariti de mai multi tineri. Au mai avut un incident violent cu familia N.R anterior”…”Martora M.M. a declarat ca atunci cand a ajuns acasa, l-a gasit pe D.P. vorbind cu fiul sau. In acest timp a trecut o masina rosie care era sa dea peste ei. Dupa ce a trecut de ei, masina a oprit in capatul ulitei langa fantana. Arata ca era de fata cand decedatul le-a spus ca este nedumerit ca aceasta masina il urmareste de la Adjud, spunand ca iar il depaseste si iar sta si ca in masina respectiva era si o fata blonda. Arata martora ca masina avea geamuri fumurii”.

” Nu exista nicio persoana care sa fi vazut in vreun mod modul in care s-a produs omorul. Cea mai importanta proba a dosarului si care infirma in totalitate sustinerile acuzarii este declaratia martorului C.D. Din declaratia acestui martor rezulta ca inculpatul conducand masina s-a intersectat cu caruta victimei care circula la trap fiecare pe partea lui dreapta si atat caruta cat si masina nu s-au oprit pe loc. Martorul arata ca nu a auzit niciun zgomot, altercatie sau discutie. O alta proba care sa infirme aceasta relatare a martorului nu exista in cauza”…”Desi s-a dispus examinarea tehnico-stiintifica a tricoului victimei si a unui prosop patat gasit in autoturismul inculpatului nu s-a clarificat nimic pertinent, ci doar ca pe un prosop s-au gasit urme de sange uman ce apartin grupei de sange B3 sau AB4…”

Traseul dosarului

# Prin rechizitoriul nr.680/P/1997 din 27.12.2001 al Parchetului de pe langa Tribunalul Vrancea s-a dispus trimiterea in judecata a inculpatului Vieru Fernando Eduard pentru savarsirea infractiunii de omor prevazuta la art. 174 alin.1 Cod penal.

# Prin sentinta penala nr.349/02.12.2002 a Tribunalului Vrancea, inculpatul  Vieru Fernando Eduard

a fost achitat pentru savarsirea infractiunii de omor

# Prin decizia penala nr.525/17.09.2003 a Curtii de Apel Galati s-a admis apelul declarat de parchetul de pe langa Tribunalul Vrancea si s-a desfiintat sentinta Tribunalului Vrancea

# In rejudecare, s-a schimbat incadrarea juridica din infractiunea de omor in infractiunea de omor calificat si inculpatul a fost condamnat la o pedeapsa de 15 ani inchisoare.

# Prin decizia penala nr.3255/14.06.2004 a Inaltei Curti de Casatie si Justitie s-a admis recursul declarat de inculpatul Vieru Fernando Eduard, s-a casat decizia penala a Curtii de Apel Galati si s-a trimis cauza spre rejudecare la instanta de fond – Tribunalul Vrancea.

# In al doilea ciclu de judecata, prin sentinta penala nr.237/23.05.2005 a Tribunalului Vrancea, s-a dispus achitarea inculpatului  Vieru Fernando Eduard pentru savarsirea infractiunii de omor calificat

prin schimbarea incadrarii juridice in infractiunea de omor

# Prin decizia penala nr.74/A-03.11.2005 a Curtii de Apel Galati s-a admis apelul declarat de Parchetul de pe langa Tribunalul Vrancea, s-a desfiintat sentinta Tribunalului Vrancea si s-a dispus trimiterea cauzei spre judecare la aceeasi instanta.

# Prin sentinta penala nr.209/29.05.2006 a Tribunalului Vrancea s-a dispus achitarea inculpatului pentru savarsirea infractiunii de omor calificat

# Prin decizia penala nr.5790/04.12.2007 a Inaltei Curti de Casatie si Justities-a admis recursul declarat de Parchetul de pe langa Curtea de Apel Galati, s-a casat decizia penala nr.10/A/02.02.2007 a Curtii de Apel galati si sentinta penala nr.209/29.05.2006 a tribunalului Vrancea si s-a dispus trimiterea cauZei spre rejudecare la Tribunalul Vrancea.

# Prin sentinta penala nr.238/03.07.2009 a Tribunalului Vrancea s-a schimbat incadrarea juridica din infractiunea de omor in cea de omor calificat si, in aceasta incadrare juridica, a fost condamnat inculpatul la o pedeapsa de 15 ani inchisoare si la pedeapsa complementara a interZicerii drepturilor pe o durata de cinci ani.

# Impotriva sentintei penale nr.283/03.07.2009 a Tribunalului Vrancea, inculpatul a declarat apel, in termen legal, inculpatul V.F.E., criticand-o  pe motive de nelegalitate si neteminicie. Apel care a fost admis.

# Curtea de Apel Galati, prin deciyia penala 42/A din 2 decembrie 2009 desfiinteaza sentinta Tribunalului Vrancea si-l achita pe Vieru F. E.

# La recurs, Inaltea Curte il condamna, in iulie 2010, pe Vieru la 15 ani de inchisoare

Precedentul Tundrea

Ilie Marcel Tundrea a fost condamnat la 25 de ani de inchisoare, pentru viol si omor al Mioarei Gherasie, de 14 ani. Victima a fost violata si apoi ucisa in 16 iunie 1992, pe marginea paraului Valea Rea, sat Pojogeni, judetul Gorj.

Tundrea a executat 12 ani de inchisoare, pana in 2004, cand a fost eliberat, dupa admiterea revizuirii cazului sau. El a solicitat, de dupa gratii, sa se efectueze un test ADN, care sa demonstreze ca nu el este monstrul. Cand s-a stabilit ca nu el e criminalul, a dat statul in judecata, la CEDO.  N-a mai apucat sa vada rezultatul. A murit in ianuarie 2007, ca urmare a bolilor contactate in detentie.

Procurorii au realizat de curand ca Tundrea nu a fost autorul violului si al omorului. Ei l-au gasit pe adevaratul vinovat pe baza testelor ADN. Este un puscarias eliberat recent si care va beneficia de prescrierea faptei, care in legislatia noastra este prevazuta la 15 ani.

Vieru Fernando Eduard mai avea doi ani ca sa scape de cosmar. Fie ca ar fi sau nu vinovat. Dar daca se va dovedi un nou caz Tundrea, cine va plati? Pentru Tundrea n-a platit nimeni.

Articol aparut in saptamanlul ziuaveche.ro nr.19.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. OK Mai mult