Prințul Paul a ajuns vineri dimineață la sediul DNA Brașov, însoțit de avocatul său.
La intrarea în sediul DNA, el nu a mai dorit să facă niciun fel de comentarii.
Prințul Paul a fost externat joi de la Spitalul de Urgență Ploiești — unde se prezentase miercuri, acuzând afecțiuni cardiace — întrucât starea de sănătate a acestuia s-a ameliorat, a declarat purtătorul de cuvânt al spitalului, medicul Andrei Ilinca.
Prințului Paul i s-a făcut rău atunci când se îndrepta cu autoturismul personal spre Brașov unde urma să fie audiat de procurorii DNA într-un dosar privind retrocedările ilegale.
Curtea de Apel Braşov urmează să se pronunţe, vineri, la ora 13.00, în cazul propunerii de arestare preventivă a lui Remus Truică şi a celorlalte patru persoane vizate în dosarul retrocedărilor ilegale.
Şedinţa în care Curtea de Apel Braşov a luat în discuţie propunerea procurorilor anticorupţie de arestare preventivă a omului de afaceri Remus Truică, a directorului general al cotidianului Evenimentul Zilei, Dan Andronic, a avocatului Robert Roşu, a fostului consilier al lui Călin Popescu Tăriceanu, Marius Marcovici, şi a omului de afaceri Claudiu Mateescu, director general al dezvoltatorului imobiliar Impact, s-a încheiat joi noapte, în jurul orei 2.30, după mai bine de zece ore.