Acasa Actualitate-InternaInvestigatiiLumea justitiei Procurorul Maximilian Bălăşescu, arestat pentru 29 de zile

Procurorul Maximilian Bălăşescu, arestat pentru 29 de zile

scris de M.I.
286 Afisari

 Curtea de Apel Bucureşti a decis, în noaptea de miercuri spre joi, arestarea preventivă pentru 29 de zile a procurorului Maximilian Bălăşescu de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Ilfov, prins în flagrant de procurorii anticorupţie în timp ce primea mită 80.000 euro şi 90.000 lei de la o persoană, cercetată de acesta pentru complicitate la înşelăciune.

Procurorul Maximilian Bălăşescu a fost arestat pentru 29 de zile

”În cursul lunii ianuarie 2012, inculpatul Bălăşescu Maximilian Ion, în calitatea sa de procuror, a pretins de la un denunţător, prin intermediari, suma de 300.000 euro, în două tranşe, pentru ca în schimb să dispună ridicarea măsurilor asiguratorii luate faţă de denunţător, într-un dosar în care acesta era cercetat, alături de alte persoane, pentru complicitate la infracţiunea de înşelăciune cu consecinţe deosebit de grave. În schimbul banilor, procurorul Bălăşescu Maximilian Ion urma să dispună, cu privire la acelaşi denunţător, disjungerea cauzei şi formarea unui dosar separat în care ulterior să adopte o soluţie de scoatere de sub urmărire penală”, se arată într-un comunicat al DNA.

Procurorul Bălăşescu a primit, marţi, de la denunţător, prin intermediar, suma de 90.000 lei şi 80.000 euro, fiind prins în flagrant de procurorii DNA. Cu avizul CSM, procurorul a fost reţinut miercuri pentru 24 de ore, el fiind şi suspendat din funcţie pe durata derulării anchetei.

Banii urmau să fie daţi de un apropiat al vrăjitoarelor Vanessa şi Melissa, acestea fiind cercetate într-un dosar instrumentat de procurorul Maximilian Bălăşescu. Pe 21 decembrie 2011, Curtea de Apel Bucureşti a decis arestarea vrăjitoarelor Roxana Lider, cunoscută drept Vanessa, şi Rada Mincă – Melissa, după ce Oana Zăvoranu a făcut o reclamaţie la poliţie, în care le acuza pe cele două că au înşelat-o cu mari sume de bani.

Împreună cu Maximilian Bălăşescu, au mai fost arestaţi în noaptea de miercuri spre joi şi Marian Simirianu, care face parte din clanul Cămătarilor, el fiind condamnat în două dosare ale fraţilor Ion şi Vasile Balint, dar şi Marian Cristian Ene, finul procurorului.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. OK Mai mult

BREAKING NEWS