Acasa Actualitate-InternaInvestigatiiLumea justitiei Protest la Cotroceni. Dan Voiculescu, susținut de mii de români

Protest la Cotroceni. Dan Voiculescu, susținut de mii de români

scris de A.P.
4 afisari

Mii de români protestează la Palatul Cotroceni. Mișcarea anti-Băsescu vine în contextul controversatei încarcerări a mogulului Dan Voiculescu, condamnat la zece ani de închisoare cu executare pentru privatizarea ICA.

Protest pro-Voiculescu la Cotroceni.

Deși inițial la Antena 3 s-a anunțat că nu va fi vorba de un protest, ci de o „plimbare”, oamenii scandează „Demisia!”, „Ieși afară, javră ordinară!”, „Țara noastră nu-i moșia voastră” la adresa șefului statului și poartă steaguri, pancarte și eșarfe tricolore.

În majoritate pensionari, protestatarii se mișcă încontinuu pe strada din fața Palatului Cotroceni.

Circulația în zonă a fost completă blocată, în împrejurimi fiind dispuse importante forțe de ordine. În fața porții principale a Palatului Cotroceni se află un cordon de jandarmi, toți purtând echipament de intervenție.

La un moment dat, câțiva participanți i-au bruscat pe reporterii unor posturi de televiziune.

La locul manifestării a sosit și realizatorul Mircea Badea, care a fost întâmpinat cu aplauze de către protestatari.

81 comentarii

MI-5 10-08-2014 - 19:28

Un proverb chinezesc spune:
„Cand soarecele este pus cu spatele la zid, si el poate sa muste o pisica”…

Doar ca in acest caz nu este un soarece ci ditamai hipopotamul…
Cand se va porni va fi prapad.

Cretinu USD-USL-PSD 11-08-2014 - 09:25

Asa e!!! Cand voinicii pensionari or sa sara ca tigrii si leoaicele suple care casca gura la A3 vor porni la atac va f jale! Va fi prapad numa sa nu fie cald afara ca sale vina rau. Pentru varan, Inaite! Atacati cretinii mei!

UnUL 11-08-2014 - 09:43

🙂

georg 11-08-2014 - 11:12

aferim

Pribeagul 10-08-2014 - 19:38

Condamnarea lui Voiculescu este doar incidentul care a declansat din nou miscarea Jos Basescu! Miscarea este veche, miscarea este profunda si pune in evidenta demnitatea nationala, care va fi grav terfelita daca Basescu cel Mizarabil, Stapinul mafiotilor, reuseste sa-si duca la termen mandatul.

Asadar romani, pentru demnitatea noastra: Jos Basescu!

Pribeagul 10-08-2014 - 19:40

PS
Prin Basescu, Roamnia a ajuns un stat mafiot!

Jos Basescu!

jan dinu 10-08-2014 - 19:47

LASA bah vrajeala … itzi ies flacari de minciuni prin ochi !!
JD-USA

Pribeagul 10-08-2014 - 20:39

Face-l-ar soric flacarile din ochi mei! 🙂

ancuta 10-08-2014 - 20:41

Mai Jane, ma uimesti ce vocabule scoti!!!!!!!!

UnUL 10-08-2014 - 20:04

Te referi la grupul ala de cretini protestatari de profesie și de mercenari plătiți din banii lui Felix și al PSD-ului care zgribuleau prin Piața Universității răcnind împotriva guvernului Boc, și pe care Antenele îi dădeau pe post din diferite unghiuri ca să pară zeci de mii când ei nu erau nici 1000? Desigur, sunt cam aceiași dobitoci și acum, care nu merită luați în seamă.

urbos 10-08-2014 - 19:43

N-are legatura decat tangential cu arestarea lui Voiculescu.
In primul rand, lepadatura de la Cotroceniu e ILEGAL in functie, milioane de romani l-au demis pe animal, iar ura asta nu se domoleste de la sine.
Asadar orice miscare e in primul rand impotriva regimului Dementului Basescu, si ce se intampla acum este o ocazie. Si orice ocazie este de luat in seama, pentru cei care-l vor pe Basescu MORT, impreuna cu sistemul pe care l-a creat.
Sint deci mai multe niveluri pentru protestul asta, dintre care ultimul, ar putea fi pentru Voiculescu. Primul motiv e anti-Basescu, al doilea e impotriva abuzurilor sistemului si a „Justitiei” aservite Kiorului, apoi abuzul impotriva Antenei3 si pe ultimul loc, eventual Voiculescu.

UnUL 10-08-2014 - 20:05

În primul rând tu ești purtător ilegal de creier – chiar dacă nu e funcțional.

Ionel 10-08-2014 - 20:10

@UnUl: Si tu esti purtator legal de gargauni in creier produs prin experimente genetice in laboratoarele basiste. In curand ai sa decolezi ca Apolo 13. Sper ca stii ce a fost cu Apolo 13 daca mai ai memorie.

UnUL 10-08-2014 - 20:15

Tu vorbești, securist și copil de securist împuțit, leguminoasă infectă din familia lui Mazăre?

UnUL 10-08-2014 - 22:03

Te pomenești că erai unul dintre cei 17 manifestanți din Constanța.

georg 11-08-2014 - 11:14

cat de cretin e urbos asta…bai da stie livcheaua sa si scrie?sau i le scrie altcineva…ineptiile evident

jan dinu 10-08-2014 - 22:10

— Doliu national —
Pentru acest cumplit Varan
Deligventiii’s pe maidan
Pentru marele sharlatan !!
JD-USA

UnUL 10-08-2014 - 22:42

Libertatile pentru care se plimba Mircea Badea
de Vlad Mixich HotNews.ro
Duminică, 10 august 2014, 12:35

Mircea Badea se plimbă pentru libertatea securistului-turnător Dan Voiculescu de a fura.
Dan Voiculescu a cumpărat de la statul român, în cea mai exclusivistă zonă din Bucureşti, un teren de 36.676 metri pătraţi pentru doar 104.730 de euro. În aceeaşi perioadă mii de români tineri se îndatorau pe viaţă la bănci pentru a cumpăra cu aceeaşi sumă o cutie de 100 metri pătraţi într-un bloc comunist.

Mircea Badea se plimbă pentru libertatea patronului său Dan Voiculescu de a-şi bate joc de românii simpli.
Pentru a-şi amâna procedural procesul, Dan Voiculescu a demisionat de două ori din Parlamentul României. Ultima oară a făcut-o la doar două luni după ce a fost votat de oameni care l-au crezut pe cuvânt.

Mircea Badea se plimbă pentru libertatea lui de a porcăi în public, de a batjocori şi înjura în fiecare zi în faţa a sute de mii de oameni pe oricine doreşte.
E suficient ca într-o zi să ai o opinie diferită de a lui şi gata: nu contează că eşti scriitor, sportiv, profesor sau un simplu angajat. Mircea Badea va arunca o găleată de lături peste numele oricui.

Mircea Badea se plimbă pentru libertatea prietenului său Mihai Gâdea de a organiza linşaje televizate la oră de maximă audienţă.
S-a întâmplat de mai multe ori, ţinta nefiind doar politicienii. I s-a întâmplat lui Andrei Pleşu, i s-a întâmplat lui Mircea Cărtărescu, s-a întâmplat unor oameni, până atunci anonimi, a căror singură vină era că încercau să-şi facă meseria.

Mircea Badea se plimbă pentru libertatea de a-şi minţi colegii din televiziunea în care lucrează.
De mai bine de două zile vedetele Antenei 3 susţin că postul lor este confiscat. Principiul de bază al propagandei spune că orice minciună repetată de o mie de ori devine un adevăr. Am văzut cum câţiva reporteri care lucrează la Antena 3 au căzut în capcana acestei minciuni.
Nu postul Antena 3 este confiscat. Ci averea lui Dan Voiculescu. Mircea Badea s-a lăudat întotdeauna cu independenţa financiară a televiziunii la care lucrează. Consecutiv, confiscarea averii lui Dan Voiculescu nu ar trebui să afecteze funcţionarea Antenei 3.
Licenţa de emisie sau echipamentul tehnic al televiziunii nu va fi confiscat. Antena 3 poate emite liniştită din aceeaşi clădire. Va trebui doar să plătească chirie noului proprietar, statul român.

Mircea Badea se plimbă pentru libertatea de a m a n i p u l a, de a mistifica, de a ameninţa.
Din păcate nu este singurul care face asta. Exemplul lui a făcut pui în toate taberele politice şi în multe alte televiziuni de ştiri. Dar Badea este singurul care face în public o plimbare pentru toate aceste practici.
Nu credeam că voi fi nevoit să povestesc vreodată asta. Nu cu mult timp în urmă am nimerit la o cină cu unul dintre dirijorii Antenei 3. Nu-i pot spune numele, căci cadrul era privat.
După câteva pahare de vin, omul s-a tras lângă mine, m-a privit drept în ochi şi mi-a spus: „Eu îmi fac foarte bine meseria. Ştii care e meseria mea? Să m a n i p u l e z. În fiecare seară m a n i p u l e z câteva milioane de oameni. Şi sunt foarte bun la asta”.
Pentru această libertate se plimbă Mircea Badea

Paul din Ohio 10-08-2014 - 23:17

UnUL,
Basecul tau va ajunge la inchisoare ca si Voiculescu. Ba’secu a luat bani seriosi pentru instrainarea flotei Romaniei (deci a adus un PREJUDICIU major statului), a obtinut pentru sine „foloase necuvenite” in timp ce era primar (casa din Mihaileanu), a manipulat „oameni de afaceri” pentru a da fiicelor lui apartamente si salarii (acei „oameni de afaceri” au fost feriti de catre „justitia independenta” a lui Ba’secu de a raspunde pentru actele lor ilegale), a favorizat grupuri INFRACTIONALE mafiote rusesti ca ALRO Slatina si, GAZPROM de la care fiica lui, Ioana, a obtinut bani pentru mosia Nana!

UnUL 10-08-2014 - 23:59

Paulică ai și tu câțeva idei fixe – și tâmpe.
Dar acum nu era vorba de Băsescu

digital 11-08-2014 - 00:20

așa e mă boule, era vorba despre vaca de mătta!

UnUL 11-08-2014 - 00:22

Obsesia mamelor la avortonul de serviciu, crescut la casa de copii.

Paul din Ohio 11-08-2014 - 00:24

UnULe,
Era vorba despre TOTI infractorii, inclusiv cei care inca nu au ajuns la inchisoare din cauza manipularii securist-KGBiste a „justitiei” din Romania (Ba’secu).

Paul din Ohio 11-08-2014 - 00:30

UnULe,
Era vorba despre TOTI infractorii, inclusiv cei care inca nu au ajuns la inchisoare din cauza manip-ularii securist-KGBiste a „justitiei” din Romania (Ba’secu).

UnUL 11-08-2014 - 00:33

Justiția din românia începe să redevină justiție, și un merit esențial pentru asta îl are dl. Băsescu.

Paul din Ohio 11-08-2014 - 00:49

UnULe,
Din pacate asazisa „justitie” din Romania devine din ce in ce mai unidirectionala, adica stalinista. Acele mii de oameni nu il suporta pe securistul Voiculescu, care probabil ca are pacatele lui, dar il vor pe Ba’secul tau si sleahta lui AFARA, asa cum l-au votat peste 7 milioane de romani (probabil majoritatea celor care au votat, nu cum sustine Rus si securitatea). Il vor afara de la Cotroceni si judecat pentru grave fapte de CORUPTIE.

Antibasistul 11-08-2014 - 01:11

Justiția romana incepe sa devina justiție numai atunci cind il baga pe Basescu 20 de ani la puscarie!!!!!

UnUL 11-08-2014 - 09:37

Paulică, probabil că așa se vede din Ohio : e prea mare distanța și se vede neclar și deformat.
Iar povestea cu cele 7,4 milioane repetată de-a-nboulea, contra evidenței, devine exasperantă (și oricum n-are legătură cu justiția).

georg 11-08-2014 - 12:37

paule din ohaio,cine te-a dezlagat bre de la iesle…patruped cretin

pathfinder 11-08-2014 - 13:04

Da ce-ti da impresia ca-i dezlegat?!?

teo 11-08-2014 - 10:21

EXACT ADEVARAT ! FELICITARI AUTORULUI !

UnUL 10-08-2014 - 23:59

Răul făcut de Voiculescu și de ”vedetele” sale, nu va putea fi plătit cu 10 ani de pușcărie. Asanarea morală după prăpădul făcut în societate nu va putea fi reparat decât în timp. Dar faptul că turnătorul, devalizatorul, șantajistul Felix a fost trimis la răcoare reprezintă o victorie uriașă a justiției și un semn clar de evoluție a societății. Antena 3 nu va dispărea prea repede, iar ”spiritul” ei otrăvit va dăinui încă multă vreme în mințile pe care le-a deformat, le-a ciuntit și le-a alimentat cu minciuni, manipulări grosiere și mai ales, cu ura absolută. (Angela Tocilă)

Ionel 11-08-2014 - 09:31

Huaaaaa1

UnUL 11-08-2014 - 09:38

Te stâng pantofii, Ionelaș, de răcnești în halul ăsta?

UnUL 11-08-2014 - 09:39

„strâng”

Ionel 11-08-2014 - 10:20

Eu doar te alintam, tantalaule!

Ionel 11-08-2014 - 10:21

La fel cum mangai un catelus pe cap.

Titircă Inimăbună 11-08-2014 - 00:01

REVOLUTIA ROMANA UPDATE

La caderea noptii 1 milion de romani au iesit in strada / Puscaria daramata / Eroul Antonescu eliberat / Basescu a fugit din tara

La aceasta ora Palatul Cotroceni se afla in mana revolutionarilor. Brigazile secrete de antibasisti nu au putut impiedica fuga fostului presedinte compromis. Urma lui Basescu a fost pierduta in Andorra. Inainte sa fuga a promis 100E de caciula apoi o mie. Principalele partide s-au pus de acord cu numirea lui Antonescu presedinte interimar. Basescu a fugit cu 1 miliard de euro Interpolul a fost informat. Vom reveni cu amanunte dupa sesiunea extraordinara a camerelor reunite din aceasta dimineata.

Titircă Inimăbună 11-08-2014 - 00:09

sorry – a se citi EROUL VOICULESCU

UnUL 11-08-2014 - 00:13

Titircă dragă, de ce nu scrii literatură? Cu imaginația dumitale, succesul ar fi garantat.

Mircea 11-08-2014 - 09:36

🙂

nae girimea 11-08-2014 - 10:04

„Protest la Cotroceni. Dan Voiculescu, susținut de mii de români”
Fals : s-a manifestat pt libertatea presei , amenintata prin sechestrul pus in urma „procesului” lui Voiculescu . Iar asta se pare ca a fost miza principala .
In orice caz o plimbare trebuie facuta si pe la Ambasada Americana intrucit
SUA sint responsabile pt instaurarea si sprijinirea regimului si justitiei bashiste .

- - प्रिंस Parpanghel Carpathian LORD 11-08-2014 - 11:41

SCRISOARE a partenerei de viaţă a lui Dan Voiculescu către FEMEILE din România

Autor: Filip Stan

DAN VOICULESCU a fost condamnat la 10 ani de închisoare în dosarul ICA, pentru evaziune fiscală, şi a început deja ispăşirea pedepsei. Partenera sa de viaţă, Liana Voiculescu, a adresat o scrisoare deschisă „doamnelor din România”, în care explică ce au însemnat pentru ea ultimii ani, în care Dan Voiculescu a fost „constant în bătaia puştilor” preşedintelui Traian Băsescu.
0 1

0 4Comenteaza
Liana Voiculescu este de ani buni partenera de viaţă a lui Dan Voiculescu, dar nu sunt căsătoriţi

În scrisoarea deschisă, Liana Voiculescu face trimitere la ameninţările adresate în trecut de Traian Băsescu senatoarei Gabriela Firea, căreia i-a transmis că într-o zi ar putea să nu îşi mai găsească bărbatul acasă, şi îl califică pe preşedintele ţării drept un om „josnic”, care are ca scop doar „distrugerea oamenilor” şi „subjugarea” lor.

Vă prezentăm integral scrisoarea Lianei Voiculescu, publicată în Jurnalul Naţional:

„Doamnelor din România, acelora care cu credinţă şi dăruire vă îngrijiţi copiii şi şoţii, dumneavoastră, cele multe milioane de femei, care zi de zi creaţi o punte de iubire către cei dragi şi pentru ei, vă încredinţez următoarele gânduri:

Eu sunt cea care mă aflu în situaţia de a nu-mi mai găsi bărbatul acasă, aşă cum a ameninţat Băsescu la TV o senatoare. Nu i s-a întâmplat ei, şi poate nici dumneavoastră. Dar dacă credeţi că nu urmaţi, atunci staţi liniştite, dormiţi fără griji. Eu nu mai pot. Mor şi apoi mă trezesc în fiecare clipă, de aproape doi ani, gândindu-mă că s-ar putea să fie ultima petrecută lângă omul meu. E trist, foarte trist! Cu toate acestea, ca să ai lânga tine pe cel mai puternic bărbat din ţara asta e foarte mult. El e singurul care a mers până la capăt în lupta cu Băsescu şi a stat constant în bătaia puştilor acestuia.

Dar chiar şi aşa, având toate forţele supreme ale statului, serviciile secrete, vârfurile justiţiei, Băsescu a reuşit cu greu să-i suprime libertatea. Să ai toate pârghiile şi abia, abia să reuşeşti în răzbunarea plănuită! Cât de mic poate să fie, dacă şi-a făcut un scop din a distruge? Cât de josnic să fii să ai ca misiune DISTRUGEREA OAMENILOR, SUBJUGAREA LOR?

Credeţi-mă, în nemernicia lui de neom a uitat de DUMNEZEU. Acest neom n-are NIMIC SFANT. Vă daţi seama cât de gol e pe dinăuntru, cât de trist… Dar Dumnezeu are grijă: nelegiuirile se plătesc întotdeauna. Nimeni nu pleacă Dincolo fără să plătească aici! Doamnele mele, mărturisesc că eu n-am să-i fac nici un rău faptic, eu doar îl rog pe DUMNEZEU să-i dea atât cât merită, lui, familiei lui, cât şi tuturor acelora care într-un mod mârşav au contribuit la condamnarea lui Dan Voiculescu şi a colegilor săi.

Când ai pârghiile în mână, ca şef de stat, e normal să faci mult bine şi nicidecum atâta rău, aşa cum a facut Băsescu poporului român. Dar el nu-i în stare să fie dedicat semenilor fiindcă frustrările sale îl fac să fie într-un permanent conflict cu el însuşi.

Doamnelor de bună credinţă din ţara asta, vă doresc să vă ocrotească Dumnezeu şi, în timp ce vegheaţi la liniştea iubirilor de acasă, să luaţi aminte: „SOMNUL NAŢIUNII NAŞTE MONŞTRI”!

Cu deplina solidaritate şi speranţă pentru femeile minunate ale acestei ţări,
Liana Voiculescu”
sursa RTV

pathfinder 11-08-2014 - 12:07

Baba crestina:
” … eu doar îl rog pe DUMNEZEU să-i dea atât cât merită, lui, familiei lui …”

Ma rog, presupunand prin absurd ca Baxe e de vina pentru ca Varanu’ a facut nelegiuiri, ce treaba are familia lui cu cazul in speta?!?

Virgiliu Soare 11-08-2014 - 16:10

Miscarea galagioasa pro-Voiculescu initiata de zurbagiul acefal Mircea Badea si prea-cucernicul cu mintile aiurea zis si Popa Duhu (l-am pomenit pe ultra-langurosul plangacios, Mihai Gadea ) a fost initiata si finantata de Mafia al carei corifeu era ex-patronul firmei Crescent, unul din cei care s-au ridicat pe deturnarea in folos propriu si al ciracilor lor a fondurilor comertului exterior al Romaniei, care n-au mai ajuns unde trebuia dupa 25 Decembrie 1989 pana in prezent. Succesul justitiei romane cu acest fapt de imensa dreptate i-a bagat in sperieti. Apelul disperat la libertatea absoluta pentru cutezanta dumnealor si la dreptatea divina pentru linistea familiilor dumnealor le este propiu, dat fiind ca timp de 25 de ani nu au dat socoteala nimanui. Loviturile de maciuca surde si asurde pe care le indreapta contra inflexibilitatii la pungile si la rugile lor spre a fi pasuiti de domnul Traian D. Basescu care nu intervine in treburile justiiei au inceput deja sa sune a gol. Domnul Basescu mai are trei luni de mandat, unde nu are nici un interes sa mai raspunda unor latraturi izolate. Doar omul lor din fruntea Guvernului, elevul docil al profesorului inculpat Adrian Nastase, domnul V. V. Ponta le mai cauta in coarne sperand sa castige alegerile din toamna pentru a da liber la furat (asa cum se intampla in anii 1990-1996, respectiv 2000-2004). Nu conteaza pentru dansii ca Romania a intrat intre timp in concertul Comunitatii Europene si prin aceasta in cel al tarilor civilizate. Revenirea la izolarea Romaniei inceputa cu sarg cu prilejul celei de-a doua suspendari orchestrata cu multa fanfara si clabuci de Varanul-Infractor (careia i-a cazut victima in propriul partid doar oblomovianul personaj, Antonescu Crin) se crede inca posibila. Noi il avertizam pe Micul Ginere ca aceste fapte nu mai sunt de actualitate. E bine sa reflecteze si dumnealui la aceasta, pentru nu se trezi gavarind in locul obscur fara lampioane si flas-uri, fara girofaruri care sa-l protejeze ci doar cele menite sa-l ascunda cat mai adanc… Mai are inca timp. Pana nu va fi prea tarziu…

ancuta 11-08-2014 - 16:13

Ca hemoroiDAN sunt multi care au facut averi doar pe seama ascunderii castigurilor, ca prada de razboi, in perioada ian.-martie 1990, pana la incheierea anului financiar fiscal international:
– securisti economisti la sucursalele externe ale ICE-urilor;
– secretari de ambasade, pe contracte;
– curve (masculine + feminine) ale DIE:
– directori generali si adjuncti ai ICE-urilor;
– 3,147det (masochisti(e) minusculi(e) care culegeau firimiturile si laba aruncata de la cei enumerati).

Antibasistul 12-08-2014 - 15:36

Securistule basist V. SOARE, baga-ți in kur propaganda mincinoasa basista si dispari!!!!

UnUL 12-08-2014 - 12:25

Liviu Avram, Bale de varan. Ce lasă Dan Voiculescu în urma lui. Adevărul, 11 august 2014

Cristian Tudor Popescu nici nu bănuia ce forţă de premoniţie avea atunci când a lipit pe fruntea lui Dan Voiculescu eticheta de varan. L-o fi inspirat, atunci, ticul mogulului de a scoate mereu vârful limbii printre buze. Însă ce s-a întâmplat după întemniţarea sa arată că porecla e perfect congruentă cu realitatea.
Teleenciclopedia. Varanul este o reptilă uriaşă – poate atinge până la 3 metri lungime – care trăieşte în insula indoneziană Komodo. Este un animal carnivor şi feroce, care nu are, practic, niciun duşman natural. Se hrăneşte, de regulă, cu mamifere mici, păsări, şerpi, dar e capabil să ucidă şi animale mai mari.
Când victima e mai puternică decât el, varanul are o tehnică aparte de a o doborî. Îşi înfige colţii în carnea sa, aşteaptă câteva secunde, apoi se retrage liniştit şi aşteaptă. Saliva varanului conţine numeroase bacterii şi toxine care, odată pătrunse în carnea şi în sângele victimei, o paralizează în scurt timp. Dacă animalul atacat are anticorpi suficient de puternici, are şanse să scape. Dacă nu, după ce saliva îşi face treaba, varanul se întoarce şi îşi devorează prada. Şi Teleenciclopedia se termină aici.
Mie mi-a plăcut seninătatea cu care Dan Voiculescu s-a retras liniştit în spatele gratiilor. A evocat varza cu cârnaţi mâncată decuseară, stropită cu câteva pahare de vin, şi-a amintit cu nostalgie de WC-ul copilăriei şi dus a fost. Însă balele lăsate în urmă au început deja să-şi facă treaba.
Colţii fuseseră înfipţi de mult. Cam din vremea în care omul care dosise o mică avere din afacerile Securităţii şi-a scos banii la lumină şi a început să pună, cu o mână în buzunar şi cu alta prin buzunarele statului, temelia imperiului economic şi mediatic de mai târziu. O muşcătură zdravănă se vede încă pe coapsa Partidului Social Democrat, de care partidul varanului s-a agăţat întotdeauna la guvernare, deşi n-a participat niciodată la alegeri pe propriile forţe. Un canin bine ascuţit s-a înfipt şi în greabănul Institutului de Cercetări Alimentare, secţionând acolo artere vitale şi nervi fundamentali. Şi cine mai ştie prin câte alte locuri nu şi-a mai înfipt varanul dinţii în ultimele două decenii, locuri pe care acum nici nu le ştim, nici nu le bănuim.

UnUL 12-08-2014 - 12:27

Vinerea trecută, varanul a fost îndepărtat de pe trupul victimei pentru cel puţin trei ani şi jumătate. Dar bacteriile şi toxinele au rămas la locul lor şi îşi văd de treabă. Iar una dintre cele mai eficiente molecule de toxină este, după o expresie a lui Gabriel Liiceanu, „organizarea urii”, administrată metodic, seară de seară, de Antena 3. Apogeul a fost atins săptămâna trecută, înainte şi după verdict. Ca unul care cunoaşte dosarul ICA (şi asta o recunoaşte însuşi Dan Voiculescu), eu ştiu foarte bine ce minciuni colosale şi ce intoxicări fabuloase a lansat Antena 3 în aşteptarea şi după aflarea sentinţei – de ar fi fost nevoie de o altă televiziune în sine care să le demonteze. Din păcate, telespectatorii nu au acces la documente juridice şi sunt victime sigure ale jurnaliştilor care mint cu metodă şi m a n i p u l e a ză cu frenezie, securizaţi de un CNA total debil.
Prin urmare, n-ar trebui să mire pe nimeni numărul celor care s-au strâns duminică la „plimbarea” de la Cotroceni – şi care a fost o impecabilă acţiune de m a n i p u la r e. În spontaneitatea ei, să-i lăsăm să creadă pe proşti, dacă asta le oferă confortul intelectual necesar. Mai important e să vedem că locul acţiunii, Palatul Cotroceni, are o puternică însemnătate simbolică. Din 6 mai 2010, când s-a anunţat curba de sacrificiu, orice acţiune împotriva preşedintelui Băsescu are şanse să strângă un număr semnificativ de revoltaţi. Mă întreb câţi s-ar fi strâns dacă se organiza protestul la DNA, la CSM sau la Curtea de Apel, unde s-a pronunţat sentinţa.
Mobilul acţiunii s-a bazat el însuşi pe o minciună. Sechestrele dispuse de instanţă nu vizează confiscarea Antenei 3, după cum sună bocetele de pe post, ci a unui imobil aparţinând Grivco, firmă participantă la fraudă. Sigur, va fi puţin deranj pe la Antene, pentru că vor avea de plătit chirie – mai întâi statului, apoi viitorului proprietar al clădirii, după ce va fi vândută la licitaţie. Sau, dacă chiria li se va părea prea mare, n-au decât să se mute – că doar s-au mai mutat televiziuni în România, ba chiar de pe o zi pe alta şi în condiţii mult mai dramatice.
Aşa încât e de aşteptat ca, în perioada următoare, noi şi noi şuvoaie de bacterii şi de toxine să se reverse pe ecranele televizoarelor. Rămâne de văzut dacă victima – în cazul de faţă, statul român – are suficienţi anticorpi în aşa fel încât să anihileze balele şi, la întoarcere, varanului să nu-i mai rămână nimic de devorat.

- - प्रिंस Parpanghel Carpathian LORD 12-08-2014 - 12:59

Ai uitat , kanalie bhasista sa precizezi sursa, COPIOSULE,
Pe tine mintea, nu te duce la asemenea postari , neavand decat lexicul unui dascal de gimnaziu plus textele standard din ,, MANUALUL PROPAGANDISTULUI de Volcov in editia adaugata din 1954.
La orice text asa zis personal se regasesc 7/8 taguri, niciodata mai mult !

CONGO 12-08-2014 - 13:57

Varanilor, destul ati supt sangele poporului!
La mititica cu totii!

UnUL 12-08-2014 - 14:28

Tu ești chiar tâmpit sau suferi de orbul găinilor : Liviu Avram, în Adevărul : scrie clar !!!

salut 12-08-2014 - 14:47

Kktel, iar ai pus deo furaciune. Trec peste faptul ca ambele postari n-au ghilimele- si ce bale la gura faceai de latrat pentru ghilimelele lui Ponta !

Dar asa, telectualiceste, a la Cluj, kktel, fara ghilimele, ai lasat prima postare cu numele autorului ….
….dar la a doua n-ai mai pus nimic, ca si cum ai fi comentat matale. Sa nu mai zica lumea ca esti prostu’ satului, capabil numai de „ba nu, ba tu”….
…..dupa care, sluga hoata, cand esti prins cu mana in buzunarul omului , zici ca scrie clar numele autorului.

UnUL 12-08-2014 - 14:52

Boule, a doua este partea a doua a aceluiași articol; trebuia să fii tâmpit să nu-ți dai seama că e o continuare.. Și când dau un articol întreg, cu autor, ziar și dată, fără să mai intervin eu, nu pun niciodată ghilimele, tâmpițel..

pathfinder 12-08-2014 - 15:02

„…trebuia să fii tâmpit să nu-ți dai seama că e o continuare.”

Pai nu si-a dat seama.
Pe cale de consecinta este … citit!
Q.E.D.

- - प्रिंस Parpanghel Carpathian LORD 12-08-2014 - 15:24

MINCINOSULE ….ORBULE ….EXCROCULE …
unde s c r i e ,pe postarea de la 12,27 ? ? ?
poate este imprimata pe verso !
Oricum , mintea ta tembelizata , nu
produce asa ceva !
Dascal de tara …UBB -ist ? ! ?
EXCROCULE …. PEDELEPRA ….
MINCINOSULE …

Antibasistul 12-08-2014 - 13:53

Basistul un NUL nebunul, va fi indepartat, PENTRU TOTDEAUNA, in doua luni de pe trupul victimei, lumea asta!!!!!!!

CONGO 12-08-2014 - 13:59

Varanistule, reptiloidule, huooooooooooo!

UnUL 12-08-2014 - 14:30

Te isterizași, pui bălos de Varan?

UnUL 12-08-2014 - 15:41

Pentru tâmpiți ca tine ar trebui să scrie; oricine are un pic de creier vede că e continuarea postării anterioare. Cum nu intra postarea, am împărțit-o în două să văd unde e problema, și într-adevăr în partea a 2-a am găsit cuvântul m a n i p u l a r e, pe care l-am despărțit ca să poată fi acceptată postarea.

UnUL 12-08-2014 - 15:42

Evident, era un răspuns pentru imbecilul de Pârțanghel.

- - प्रिंस Parpanghel Carpathian LORD 12-08-2014 - 15:46

…Tu ai dreptul sa impartzi doar labiile metty,
…Propagandist nenorocit si MINCINOS !
…PEDELEPRA !

UnUL 12-08-2014 - 15:52

Deci tu decretezi cine ce drepturi are, Prostanghel ? Iar cei 7 ani de-acasă nu intră în mod sigur în multiplele tale calificări, studii, etc.

UnUL 12-08-2014 - 12:29

Protestul ilegal al Antena 3 este o mineriadă împotriva celor care îşi doresc să trăiască într-o ţară normală
Autor: Mălin Bot | luni, 11 august 2014

In iunie 1990, Miron Cozma, chemat si protejat de Ion Iliescu, coordona minerii impotriva celor care cereau sa traiasca intr-o tara eliberata complet de comunism, comunisti si securisti. Oameni care se zbateau pentru o ţară normală au avut de suferit.
Violentele minerilor erau aplaudate de victimele propagandei iliesciene carora Iliescu le spunea ca minerii au ”plantat panselute” in Piata Universitatii.
În august 2014, Mircea Badea şi Mihai Gadea, sustinuti si protejati de prim-ministrul Victor Ponta, au organizat o mineriada impotriva statului de drept m a n i p u l a n d vreo 2.000 de persoane, majoritatea pensionari care aplaudau minerii in 1990, sa fie in strada in numele unei minciuni, pus si simplu: inexistenta inchidere a postului Antena 3.
Adevaratul motiv al protestului: cazarea unui infractor la penitenciar, confiscarea bunurilor lui pentru recuperarea pagubei facuta statului si teama ca dosarele de santaj din spate vor produce noi consecinte.
”Minerii” lui Badea, acest Miron Cozma al audiovizualului, au agresat ziaristii altor televiziuni, transformand in fapte concrete, grave, incitarile la ura cu care sunt injectati de ani de zile prin postul infractorului Dan Voiculescu. Incitari pe care, teoretic, le interzice Legea Audiovizualului. A fost posibil sa produca violenta in strada pentru ca politrucii lui Victor Ponta din CNA au tolerat incalcarea legii.
Protestul ilegal de duminica nu este mimic altceva decat o noua mineriada, de data aceasta indreptata impotriva tuturor celor care sustin ideea de stat de drept: magistrati, politicieni, lideri de opinie si chiar reporteri de la televiziunile unde cazuri ca ICA au fost tratate corect.
Oameni care se zbat pentru o ţara normală au din nou de suferit.
Romania lui Victor Ponta, din 2014, incepe sa semene cu Romania lui Ion Iliescu din 1990 si nu cred ca e intamplatoare aceasta asemanare.

Ionel 12-08-2014 - 13:05

Si tanti Macovei ce facea? Ca au iesit fraierii pe targa direct la reanimare! Ha! Ha! Ha!

UnUL 12-08-2014 - 14:35

??? Voiai să spui ceva???

Antibasistul 12-08-2014 - 13:57

Securistule basist un NUL, baga-ți in kur propaganda basista mincinoasa si DISPARI!!!

UnUL 12-08-2014 - 14:35

– copy-paste nr. 73

Antibasistul 12-08-2014 - 15:27

Ma c…c pe tine!!!

UnUL 12-08-2014 - 15:43

„mă c** pe tine” – copy-paste nr. 3813

mircea 12-08-2014 - 14:21

bai telectual de balegar, Boulete tu dupa tot ce dai din tine prea aduci cu ZARONI,ia cautate la ADN poate o sa ai surprize-surprize,tu protejezi boii,vitele,gorilele,rumegatoarele , vacarii,gascarii,marlanii si ,mitocanii.Esty un cumunist devotat cauzey supreme da grajd

UnUL 12-08-2014 - 14:37

O nouă postare cretină, fără cap, fără coadă, fără logică, marca mirciulică.
Angajează-ți un traducător în română!

UnUL 12-08-2014 - 14:34

Varanul face pui: unul mai furibund și mai idiot ca altul.

UnUL 12-08-2014 - 14:38

SISTEMUL începe să fie încorsetat. De gratii și confiscări. Meritul lui Traian Băsescu.
Autor: Dan Andronic, EVZ, duminică, 10 august 2014

Știți ce i-a speriat cel mai tare? Asprimea pedepsei și confiscarea extinsă a averii. Sunt convins că dacă Dan Voiculescu lua doar 2-3 de ani de închisoare și nu i se confisca averea până la concurența sumei de 60 de milioane de euro, SISTEMUL nu era șocat. Încă un mogul care a picat într-o bătălie politică, și-ar fi spus în fața unui pahar de șpriț scump și câteva mezelicuri, trăgând la final și o concluzie: înseamnă că s-a făcut loc pe piață pentru următorul! Pentru că în materie de moguli cu valență media-politico-industriale funcționează legile economiei de piață impecabil: nici un loc liber nu rămâne neocupat.
Asistaseră de pe margine la zbaterile lui Patriciu, Vîntu, Nicolae, Popoviciu, Copos, Becali, Iordache și mulți alții, pe care i-au și uitat, și de la fiecare învățaseră câte ceva. Pe nesimțite se consolidase un set de reguli care păreau singurul îndrumar pentru supraviețuire. Numai că a venit decizia instanței în cazul Voiculescu și tot ceea ce știau s-a dus pe apa sâmbetei!
În primul rând asprimea pedepsei a arătat că începe să se intre într-o zonă în care lucrurile nu pot fi considerate controlabile. Dacă un om de talia lui Dan Voiculescu, cu mulți avocați, dar și mai mulți bani, plus influență politică și mediatică uriașă primește o asemenea pedeapsă, ce mai poate spera un banal miliardar cu rădăcinile averii în retrocedări și privatizări timpurii?! Se poate aștepta la mult mai rău, nu-i așa? Tot cazul Voiculescu a demonstrat că vechile rețele de influențare a actului de Justiție nu mai există, sau cel puțin nu se mai pot manifesta la un asemenea nivel. Bălăbăneala dosarului prin diverse instanțe timp de șase ani s-a făcut exclusiv prin demisii din Parlament, fără obișnuitele tertipuri avocățești, gen sesizări la Curtea Constituțională sau recuzarea instanței.
Partea care dă SISTEMULUI fiori pe spate este însă mult mai prozaică: privatizările din ultimii 15 de ani, adică de la începutul guvernării Năstase încoace, încep să fie luate la bani mărunți de către DNA și pedepsite de instanță. Iar transpirație devine rece chiar și în zilele astea de vară pentru că începutul marilor averi din România cam atunci încep să fie conturat. Știți vreun miliardar care să nu fi cumpărat ieftin de la Stat? Eu, nu! În acei ani pare că s-a fundamentat o nouă lege a economiei de piață post-decembriste: cu cât ai mai mulți bani, cu atât mai mic trebuie să fie prețul de achiziție al vreunui activ. După care, odată trecut în proprietate privată, bunul capăta puteri magice și începeau să-i crească zerouri în coadă.
Nu credeți? Vă spun o mică poveste: stând de vorbă cu un om de afaceri, înaintea deciziei instanței, acesta îmi povestea cum în anii 2000 a văzut că ICA era scoasă de APAPS la privatizare la un preț ridicol – vreo 800.000 de dolari – având terenuri care era clar că valorau mult mai mult și s-a dus să întrebe. Numai că acolo după prima întrebare i s-a arătat ușa! Orice, numai ICA nu! Era promisă! A înțeles și s-a reorientat, că doar făcea parte din categoria supraviețuitorilor.
Bomboana pe colivă este însă confiscarea extinsă a averii. O premieră greu de digerat! Tot ceea ce și-au închipuit că au pus la adăpost pentru vremuri grele devine susceptibil de a reintra în posesia Statului.
Poate că pentru Dan Voiculescu suma de 60 de milioane de euro nu reprezintă o gaură uriașă, averea sa fiind estimată la un miliard de euro, dar nu am văzut vreun nou-îmbogățit care să se despartă ușor de bani. Nemaivorbind despre faptul că trebuie să umble la conturile din afara țării, ceea ce este iar ușor riscant.
Care sunt meritele lui Traian Băsescu, vă puteți întreba, mai ales că ați citit titlul editorialului? Știu că mare parte a românilor este supărată pe Traian Băsescu pentru măsurile dure luate la începutul crizei economice. O supărare greu de șters, cu atât mai mult cu cât artileria mediatică a mogulilor l-a bombardat ani de zile cu acuzații dure, repetate, uneori fantasmagorice, alteori doar exagerate, fiind ținta urii majorității politicienilor. O supărare care nu mai are timp să se șteargă pentru că Traian Băsescu este lipsit de cel mai important atuu: bătălia electorală. Nu mai candidează, poate doar influența cursa electorală. Din această perspectivă poate să vă placă sau nu de politicianul Traian Băsescu, însă nu aici trebuie căutat meritul său. Pentru că SISTEMUL a înțeles de mult că maniera categorică în care a întărit Statul, în zona luptei anti-corupție, a însemnat începutul sfârșitului! Și s-a zbătut cât a putut de tare.
Meritul lui Traian Băsescu este acela că a mizat pe crearea unor instituții puternice capabile să întărească și să apere Statul, de la ÎCCSJ, DNA, la SRI și SIE dând credit unor oameni capabili să impună Legea. Promovarea a mii de magistrați tineri a fost un gest curajos, dar absolut necesar pentru a zgâlțâi rețelele de trafic ale SISTEMULUI. În anul 2006 nominalizarea lui George Maior în fruntea SRI, a Laurei Codruța Kovesi și Daniel Morar, la Parchetul General și DNA, a devenit fundamentul a ceea ce vedem astăzi, dând un suflul nou unor instituții importante. George Maior a transformat SRI într-o instituție modernă, cu oameni tineri, care nu mai răspunde la comenzile politice, devenind ușor banale comunicatele DNA în care se menționa suportul primit din partea SRI.
Despre Daniel Morar și Laura Codruța Kovesi trebuie spus că s-au dovedit a fi adepții unui stil de management asemănător, performanțele instituțiilor fiind apreciate la nivel european, unul din puținele puncte pozitive pentru România. E greu să judeci ceea ce a însemnat mandatul lui George Maior în fruntea SRI dacă nu-l compari cu cel al lui Radu Timofte. Sau pe cel al Laurei Codruța Kovesi, dacă nu comparăm cu perioada Amăriei. Făcând față unor presiuni mult mai mari, cu dosare complicate și timpuri extrem de agitate, SRI și DNA au creat ceva ceea ce SISTEMUL nu credea că va vedea vreodată: un corset din ce în ce mai strâns. Pentru că în realitate cele două instituții nu pot funcționa una fără cealaltă, ca într-o operațiune matematică.
După (doar) zece ani vedem rezultatele concrete. Mandatele lui Traian Băsescu n-au însemnat o bătălie cu adversarii politici de tip Voiculescu, așa cum se grăbesc unii să afirme. În realitate, cei cu musca pe căciulă s-au transformat în adversarii lui Traian Băsescu. Devenind adversarii întăririi Statului, declanșând bătălii gigantice, pierdute rând pe rând. Din această confruntare, la finalul anului, președintele României Traian Băsescu va putea să spună că n-a fost doborât de SISTEM. Va putea spune că a reușit să înfrângă SISTEMUL.

Ionel 12-08-2014 - 14:47

Traficul de copii pentru organe e identic cu traficul de organe facut de teroristii UCK in Kosovo, o retea condusa de Hashim Thaci. E o rusine ca un astfel de individ sa aibe dreptul sa-si depuna candidatura la presidentie.

UnUL 12-08-2014 - 14:54

Imbecilitatea asta cu traficul de organe e de râsul curcilor, o cred doar cretinii congenitali ca tine.

Antibasistul 12-08-2014 - 15:26

Securistule basist un NUL, baga-ți in kur propaganda mincinoasa basista si dispari!!!!

UnUL 13-08-2014 - 15:01

copy-paste nr. 75

UnUL 13-08-2014 - 22:15

Deutsche Welle De ce nu mă pot bucura peste măsură, în Adevărul, 13 august 2014

S-a făcut o clipă dreptate. Dar cât vor dura cei zece ani? N-a rămas în picioare un tărâm al urii şi psihozei, un imperiu intoxicant al propagandei, corupţiei şi nelibertăţii? Se poate apăra democraţia de alegători?Aud că, după condamnarea definitivă a patronului Antenelor, unii exultă. Jubilează. Au deschis şampania. Mă tem că se grăbesc. Mă bucur şi eu, dar nu debordant.
Deşi, ca o reptilă rănită mortal, Dan Voiculescu şi-a folosit ultimele zile de libertate atacând cu furie, în dreapta şi în stânga, mai tot ce părea să se afle, sub formă de ziarişti critici şi presă independentă, în raza de acţiune a cozii lui avocăţeşti, căderea Varanului nu mă încântă excesiv.
Chiar dacă s-a făcut o clipă dreptate, cât vor dura cei „zece ani”? Chiar dacă au eşuat tentativele felixiote de a-i intimida, prin intempestive traduceri în judecată, pe jurnaliştii care nu i s-au închinat nici lui, nici religiei negative propagate de harnicii săi slujbaşi şi nici cauzei restauraţiei oligarho-securiste: nu rămân nedemolate în urma lui structuri profund contaminate? Nu e în continuare în picioare un tărâm al urii şi psihozei, un imperiu intoxicant al propagandei, corupţiei şi nelibertăţii, pe care delincventul-delator a pretins să le conducă, dar din care nu era decât o parte? A dispărut subit împărăţia tentaculară, a cărei eradicare ameninţă să nu fie mai puţin dificilă decât curăţarea grajdurilor lui Augias?
Nu-mi cade uşor să explic de ce mă mângâie, dar nu peste măsură, scoaterea din circulaţie a infractorului securist. Pasajul biblic care ne porunceşte să nu ne bucurăm de căderea vrăjmaşului nostru şi să nu ni „se înveselească inima când se poticneşte el, ca nu cumva Domnul să vadă, să-i displacă (bucuria noastră) şi să-şi întoarcă mânia de la el” nu-mi explică integral precauţia. Trimiterea la acest proverb mă expune unui dublu risc.
Ar putea unii să confunde credinţa cu superstiţia şi tăria de a-ţi înfrânge impulsul vindicativ, cu slăbiciunea în confruntarea cu lumea profitorilor ceauşişti, a turnătorilor, a mafiei politice, a dezinformatorilor şi oligarhilor cu propensiuni neo-totalitare, lume pe care a reprezentat-o mogulul. Alţii ar putea încurca noţiunile de „adversar” şi „duşman”. A-l include pe patronul trustului Intact în categoria „vrăjmaşi” ai democraţiei liberale şi ai statului de drept e, probabil, legitim. Dar criticii faptelor sale ar face bine să nu transforme lupta pentru principii într-o confruntare personală. Ori să se coboare la gregaritatea sentimentelor induse gloatei, cu televizorul, de corifeii voiculescieni ai Antenei 3.
Agresarea unor jurnaliste de către suporterii Varanului, incitaţi prin demonizarea rivalului politic care s-a practicat sistematic, pe un ton clerical, de către pseudojurnaliştii recrutaţi în oştirea lui Felix, nu poate fi la îndemâna unor oameni nemancurtizaţi. Ziariştii independenţi se vor distanţa instinctiv de asemenea practici. Se vor feri să-şi considere adversarii duşmani. Şi, last but not least, vor lua aminte la avertismentele lui Elie Wiesel, evitând cu grijă să urască, pentru că ura de tipul celei răspândite de Antene otrăveşte şi sfârşeşte prin a ucide sufletele celor pe care le acaparează.
Există, desigur, motive de bucurie. Succesul repurtat de justiţie în lupta contra corupţiei la nivel înalt e enorm, dată fiind poziţia unică ocupată în ţesătura societăţii româneşti de un magnat cu resurse de putere, financiare şi politice precum şi mediatice ieşite din comun. Enorm e, prin urmare, şi curajul magistraţilor care l-au condamnat conform probelor.
E un triumf fără precedent în istoria justiţiei româneşti, pentru că puterea efectivă a Varanului a depăşit-o pe a lui „Patru case”. Fie şi tardiv, după ani interminabili de m a n i p u l ă ri, manevre, amânări, sentinţa a probat ce era de probat. Şi-anume, că nici expedierea la puşcărie a lui Adrian Năstase, nici verdictul de condamnare a lui Gigi Becali şi nici trimiterea în judecată a lui Mircea Băsescu n-au constituit flori izolate, cu care nu se face primăvară.
Dar există, vai, şi primăveri extrem de scurte. Bunăoară cea de la Praga. Sau cea arabă. Nici democraţia rusească n-a durat. Între timp, în lumea islamică s-a instalat un soi de „putinizare generală”, după cum afirma recent un sociolog şi arabist francez. Putinizarea exprimă derapajul în mesianism politic, în fundamentalism agresiv, ori în colectivism naţionalist şi autoritar.
Ea dă târcoale Ungariei şi a cuprins de mult Turcia islamizată. Pentru noul ei preşedinte, Erdogan, dispreţul militant faţă de liberalism şi stat de drept, vituperările antidemocratice, antioccidentale şi antisioniste, ca şi restul de atitudini promovate decenii la rând de KGB-ul lui Putin în epoci sovietice şi postsovietice sunt modele îndrăgite.
Doar naivii incorigibili stăruie să-şi alimenteze iluzia că apartenenţa României la NATO şi UE, care, nu-i aşa, constituie comunităţi de valori, ar pune-o la adăpost de condamnarea la putinizare. Stupiditatea unui asemenea autoamăgitor demers reflexiv menit a calma aprehensiuni ar trebuie să fie evidentă. M a n i p u l a r e a, dezinformarea şi propaganda eficientă pot distruge democraţia.
În reacţie la victoria lui Erdogan în alegerile prezidenţiale turceşti, cotidianul german Die Welt, care a relatat în repetate rânduri despre punerea pe butuci a statului de drept turcesc, cu tot cu sugrumarea presei libere, desfiinţarea independenţei justiţiei şi reprimarea brutală a unor proteste paşnice, a pus degetul pe rană. „Nu poţi apăra democraţia de alegători”, a reliefat, nu fără amărăciune, ziarul berlinez. NATO şi Uniunea Europeană nu vor mai fi ce-au fost. Putinizarea le va restrânge rândurile mult.
Dacă, încurajaţi de afirmaţiile glisante ale propriului premier, unii români se vor deda unor confuzii dezonorante, precum cea scabroasă, dintre Antene şi Europa Liberă, dacă aleg senatori-infractori, precum Felix, dacă-i aşează în fotoliul prezidenţial pe aliaţii lor, sau inşi incapabili să reziste „structurilor”, asta e. Ghinion. Occidentul ar fi obligat să respecte decizia electoratului. În ciuda oricăror rivalităţi dintre plagiator şi turnător, am asista la amnistierea sau graţierea lui Felix. Putinizarea, care şi-a iţit spectrul în România USL-istă, înainte ca Vocea Rusiei să dea, la puci, indicaţii preţioase Antenelor, ar triumfa pe termen lung.
Pe moment a triumfat justiţia. Dar nu e, totuşi, decât un palid început. Iată de ce mi-e greu să-i dau frâu liber bucuriei.

Comments are closed.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. OK Mai mult