Acasa Actualitate-InternaInvestigatiiLumea justitiei Comisia de disciplina se revolta impotriva Sectiei de procurori a CSM

Comisia de disciplina se revolta impotriva Sectiei de procurori a CSM

scris de Ziua Veche
4 afisari

 

Premiera: Comisia de Disciplina pentru procurori din cadrul CSM a atacat cu recurs la Inalta Curte de Casatie si Justitie o hotarare prin care Sectia de procurori a Consiliului a respins saptamana trecuta actiunea disciplinara declansata impotriva unui procuror. Cei trei procurori-inspectori ai CSM care alcatuiesc Comisia de Disciplina nu au fost de acord cu modul in care cei cinci membri ai CSM din Sectia de procurori ingroapa actiunile disciplinare.

Cazul a fost dat ca exemplu de insasi sefa Inspectiei Judiciare din CSM, Mihaela Tropcea, la conferinta “Inspectia Judiciara garant al independentei sistemului judiciar”, organizata luni la Bucuresti, la care au participat numerosi magistrati din Romania si Spania. Judecatoarea Mihaela Tropcea (foto) a dorit astfel sa demonstreze colegilor spanioli, dar si jurnalistilor romani, ca exista o independenta reala intre Inspectia Judiciara si membrii CSM. Asa cum Ziuaveche.ro a semnalat in urma cu cateva saptamani, statisticile Inspectiei Judiciare din ultima perioada releva aparitia unui fenomen straniu. Astfel, daca in urma cu mai multi ani, membrii CSM erau cei care se plangeau ca Inspectia Judiciara nu ii sesizeaza cu suficiente dosare disciplinare, pentru a putea aplica sanctiuni acolo unde este cazul, numai in ultimul an inspectorii CSM au livrat peste 40 de actiuni disciplinare, din care Sectiile de judecatori si procurori ale aceluiasi CSM au admis doar cateva. Faptul poate avea diferite conotatii: Inspectia Judiciara s-a saturat sa tot fie calul de bataie pentru lipsa de sanctiuni disciplinare in sistem si s-a apucat de treaba mai serios ca in trecut, ori la nivelul membrilor CSM se musamalizeaza anumite actiuni disciplinare, functie de anumite interese, dar si de apropierea urmatoarelor alegeri pentru CSM, la care unii dintre actualii membri se gandesc sa candideze pentru un nou mandat.La conferinta de presa de luni desfasurata sub egida unui program UE de “Consolidarea a eficientei Inspectiei Judiciare din Romania”, coordonat de Spania, magistratii romani si cei spanioli si-au impartasit din experienta sistemelor judiciare din care fac parte. Marti seara, la finalul lucrarilor, vor fi date publicitatii concluziile programului derulat de cele doua parti.

 

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. OK Mai mult