Decizia în cazul recursului cazului de schimbului de terenuri dintre Becali şi MapN a fost amânat pentru 22 ianuarie 2013 de către completul de cinci judecători de la instanţa supremă.
Discuţiile în dosarul în care procurorii au contestat decizia din 24 mai de achitare a lui Gigi Becali, Victor Babiuc, a Ioanei Babiuc şi a lui Dumitru Cioflină trebuiau să înceapă luni, 17 decembrie, la Completul de cinci judecători de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, dar avocaţii lui Victor Babiuc şi Dumitru Cioflină au cerut instanţei să amâne începerea discuţiilor în acest dosar pentru a putea să-şi angajeze avocaţi. Conform mediafax, instanţa a admis cererea şi a stabilit ca dosarul să fie judecat în 22 ianuarie 2013.
Gigi Becali, fostul ministru al Apărării Victor Babiuc, fiica acestuia, Ioana, şi Dumitru Cioflină au fost achitaţi, în 24 mai, de instanţa supremă în dosarul schimbului de terenuri dintre Becali şi Ministerul Apărării Naţionale. Magistraţii instanţei supreme au decis achitarea celor patru pe motiv că lipseşte unul dintre elementele infracţiunii. Astfel, Gigi Becali a fost achitat pentru infracţiunile de abuz în serviciu contra intereselor publice, în formă calificată şi continuată, Victor Babiuc şi fiica lui, Ioana, pentru luare de mită şi, respectiv, complicitate la luare de mită, iar Dumitru Cioflină pentru abuz în serviciu.
În aceleaşi judecătorii au dispus ridicarea sechestrelor puse în 2010 asupra unui teren de 700 de metri pătraţi al Ioanei Babiuc, asupra imobilelor din Bucureşti ale lui Cioflină şi Victor Babiuc, precum şi cele ale lui Gigi Becali din Voluntari, decizia fiind atacată cu recurs la Completul de cinci judecători al instanţei supreme. Probele procurorilor Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA) nu dovedesc acuzaţiile aduse lui Gigi Becali, Victor Babiuc, Ioanei Babiuc şi lui Dumitru Cioflină în legătură cu schimbul de terenuri dintre omul de afaceri şi MApN, motivează judecătorii instanţei supreme achitarea acestora.
În 5 octombrie 1998, a fost încheiat un contract de schimb imobiliar între MApN şi George Becali, prin care se predau la schimb 8,80 hectare de teren al MApN situat în intravilanul localităţii Voluntari şi 9,36 hectare de teren situat în comuna Ştefăneşti, judeţul Ilfov al lui George Becali. Ulterior, în 4 iunie 1999, a fost încheiat un contract de schimb imobiliar între MApN şi Becali, prin care acesta din urmă a predat 21,58 hectare de teren în zona comunei Ştefăneşti în schimbul a 20,9 hectare în Voluntari.