Acasa Actualitate-InternaInvestigatiiLumea justitiei Sapte ani de închisoare pentru sindicalistul Marius Petcu

Sapte ani de închisoare pentru sindicalistul Marius Petcu

scris de M.I.
3 afisari

Marius Petcu, fostul lider al Federaţiei Sanitas, a fost condamnat, joi, de magistraţii Tribunalului Bucureşti, la şapte ani de închisoare cu executare, pentru săvârşirea infracţiunii de luare de mită în formă continuată.

Marius Petcu: „Nu e mită, e împrumut”

Şapte ani de închisoare pentru sindicalistul Marius Petcu

Marius Petcu trebuie să îi plătească denunţătorului suma de 1.400.000 lei şi să achite statului cheltuieli de judecată de 15.000 lei.În plus, instanţa i-a interzis sindicalistului exercitarea unor drepturi civile pe o perioadă de 10 ani, după executarea pedepsei. Decizia nu este definitivă şi poate fi atacată cu apel, transmite Agerpres.
Pe 21 aprilie 2011, Marius Petcu a fost trimis în judecată de procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie, în stare de arest preventiv, pentru luare de mită, în formă continuată. În rechizitoriul întocmit, procurorii au reţinut că, în perioada septembrie 2009-martie 2011, în calitate de preşedinte al Federaţiei Sanitas România, inculpatul Petcu a primit de la administratorul unei societăţi comerciale, denunţător în cauză, sume de bani totalizând aproximativ 1.400.000 lei, în schimbul atribuirii către acea societate a unui contract de execuţie lucrări. ‘Banii au fost primiţi în mod repetat, câte 87.400 lei lunar, o rată reprezentând aproximativ 20% din valoarea fiecărei situaţii de lucrări decontate în cadrul contractului care avea ca obiect construirea ‘Centrului de educaţie, perfecţionare şi recreere – Snagov’. Preţul negociat al contractului era de 9.234.570 lei, fără TVA, suplimentat ulterior cu suma de 1.875.915 lei, fără TVA’, arată DNA.
De asemenea, în 1 februarie 2011, Marius Petcu a primit, prin intermediar, de la aceeaşi persoană denunţătoare, posesia unui imobil situat în staţiunea Predeal, în valoare de circa 535.000 lei. ‘Scopul primirii acestui imobil a fost acela de a compensa unele tranşe din mită neplătite încă, cele aferente lunilor următoare, sau de a facilita obţinerea de către aceeaşi firmă a unei lucrări viitoare’, susţin procurorii. Potrivit procurorilor, în 24 martie, Marius Petcu a fost prins în flagrant de procurorii anticorupţie după ce a primit cu titlu de mită de la reprezentantul firmei beneficiare a contractului suma de 40.000 de euro reprezentând tranşele aferente lunilor ianuarie şi februarie, însă o zi mai târziu Curtea de Apel Bucureşti a respins propunerea procurorilor de luare a măsurii arestării preventive pentru 29 de zile a inculpatului.
Ulterior, la 31 martie 2011, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a admis recursul DNA şi a dispus arestarea preventivă pentru 29 de zile a inculpatului Petcu. Pe 20 iunie, el a fost eliberat din arest, în urma deciziei Curţii de Apel Bucureşti.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. OK Mai mult