Schimbări importante în Justiţiei | Ziua Veche
Acasa Actualitate-InternaInvestigatiiLumea justitiei Schimbări importante în Justiţiei. Anunţul lui Toader

Schimbări importante în Justiţiei. Anunţul lui Toader

scris de C.P.
2 afisari

Ministrul Tudorel Toader a declarat miercuri că una dintre modificările propuse la pachetul de legi ale Justiției prevede ca numirile în funcțiile de conducere la Ministerul Public să fie făcute de Secția de procurori a CSM, la propunerea ministrului Justiției, în baza unei proceduri transparente, din care este eliminat președintele României.

“Vorbim în acest proiect de lege despre legile justiţiei: Legea 303, 304, 317, toate din 2004. Nu vorbim nici despre graţiere, nici despre amnistie, nici despre abuz sau neglijenţă în serviciu, nici despre foaia de parcurs pe decizia CEDO”, a declarat ministrul Justiţiei în conferinţa de presă în care prezintă acest proiect.

El a spus că astăzi se împlinesc exact şase luni de când este ministru al Justiţiei, dar nu şi-a propus să fac un bilanţ, însă “este o coincidenţă binevenită”.

Toader a precizat că proiectul de lege va merge la Guvern şi îşi exprimă speranţa că va fi adoptat, apoi imediat în Parlament pentru a intra în procedura legislativă normală.

“Nu este şi nu poate fi vorba despre adoptarea prin Ordonanţă de Urgenţă”, a spus ministrul, precizând că se impunea modificarea celor trei legi pentru că au trecut 13 ani de la adoptarea acestora, iar între timp România a devenit stat membru al Uniunii Europene.

“Ele au fost adoptate în 2004, au trecut 13 ani de la adoptare. Între timp, România a devenit stat membru UE. Între timp, legislaţia naţională, în bună măsură, a fost adaptată directivelor europene, transpuse în legislaţia naţională. În continuare avem directive ce trebuie transpuse în legislaţia naţională. Eu, personal, nu mă grăbesc să dau replici la afirmaţiile apărute în spaţiul public, însă directiva privind confiscarea extinsă are în vedere proiectul de lege privind modificarea Codului penal. Confiscarea extinsă se aplică pentru infracţiuni, fapte penale, şi nu pentru orice comportament ilicit. Dacă vorbeam de comportamente ilicite, aproape că ajungeam la Legea 18. M-aş bucură dacă, după prezentare şi analiză, veţi constata faptul că propunerile formulate sunt în parametrii normalului, necesarului într-un stat de drept”, a spus Tudorel Toader.

Cele trei legi modificate prin acest proiect sunt Legea privind statutul procurorilor şi judecătorilor, legea privind organizarea judiciară şi cea privind Consiliul Superior al Magistraturii (CSM).

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. OK Mai mult