Acasa Actualitate-InternaInvestigatiiLumea justitiei UPDATE – Sebastian Ghiţă, Mircea Cosma şi Vlad Cosma, aduşi cu mandat la DNA

UPDATE – Sebastian Ghiţă, Mircea Cosma şi Vlad Cosma, aduşi cu mandat la DNA

scris de D.P.
7 afisari

UPDATE – Deputatul Sebastian Ghiță a declarat, marți, la ieșirea din sediul DNA Ploiești, că a fost pus sub control judiciar de procurori, împotriva sa fiind începută urmărirea penală sub acuzația că ar fi sprijinit grupul infracțional din care face parte și Iulian Herțanu, cumnatul premierului Victor Ponta.

Ghiță a spus că le-a dat declarații procurorilor cu privire la relația dintre el și Herțanu, afirmând că după ce va consulta dosarul își va da seama care din faptele, din discuțiile sale i-au făcut pe procurori să creadă că a avut un interes sau vreo implicare.

Parlamentarul a spus că la nivelul județului Prahova se cunoaște situația „dificilă” a firmei cumnatului premierului Victor Ponta, iar procurorii nu au pus în cadrul audierii întrebări legate de zona politică.

„Nu m-au întrebat nimic despre zona politică, PSD sau despre domnul Ponta. Doar de relația mea cu domnul Herțanu, care nu e o relație atât de strânsă. M-am văzut de cinci-șase ori cu domnul Herțanu”, a precizat Sebastian Ghiță.

De asemenea, deputatul a afirmat că le-a spus procurorilor ca nu ar fi avut vreun interes în a-i ajuta pe cei implicați în acest dosar.

Întrebat dacă se așteaptă ca procurorii să ceară ridicarea imunității, Sebastian Ghiță a spus că nu a văzut elemente care să reclame o măsură mai dificilă la adresa sa.

„Am dat unele declarații detaliate. (…) Nu pot să-mi dau seama astăzi în ce constă sau să găsesc o dovadă că i-aș fi sprijinit. În niciun caz nu am beneficiat de pe urma acestor oameni sau de pe urma domnului Herțanu”, a declarat Sebastian Ghiță.

Totodată, deputatul consideră că dacă firma cumnatului premierului ar fi câștigat contracte de lucrări într-un alt județ, atunci autoritățile de acolo ar fi fost suspectate că au ajutat respectiva societate.

„Probabil că dacă această firmă cu o astfel de legătură la vârful statului român câștiga o licitație într-un alt județ toți le-am fi suspectat pe autoritățile de acolo că ajută această firmă. (…) Pe un contract de fonduri europene nici nu ai cum să-i ajuți”, susține Sebastian Ghiță.

UPDATE – Direcția Națională Anticorupție informează că procurorii au dispus măsura controlului judiciar față de deputatul Vlad Cosma și față de tatăl său, Mircea Cosma, care are obligația de a nu exercita funcția de președinte al Consiliului Județean Prahova.

Potrivit unui comunicat al DNA, procurorii au dispus punerea în mișcare a acțiunii penale și măsura controlului judiciar, pe o perioadă de 60 de zile, față de Mircea Cosma, șeful CJ Prahova și președinte al Organizației Județene Prahova a unui partid, iar ulterior vicepreședinte al acelui partid, pentru sprijinirea unui grup infracțional organizat și folosirea influenței sau autorității în scopul obținerii, pentru sine sau pentru alții, de bani, bunuri sau foloase necuvenite, și față de Vlad Cosma, deputat, pentru sprijinirea unui grup infracțional organizat.

„Pe timpul cât se află sub control judiciar, inculpatul Mircea Cosma trebuie să respecte obligația de a nu exercita funcția de președinte al Consiliului Județean Prahova. În plus, inculpații Mircea Cosma și Vlad Cosma trebuie să respecte următoarele obligații: să se prezinte la DNA Ploiești, ori de câte ori este chemat; să informeze de îndată DNA Ploiești cu privire la schimbarea locuinței; să se prezinte la Inspectoratul Județean de Poliție Prahova — Biroul Supravegheri Judiciare, conform programului de supraveghere întocmit de organul de poliție sau ori de câte ori este chemat; să nu părăsească țara, decât cu încuviințarea prealabilă a procurorului competent; să nu se apropie de alte persoane nominalizate și să nu comunice cu acestea direct sau indirect, pe nicio cale; să nu dețină, să nu folosească și să nu poarte arme”, se arată în comunicat.

DNA menționează că celor doi li s-a atras atenția că, în caz de încălcare cu rea-credință a obligațiilor care le revin, măsura controlului judiciar se poate înlocui cu măsura arestului la domiciliu sau măsura arestării preventive.

În cauză, se efectuează acte de urmărire penală și față de alte persoane.

În cauză, procurorii beneficiază de sprijin de specialitate din partea Serviciului Român de Informații și din partea Brigăzii Speciale de Intervenție a Jandarmeriei.

Sursa citată amintește că Mircea Cosma și Vlad Cosma au fost trimiși în judecată într-un dosar separat instrumentat de procurorii DNA în aprilie 2014.

Deputatul Sebastian Ghiţă a fost adus cu mandat, marţi, la DNA Ploieşti, el fiind suspect în dosarul în care este vizat Iulian Herţanu, cumnatul premierului Ponta. ”Am venit cu mandat, am primit citaţie”, a spus Sebastian Ghiţă, care a ajuns la DNA Ploieşti în jurul orei 11.50.

Sebastian Ghita, patronul RTV, adus cu mandat la DNA

Sebastian Ghita, patronul RTV, adus cu mandat la DNA

Intrebat despre contractul cu fonduri europene derulat la Comarnic pentru introducerea canalizarii in localitate, Ghita a spus: ”Stim cu totii ca lucrarile acolo nu au mers asa cum trebuia, ca stagneaza, iar firma nu a reusit sa performeze si sa termine acea lucrare publica. Nu cunosc mai multe alte detalii”.
Intrebat daca a fost implicat in acest contract, deputatul a spus ca nu. Intrebat, de asemenea, de ce a fost adus cu mandat la DNA, daca nu este implicat in acest contract, Ghita a raspuns: ”Il cunosc pe om (Iulian Hertanu -n.r.) si probabil ca procurorii vor sa se convinga de natura relatiilor mele cu dansul”.
Intrebat daca este prieten cu Iulian Hertanu, deputatul de Prahova Sebastian Ghita a spus ca il cunoaste, ca l-a vazut ”de cateva ori, cu diferite ocazii”, ca nu are o relatie foarte stransa cu acesta, dar ca ”presupune despre asta este vorba”. Initial, Sebastian Ghita a spus ca nu cunoaste calitatea in care a fost chemat la DNA Ploiesti, spunand ca ”este o institutie unde nu doresti sa ai calitati”.

Preşedintele Consiliului Judeţean Prahova, Mircea Cosma, a fost adus de anchetatori, marţi, la sediul DNA Ploieşti, pentru a fi audiat în dosarul în care este vizat Iulian Herţanu, cumnatul premierului Victor Ponta şi în care a fost adus cu mandat şi deputatul Sebastian Ghiţă.

Mircea Cosma a ajuns la sediul DNA Ploieşti în jurul orei 12.30, fiind adus de procurori cu o maşină cu girofar.

Surse judiciare au declarat pentru Mediafax că Mircea Cosma a fost adus cu mandat de aducere pentru a fi audiat în dosarul care vizează modul de derulare a lucrărilor pentru introducerea canalizării în zeci de localităţi din Prahova, inclusiv Comarnic.

Lucrările sunt făcute în baza unui proiect european, fiind executate de SC Hidro Prahova SA, societate constituită prin asocierea Consiliului Judeţean Prahova cu mai multe consilii locale din judeţ, precum şi de SC Euroconstruct Trading 98 SRL şi SC Grossman Engineering Group SRL, una din firmele lui Iulian Herţanu, cumnatul premierului Victor Ponta.

Întrebat dacă are vreo legătură cu contractul de canalizare de la Comarnic, Mircea Cosma a răspuns că „legătură constă în faptul lucrările se derulează în judeţul Prahova”.

Deputatul PSD Vlad Cosma este şi el audiat, marţi, la DNA Ploieşti, în dosarul vizând fraudarea de fonduri UE şi în care au fost aduşi cu mandat la DNA Iulian Herţanu, cumnatul premierului Victor Ponta, preşedintele Consiliului Judeţean Prahova, Mircea Cosma, şi parlamentarul Sebastian Ghiță.

Perchezitii DNA la firma surorii şi cumnatului lui Victor Ponta

 

Comments are closed.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. OK Mai mult