Acasa Actualitate-InternaInvestigatiiLumea justitiei Şeful CJ Constanţa, Nicuşor Constantinescu, a plecat în SUA

Şeful CJ Constanţa, Nicuşor Constantinescu, a plecat în SUA

scris de C.S.
0 afisari

Nicuşor Constantinescu, preşedintele CJ Constanţa, urmărit de DNA pentru abuz în serviciu, a plecat în SUA. Avocatul acestuia susţine că interdicţia de a părăsi ţara intră în vigoare abia pe 1 februarie, Constantinescu urmând să facă mai multe investigaţii medicale urgente.

Preşedintele CJ Constanţa, urmărit de DNA, a plecat în SUA.

Constantinescu a plecat împreună cu soţia, la Spitalul Stanford din California. În cazul în care va fi necesar ca şeful CJ Constanţa să rămână internat la Spitalul Stanford, avocatul său va depune la procurorul de caz de la DNA o solicitarea de prelungire a perioadei de ridicare a interdicţia de a părăsi ţara, măsura fiind deja prelungită cu două zile faţă de termenul iniţial, de 30 ianuarie.

„Măsura a fost deja prelungită din 30 ianuarie în 1 februarie. Am depus biletele de avion de unde se vede data plecării şi data întoarcerii domnului Constantinescu”, a spus Marius Mocanu, care a precizat că, dacă nu există probleme legate de sănătate, Nicuşor Constantinescu va sosi în ţară pe 31 ianuarie.

Preşedintele Consiliului Judeţean Constanţa, Nicuşor Constantinescu, a fost ridicat de procurorii anticorupţie, în 15 ianurie, din faţa sediului CJ, şi dus la audieri la DNA. În momentul în care a fost ridicat de anchetatori, Constantinescu a încercat să se opună şi a refuzat să fie urcat în maşina anchetatorilor, el reclamând că se face un abuz întrucât a fost emis mandatul de aducere fără ca el să fie citat şi să semneze citaţia.

Potrivit DNA, procurorii anticorupţie au început urmărirea penală faţă de Constantinescu, pentru şase infracţiuni de abuz în serviciu contra intereselor publice, dacă funcţionarul a obţinut pentru sine sau pentru altul avantaje patrimoniale sau nepatrimoniale, cu consecinţe deosebit de grave.

Procurorii DNA – Serviciul teritorial Constanţa au anunţat, în 15 ianurie, că Nicuşor Constantinescu are interdicţia de a părăsi ţara pe o perioadă de 30 de zile.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. OK Mai mult