Sentinte in Dosarul MICROSOFT

scris de B.C.R
10 afisari

Dumitru Nicolae a fost condamnat la un an şi jumătate de închisoare cu suspendare, Gabriel Sandu, fost ministru al Comunicaţiilor, a primit doi ani de detenţie, Dorin Cocoş doi ani de închisoare şi Gheorghe Ştefan a primit o pedeapsă de trei ani, decizia nefiind definitivă.

sentinte microsoftCurtea supremă a anunţat prima decizie în Dosarul Microsoft, în care sunt inculpaţi oamenii de afaceri Dorin Cocoş şi Nicolae Dumitru, fostul ministru Gabriel Sandu şi fostul primar din Piatra Neamţ Gheorghe Ştefan. Ioana Ciurlea urmăreşte subiectul şi ne reaminteşte acuzaţiile din dosar. Aceștia și-au recunoscut vina și s-au declarat dispuși să facă muncă în folosul comunității. Singurul care nu și-a recunoscut complet faptele a fost Gheorghe Ștefan. De altfel, acesta a primit și cea mai mare pedeapsă.

La anunțarea sentinței nu au fost prezenți nici cei patru inculpați, nici avocații lor.

Sentințele pronunțate de Înalta Curte:

Nicolae Dumitru (Niro) – un an și șase luni de închisoare cu suspendare, 9 luni de muncă în folosul comunității, confiscarea sumei de 1 milion de euro,

Gabriel Sandu – 2 ani de închisoare cu executare, confiscarea a 2,9 milioane de euro,

Gheorghe Ștefan – 3 ani de închisoare cu executare, confiscarea sumei de 3 milioane de euro,

Dorin Cocoș – 2 ani de închisoare cu executare, confiscarea sumei de 3 milioane de euro.

Aceasta este doar o parte din dosarul Microsoft, unul dintre cele mai complexe dosare de corupție din România. În acest dosar mai sunt urmăriți penal opt foști miniștri și oficiali guvernamentali.

În cazul omului de afaceri Nicolae Dumitru, instanța a dispus un termen de supraveghere de 3 ani, acesta fiind obligat să presteze muncă neremunerată în folosul comunității pe o durată de 90 de zile în cadrul Administrației Domeniului Public sector 2. De asemenea, judecătorii au decis încetarea măsurii controlului judiciar.

Magistrații au mai decis ca din pedepsele primite de Dorin Cocoș, Gabriel Sandu și Gheorghe Ștefan să fie scăzute perioadele în care aceștia au stat în arest preventiv și arest la domiciliu (aproximativ 8 luni pentru fiecare), fiindu-le interzisă exercitarea unor drepturi civile pe o perioadă de 2 ani, după executarea închisorii.

În plus, judecătorii au dispus confiscarea următoarelor sume: un milion de euro de la Dumitru Nicolae; 2.196.035 euro de la Gabriel Sandu; 3.700.000 euro de la Dorin Cocoș; 3.996.360 euro de la Ștefan Gheorghe.

Totodată, a fost menținut sechestrul asigurator pe bunurile inculpaților.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. OK Mai mult