Sentinţe în dosarul Poşta: Chiuariu, achitat, Nagy, condamnat | Ziua Veche
Acasa Actualitate-InternaInvestigatiiLumea justitiei Sentinţe în dosarul Poşta: Chiuariu, achitat, Zsolt Nagy, condamnare cu suspendare

Sentinţe în dosarul Poşta: Chiuariu, achitat, Zsolt Nagy, condamnare cu suspendare

scris de M.I.
3 afisari

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (ÎCCJ) a decis marţi achitarea fostului ministru al Justiţiei Tudor Chiuariu şi condamnarea la trei ani şi şase luni de închisoare cu suspendare a fostului ministru al Comunicaţiilor Zsolt Nagy în dosarul Poşta Română, în timp ce fostul director al Poştei Dan Mihai Toader a fost condamnat la şase ani de închisoare.

Judecătorii ÎCCJ au mai decis condamnarea fostului director executiv al Direcţiei de Dezvoltare Strategică a Companiei Naţionale Poşta Română Andrei Marinescu la cinci ani şi jumătate de închisoare, iar a fostului director economic executiv al CNPR Emanoil Lepădatu la cinci ani de detenţie.

De asemenea, administratorul societăţii Topcadex 99, Ioan Folfă, a fost condamnat la un an de închisoare cu suspendarea executării pedepsei. Decizia poate fi atacată cu recurs la completul de 5 judecători al ÎCCJ.

Fostul ministru al Comunicaţiilor şi Tehnologiei Informaţiei Zsolt Nagy şi fostul ministru al Justiţiei Tudor Chiuariu au fost deferiţi justiţiei pentru infracţiunea de abuz în serviciu contra intereselor publice, cu consecinţe deosebit de grave, dacă funcţionarul public a obţinut pentru altul un avantaj patrimonial.

Potrivit DNA, în perioada 2005 – 2007, printr-un şir de acte nelegale, reprezentanţii Poştei au contribuit la trecerea unui imobil din proprietatea publică a statului român în proprietatea privată a SC Imopost Developments SA, demers în care au fost implicaţi şi doi membri ai Guvernului, prin emiterea unui act normativ cu scopul de a favoriza societatea, prin schimbarea situaţiei juridice a imobilului. Prejudiciul în acest dosar este evaluat la peste 8,6 milioane euro.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. OK Mai mult