Acasa Actualitate-InternaInvestigatiiLumea justitiei Sesizare la PICCJ în cazul lui Robert Turcescu

Sesizare la PICCJ în cazul lui Robert Turcescu

scris de A.P.
1 afisari

Ilie Năstase şi Mădălin Voicu au depus o sesizare la Parchetul Înaltei Curți de Casație și Justiție, în cazul lui Robert Turcescu.

Sesizare la PICCJ în cazul lui Robert Turcescu.

Sesizare la PICCJ în cazul lui Robert Turcescu.

Cei doi cer instituției să confirme sau să infirme dacă acesta a fost ofiţer acoperit, așa cum a declarat cu câteva zile în urmă, pe blogul său personal.

Ilie Năstase a declarat, la ieşirea din sediul Parchetului Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, că Robert Turcescu ar putea fi şi un impostor, susţinând că livretul militar pe care jurnalistul l-a prezentat nu seamnănă cu cel pe care el îl are.

Al doilea semnatar al sesizării, deputatul PSD Mădălin Voicu, a precizat că încearcă să găsească la Parchetul instanţei supreme un răspuns „mult mai aproape de un adevăr palpabil”, pentru că altfel s-ar putea vorbi de oricine că este ofiţer acoperit. 

Voicu a mai spus că nu vor să fie divulgate nume, ci, dacă există o situaţie, să se verifice dacă ceea ce spune Turcescu este adevărat. El a adăugat că sesizarea a fost semnată de „senatorul Ilie Năstase şi deputatul Mădălin Voicu”.

Declaraţiile făcute de Robert Turcescu sunt evaluate de Parchet, pentru a se vedea dacă sunt indicii în legătură cu încălcarea legii penale, a declarat procurorul general Tiberiu Niţu.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. OK Mai mult