Acasa Actualitate-InternaInvestigatiiLumea justitiei Sorin Ovidiu Vîntu intră din nou la mititica

Sorin Ovidiu Vîntu intră din nou la mititica

scris de D.S.S.
7 afisari

Înalta Curte de Casație și Justiție l-a condamnat definitiv vineri pe omul de afaceri Sorin Ovidiu Vîntu la doi ani închisoare cu executare pentru favorizarea lui Nicolae Popa.

Procurorii au extins cercetările în cazul lui Vîntu

Procurorii au extins cercetările în cazul lui Vîntu

În același dosar, șoferul lui Vîntu, Alexandru Stoian, a fost condamnat la 1 an și 6 luni cu suspendare, iar omul de afaceri Octavian Țurcan a primit un an de închisoare cu suspendare. Instanța supremă le-a respins vineri recursurile celor trei și a menținut decizia luată în 2012 de Tribunalul București, confirmată apoi de Curtea de Apel București. Decizia este definitivă, iar Vîntu va fi încarcerat.

Pe 12 octombrie 2010, procurorii Parchetului General l-au trimis în judecată pe Vîntu sub acuzația că i-ar fi trimis în Indonezia mai multe sume de bani fostului director al Gelsor, Nicolae Popa, condamnat la 15 ani de închisoare în dosarul FNIProcurorii susțin că în perioada octombrie 2009 — ianuarie 2010 Sorin Ovidiu Vîntu i-ar fi transmis lui Nicolae Popa două tranșe, de 50.000 de euro și 20.000 de euro.

Suma îi era necesară lui Nicolae Popa pentru a se ascunde în scopul de a nu fi descoperit de autoritățile îndrituite să pună în executare mandatul european de arestare emis pe numele său pentru executarea pedepsei de 15 ani închisoare la care fusese condamnat prin hotărâre judecătorească definitivă și executorie, arătau procurorii.

Ei mai susțin că Sorin Ovidiu Vîntu ar fi identificat și modalitățile concrete de transfer menite să prevină identificarea tranzacțiilor și a persoanelor implicate în aceste operațiuni. Astfel, transferul sumei de 50.000 de euro ar fi fost pus în executare de Octavian Țurcan.

De asemenea, pe 11 noiembrie 2009, Vîntu, prin intermediul lui Alexandru Stoian, ar fi transmis o altă tranșă, de 20.000 de euro, sumă ce urma a fi folosită pentru plata diferitelor servicii de Nicolae Popa, mai spun procurorii. Potrivit acestora, după ce Nicolae Popa a fost arestat în Indonezia, pe 2 decembrie 2009, Vîntu și Alexandru Stoian ar fi desfășurat acțiuni de sprijinire a lui Nicolae Popa cu scopul îngreunării procedurii de extrădare a acestuia în România. Sprijinul s-ar fi concretizat în demersuri de îngreunare a procedurilor de extrădare, pentru a-l scăpa pe condamnat de închisoare și a-l ajuta să rămână în Indonezia.

4 comentarii

Antibasistul 25-01-2014 - 10:00

Vintu-i țigan din Roman, țigănește a jefuit, escrocat sute de mii de oameni, ar trebui sa fi condamnat pe viața, la ocnă!

Antibasistul 25-01-2014 - 10:03

sa fi=sa fie

Contra 26-01-2014 - 11:51

Si banii pagubitilor? Mai bine ii confiscau averea!

Antibasistul 26-01-2014 - 13:54

Pușcarie pe viața, MAI ALES, AVEREA CONFISCATA!

Comments are closed.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. OK Mai mult