Acasa Actualitate-InternaInvestigatiiLumea justitiei Stelian Fuia, fostul ministru al Agriculturii, audiat de DNA

Stelian Fuia, fostul ministru al Agriculturii, audiat de DNA

scris de C.S.
0 afisari

Fostul ministru al Agriculturii Stelian Fuia a fost audiat la DNA, în dosarul în care este cercetat pentru abuz în serviciu, în legătură cu vânzarea unor imobile aparţinând Staţiunii de Cercetare Fundulea, prin care ar fi fost favorizaţi sora şi cumnatul acestuia.

Stelian Fuia, fost ministru PDL al Agriculturii, audiat de DNA.

„Acesta este un dosar în care eu am luat de două ori NUP. În continuare voi aduce toate documentele legale necesare pentru dovedirea nevinovăţiei”, a spus Fuia, la ieşirea din sediul Direcţiei Naţionale anticorupţie (DNA).

Întrebat cum comentează faptul că imobile din patrimoniul Staţiunii de Cercetare Fundulea au ajuns la membri ai familie sale, Fuia a răspuns: „Afirmaţia este eronată, pentru că imobilele nu au ajuns la familia mea”.

DNA a anunţat, pe 8 ianuarie, că a fost începută urmărirea penală faţă de Stelian Fuia, director la Staţiunea de Cercetare şi Dezvoltare a Plantelor Medicinale şi Aromatice Fundulea la data faptelor, pentru abuz în serviciu contra intereselor publice, , fapt ce a permis vânzarea ilegală, printr-o licitaţie din 19 decembrie 2005, a unor imobile din patrimoniul statului către o persoană fizică, banii fiind plătiţi societăţii la care sora acestuia era asociat.

Fostul ministru Stelian Fuia a fost ajutat în procedura ilegală de licitaţie în cazul imobilelor Staţiunii de Cercetare Fundulea de un executor judecătoresc şi „a îndestulat” firma surorii şi cumnatului său cu aproape 180.000 de lei, potrivit procurorilor.

Fuia se apără, precizând că are „o hârtie” de la Ministerul Finanţelor care certifică faptul că activele la care se face referire în dosar sunt şi astăzi în domeniul public al statului.

9 comentarii

palangeanu mihai 21-01-2014 - 16:33

Ciocu’ mic si trage fermoarul

pathfinder 21-01-2014 - 18:44

Uite si unul de la PDL…
Al dracu’ Basescu asta si justitia lui!
Nu iarta pe nimeni!

urbos 21-01-2014 - 18:57

Sigur ca da scarnavie, asa te-au invat ma-ta si tac-tu istoria Romanie si istorie in general..
Labagiule cand s-o aresta Bashina singur, apoi pe analfabeta de fi-sa pe scroafa ailalta de fi-sa, pe animalul ala de fra-su, pe Udrea, Videanu, Casuneanu, Necolaiciuc, fratii Paunescu etc etc etc etc, atunci inseamna ca s-a facut Justitia Kiorului independenta.
Cat de prost poti sa fii, otreapa dreacu penibila.

urbos 21-01-2014 - 19:01

N-ai inteles ma animalule cum sta treaba? Il cheama pe gunoiu vostru la DNA cu dublu scop, odata sa nu mai fie chemat la comisia parlamentara, si a poi sa i se spuna sa isi tina gura de animal, orice ar fi, ca altfel o pateste. Ai inteles ma spurcaciune proasta?

pathfinder 21-01-2014 - 19:09

Hahaha Haha Haha
Asta e noua: teoria conspiratiei la curbos.
Mai spune din astea. Esti hazliu!

urbos 21-01-2014 - 19:12

Nu e nici o teorie cap de poola, sa guiti ca proasta cand asta o sa fie in puscarie. Insa nici asta nu ar fi relevant animalule, cine iese din front e calcat in picioare. Asa e in orice regim dictatorial vierme. Asta daca te-au invatat iobagii aia imputit de ma-ta si tac-tu ceva istorie.

pathfinder 21-01-2014 - 19:18

Tu cand bei o tot dai cu istoria.
Mai baga si altceva curboase.

urbos 21-01-2014 - 19:16

In rest vierme, ramane lista aia lunga a acolitilor apropiati Kiorului, nu gusterul asta ratacit, in mortii ma-tii de troglodit. Sa-i vedem p-aia in parnaie si dupa aia vorbim.
Piei!

pathfinder 21-01-2014 - 19:26

N-am de gand!

Comments are closed.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. OK Mai mult