Acasa Actualitate-InternaInvestigatiiLumea justitiei “Tatăl adoptiv” al Monicăi Gabor a murit de foame la judecată

“Tatăl adoptiv” al Monicăi Gabor a murit de foame la judecată

scris de Cristian Vultureanu
7 afisari

Cunoscut ca fiind „tatăl adoptiv” al Monicăi Gabor, Dinu Damaschin, arestat pentru proxenetism a murit, vineri, la Curtea de Apel Bacău.

Dinu Damaschin a fost citat cu mandat cu aducere pentru soluţionarea unui recurs referitor la

"Tatăl adoptiv" al Monicăi Gabor a murit de foame la judecată

prelungirea mandatului de arestare preventivă a acestuia. S-a judecat cauza, a rămas în pronunţare, iar până când completul a deliberat lui Dinu Damaschin i s-a făcut rău. La faţa locului au ajuns două ambulanţe, însă echipajele medicale nu l-au putut salva pe Damaschin, în jurul orei 14.15 fiind constatat decesul.

Avocatul lui Dinu Damaschin, Petre Ivaşcu, a declarat pentru Mediafax că acesta era în greva foamei din 22 decembrie, de când a fost reţinut şi dus în arestul Poliţiei Bacău. În seara respectivă, Damaschin a anunţat că intră în greva foamei în semn de protest faţă de măsura arestării preventive. După 20 de zile de grevă, timp în care a fost monitorizat medical, analizele au ieşit mai bune decât cele de la momentul începerii protestului.

Deşi se afla de mai mult timp în greva foamei, Damaschin nu a făcut nicio cerere către instanţă pentru a fi eliberat din arest preventiv din motive medicale, au declarat surse judiciare. Avocatul a mai spus că lui Dinu Damaschin i s-a făcut rău înainte ca instanţa să decidă în cazul recursului său formulat la prelungirea măsurii de arestare preventivă. Petru Ivaşcu a afirmat că a reuşit să vorbească doar câteva minute cu Dinu Damaschin, înainte de venirea instanţei în sala de judecată, acesta vorbind foarte greu şi fiind foarte slăbit.

Citeste si Circ si rubeola la Izvorani

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. OK Mai mult