Acasa Actualitate-InternaInvestigatiiLumea justitiei Timiș: Liderii PDL audiați de DNA sunt urmăriți penal

Timiș: Liderii PDL audiați de DNA sunt urmăriți penal

scris de C.S.
3 afisari

Liderii PDL Timiș, Constantin Ostaficiuc (președinte de filială) și deputații Cornel Sămărtinean și Alin Popoviciu, au plecat acasă după ce au fost audiați, vineri, de procurorii DNA Timișoara în dosarul ‘Aeroportul’ și li s-au adus la cunoștință faptele pentru care sunt urmăriți penal.

Constantin Ostaficiuc, lider PDL Timiș. (foto: agerpres)

Cornel Sămărtinean, director al aeroportului timișorean la data săvârșirii faptelor, este acuzat de abuz în serviciu în formă continuată (două acte materiale) și conflict de interese, iar Alin Popoviciu și Constantin Ostaficiuc (președinte al Consiliului Județean la data respectivă), administratori în fapt ai unor societăți comerciale, sunt acuzați de instigare la abuz în serviciu.

Prin activitățile infracționale derulate s-a creat aeroportului un prejudiciu de aproape 240.000 de lei.

Ancheta a fost extinsă vineri și asupra altor trei persoane, respectiv,Florin Mezin (director comercial al Aeroportului Internațional ‘Traian Vuia’ Timișoara la data faptelor), în sarcina căruia s-au reținut infracțiunile concurente de abuz în serviciu în formă continuată (două acte materiale) și participație improprie la fals în înscrisuri sub semnătură privată, în formă continuată (zece acte materiale), alături de Penescu Tiberiu George și Lucian Blaga, administratori ai unor societăți comerciale, în sarcina cărora s-a reținut infracțiunea de mărturie mincinoasă.

Potrivit rechizitoriului procurorilor DNA, în cauză există date și probe din care rezultă suspiciunea rezonabilă că funcționari din cadrul Aeroportului Internațional ‘Traian Vuia’ Timișoara, în exercitarea atributelor de serviciu au luat decizia și au acționat concordant pentru obținerea de foloase nelegale de către o societate comercială, consecutiv prejudicierii bugetului unității în interesul căreia trebuiau să acționeze.

Astfel, suspecții Sămărtinean și Mezin au participat la luarea deciziei și apoi au aprobat toate fazele unei proceduri frauduloase de selectare a unui agent economic care să închirieze spații aflate în incinta aeroportului.

Societatea comercială favorizată era controlată, în fapt, de către suspecții Popoviciu Alin și Constantin Ostaficiuc, persoane cu care Sămărtinean s-a aflat în raporturi comerciale, fiind chiar asociat în cadrul unei alte firme cu primul dintre cei doi suspecți.

Concret, suspecții Popoviciu și Ostaficiuc, în scopul obținerii de beneficii materiale în cuantum de aproximativ 4.000 euro/lună, l-au determinat pe fostul director al aeroportului să declanșeze procedura de închiriere a spațiilor comerciale din incinta aeroportului’, arată procurorii DNA Timișoara.

Procedura viza impunerea pentru foștii chiriași a unor condiții care să-i determine să renunțe la închirierea pe mai departe a acelor spații și astfel, inclusiv prin vicierea procedurii de organizare a licitației, spațiile comerciale urmau să fie preluate de firma controlată prin interpuși de către cei doi suspecți.

De asemenea, această societate comercială urma să plătească o chirie mult diminuată față de foștii chiriași și față de plafonul minim stabilit de Consiliul de Administrație al aeroportului.

Mezin, fiind desemnat președinte al celor două comisii de organizare a licitațiilor pentru închirierea spațiilor comerciale din incinta aeroportului, a conceput și dispus unui alt funcționar, ce nu cunoștea adevărata stare de fapt, redactarea unor acte ce reflectau în mod nereal respectarea procedurilor legale.

Scopul urmărit de acesta a fost ca în eventualitatea unui control ulterior să nu se mai poată constata că cele două licitații din anul 2010 au fost denaturate, în sensul asigurării adjudecării contractelor de închiriere de către firma controlată de Popoviciu și Ostaficiuc.

Penescu și Blaga au făcut afirmații mincinoase în legătură cu împrejurările în care au transmis oferte de participare la licitația de închiriere a spațiilor, aceștia ascunzând motivul real al simulacrului de ofertare făcut, respectiv crearea aparențelor unei proceduri deschise, transparente și competitive. În realitate, a fost favorizată firma controlată de Popoviciu și Ostaficiuc.

În cauză, procurorii au beneficiat de sprijin de specialitate din partea Serviciului Român de Informații.

8 comentarii

UnUL 31-05-2014 - 13:47

Foarte bine, escrocii trebuie să înfunde pușcăria, indiferent din ce partid provin.
Să vedem ce mai răcnesc antibăsiștii despre justiția care „ocolește PDL-ul”.

salut 31-05-2014 - 14:05

Sunt dispensabili, prostule, d’aia merg la puscarie. D’aia o sa mergi si tu si alti mancatori de kkt basisti; nu pentru ati fi facut ceva ci pentru ca sunteti dispensabili.

Ieri sustineai ca prostul ca Blaga ar fi copil nevinovat. Am ras cu pofta.

Blaga, Videanu, Berceanu si inca cativa d’astia sunt intr-adevat de neatins, ei stiu la fel de multe pologarii despre Basescu cat stie si Jigodia Nationala despre ei. „Solidaritatea hotilor”, nu vei auzi ca-i atinge cineva in mandatul lui Basescu.
Desi presa e plina de marlaniile si hotiile lor, desi DNA-ul cel iute pupator de coor basesc se „autosesizeaza” la orice articolas comandat pe HotNews sau aiurea despre un adversar al lui Basescu, nu vei vedea asa ceva in cazul jigodiilor susenumerate.

- - प्रिंस Parpanghel Carpathian LORD 31-05-2014 - 14:07

@ Bhoul Lustry saliut-saliut :
IMNUL ; NOI SANTEM …Rrumani …

UnUL 31-05-2014 - 14:19

Tu ești „indispensabil”, adică izmeană.
P.S. N-am spus niciodată că Blaga e „un copil nevinovat”; nu am datele necesare ca să mă pronunț și – spre deosebire de tine – nu sunt doctor în drept, procuror și judecător totodată (??!!) ca să dau sentințe. Spuneam doar că până la ora asta asupra lui nu planează nicio acuzație.

digital 31-05-2014 - 22:07

ba planeză mă, mătta planează ca o navetă….spațială!

UnUL 01-06-2014 - 08:33

Obsesia mamelor la lepădații în fosa septică.

mircea 31-05-2014 - 14:52

dar deplomele pa care le da pa molari????pentru rudili lui toate vitele incaltate prima generatie in bocanci dela GAS,PCR,PDL si colectiva

UnUL 01-06-2014 - 08:34

Ce diplome, mirciulică?

Comments are closed.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. OK Mai mult