Acasa Actualitate-InternaInvestigatiiLumea justitiei Torționarul Ioan Ficior, condamnat la 20 de ani de închisoare

Torționarul Ioan Ficior, condamnat la 20 de ani de închisoare

scris de B.C.R
8 afisari

Ioan Ficior, fost comandant al coloniei de muncă Periprava, a fost condamnat miercuri de Înalta Curte de Casație și Justiție la 20 de ani de închisoare, pentru infracțiuni contra umanității.

ion ficiorÎn cazul lui Ficior, spre deosebire de cazul torționarului Alexandru Vișinescu, acest verdict nu este unul final. Cel mai probabil, condamnarea finală va veni peste 6 luni.

El a este acuzat de crime împotriva umanității din timpul regimului comunist. Decizia nu este definitivă și poate fi contestată cu apel la ÎCCJ.
Ioan Ficior a fost trimis în judecată în 18 august 2014, de Parchetul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, pentru săvârşirea de infracţiuni contra umanităţii, în dosarul având ca obiect sesizarea formulată de Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului şi Memoria Exilului Românesc (IICCMER). Ioan Ficior este acuzat că, în perioada 1958-1963, când a condus Colonia de muncă Periprava, a introdus şi coordonat un regim de detenţie represiv, abuziv, inuman şi discreţionar împotriva deţinuţilor politici.

În ultimul cuvânt, torţionarul Ion Ficior a declarat: „Doamnă Preşedintă, vreau să vă mărturisesc că în închisori nu curge lapte şi miere, ele sunt supuse privaţiunilor. Nu e uşor să execuţi o pedeapsă cu regim special. La Periprava condiţiile erau destul de grele, iarna nu exista legătură cu alte localităţi, erau condiţii vitrege. Pentru asta se luau măsuri mari, pentru iarnă. Sigur că asigurarea problemelor medicale era greu de rezolvat. Eu am intervenit cu medicii şi pentru ca apa din Dunăre să se filtreze, pentru că aveam 2.000 de deţinuţi. În mod deosebit vă mărturisesc că m-a preocupat aprovizionarea cu medicamente, îmbrăcăminte, combustibil pentru încălzit.Mărturisesc pe propria răspundere că am încercat să îmbunătăţim starea de sănătate a oamenilor.
În ceea ce priveşte comportarea mea, îmi cer scuze faţă de cei (n.r. – împotriva cărora) am luat măsuri mai aspre. Dar mărturisesc că deţinuţii politici aveau o comportare mai deosebită, erau ordonaţi, supuşi, nu era nevoie să luăm măsuri drastice”.

”Mâncam porum crud”

Numai că, unul dintre martori, l-a contrazis pe Ioan Ficior. Mirel Stănescu a descris condiţiile inumane de detenţie, bătăile şi umilinţele pe care le-a trăit la Periprava sub comanda lui Ion Ficior. Stănescu a fost închis pe vremea când avea 18 ani, iar în 1959 a ajuns la Colonia de muncă Periprava. „Se muncea foarte mult, de la 6 dimineaţa, 12 ore. Mâncam porumb crud, rizomi de stuf, iar unii au mâncat şi şerpi de apă. Hrana era foarte proastă: zeamă de arpacaş, iar când găseam boabe de fasole era lucru rar. Beam apă din Dunăre, odată a dat dizenteria în noi iar unii ieşeau cu sânge”, a rememorat fostul deţinut.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. OK Mai mult