Acasa Actualitate-InternaInvestigatiiLumea justitiei Tribunalul Bucureşti: Amânarea executării pedepsei lui Năstase va fi decisă pe 28 iunie

Tribunalul Bucureşti: Amânarea executării pedepsei lui Năstase va fi decisă pe 28 iunie

scris de Laurentiu Banches
7 afisari

Cererea de amânarea a executării pedepsei în cazul Adrian Năstase a fost avansată cu o săptămână şi se va judeca la 28 iunie, la Tribunalul Bucureşti.

Adrian Nastase va afla pe 28 iunie daca cererea de amanare a executarii pedepsei va fi aprobata de Tribunalul Bucuresti

Deşi iniţial Tribunalul Bucureşti fixase pentru 5 iulie dezbaterile pentru acestă cerere, instanţa a admis o solicitare a avocaţilor de preschimbare a termenului de judecată Astfel, conform Agerpres, pe 28 iunie va fi judecată de către Tribunalul Bucureşti cererea de amânarea a executării pedepsei lui Adrian Năstase.

În afară de acest dosar, avocatul lui Adrian Năstase, Ioan Cazacu, a anunţat, tot luni, 25 iunie că a depus o cerere de contestaţie în anulare a deciziei prin care fostul premier a fost condamnat la doi ani de închisoare cu executare în dosarul „Trofeul calităţii”. Ioan Cazacu a afirmat că această contestaţie în anulare este o cale extraordinară ce se formulează după ce o hotărâre rămâne definitivă, care poate fi contestată numai în anumite puncte prevăzute de legea penală, unul dintre aceste puncte fiind prescripţia răspunderii penale.

Astfel, cazul “Trofeul Calităţii” ar putea fi redeschis cu privire la acest aspect, dacă în cauză, de exemplu, faptele sunt prescrise din punct de vedere al răspunderii penale. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (ÎCCJ) l-a condamnat definitiv, miercuri, 20 iunie, pe Adrian Năstase, la doi ani de închisoare cu executare în dosarul „Trofeul calităţii„. După tentativa de suicid din noaptea acelei zile, fostul premier se află internat la Spitalul Floreasca, unde a fost supus unei intervenţii chirurgicale.

1 comentariu

Zenovia-Zamfira 25-06-2012 - 17:15

Eliberati-l maica, ca vine ea votarea, vine ea votarea, aolica ce-o sa plangeti, in hohote o sa plangeti!

Comments are closed.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. OK Mai mult