Şerban Mihăilescu, zis Miki Şpagă, fost secretar general al Guvernului, a fost condamnat marţi de ÎCCJ la un an de închisoare cu suspendare în dosarul privind armele de vânătoare.
Instanţa supremă a decis să îl condamne pe Şerban Mihăilescu pentru cele două infracţiuni de care era acuzat, primire de foloase necuvenite şi nerespectarea regimului armelor şi muniţiilor, la o pedeapsă de cinci luni de închisoare şi una de un an de închisoare. Judecătorii au decis ca Miki Şpagă să execute pedeapsa cea mai grea, de un an de închisoare, care însă a fost suspendată, pe un termen de încercare de trei ani. Totodată, ÎCCJ a dispus confiscarea a şapte arme de vînâtoare, aflate în custodia poliţiei. Hotărârea instanţei supreme nu este defintiivă şi poate fi atacată cu recurs.