Acasa Actualitate-InternaInvestigatiiLumea justitiei Victor Ponta, la DNA Ploiești

Victor Ponta, la DNA Ploiești

scris de D.P.
78 Afisari

Victor Ponta s-a prezentat, luni dimineață, la sediul DNA Ploiești, el fiind citat pentru a fi audiat în calitate de martor în dosarul în care deputatul Sebastian Ghiță a fost pus sub control judiciar pe cauțiune, suma fiind stabilită la 13 milioane de euro, au declarat surse judiciare.

victor-ponta-este-audiat-ca-martor-la-dna-ploiesti-in-dosarul-lui-sebastian-ghitaÎn acest dosar, Ghiță este acuzat de dare de mită (2 infracțiuni), folosire de informații care nu sunt destinate publicității, ori permiterea accesului unor persoane neautorizate la aceste informații (2 infracțiuni), șantaj, cumpărare de influență și conducerea unui vehicul fără permis.

De asemenea, în aceeași speță sunt urmăriți penal fostul procuror general adjunct al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploiești, Aurelian Mihăilă, pus sub control judiciar, iar în stare de arest preventiv sunt cercetați fostul subsecretar de stat în MAI, Viorel Dosaru, fostul procuror general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploiești, Liviu Tudose, și fostul șef al DGA Prahova Constantin Ispas.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. OK Mai mult